Moldova
Grupare internaţională specializată în falsificarea actelor, deconspirată de poliţie (VIDEO)
Direcţia Investigare a Fraudelor economice în comun cu Direcţia Generală Urmărire Penală şi Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, au documentat activitatea unui grup infracţional, format din trei cetăţeni străini şi trei moldoveni.
Grupul se ocupa cu confecţionarea, transportarea şi comercializarea documentelor false (buletine de identitate şi premise de conducere bulgăreşti).
Astfel, în rezultatul măsurilor speciale de investigaţii, poliţiştii au achiziţionat buletine de identitate şi permise de conducere false bulgăreşti, preţul cărora varia între 400 şi 500 euro.
Recent, în urma percheziţiilor la figuranţi, au fost depistate buletine de identitate, paşapoarte, permise de conducere, procuri din numele autorităţilor bulgare cu semne de falsificare.
Totodată, au fost depistate şi ridicate înscrisuri de ciornă, calculatoare, telefoane şi mijloace băneşti, obţinute în rezultatul activităţii infracţionale.
Documentele ridicate urmează a fi supuse expertizei pentru stabilirea veridicității acestora.
Dacă va fi găsită vinovată, persoana riscă amendă în mărime de la 550 la 950 unităţi convenţionale, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau privare de libertate pînă la 5 ani.
Moldova
Întâlnire cu final sângeros: Un bărbat ar fi fost ucis cu sânge rece de un consătean, la Cahul.
Întâlnire cu final sângeros, în sudul țării. Un bărbat de 56 de ani și-a pierdut viața în urma unui conflict izbucnit între el și un consătean. Crima s-a produs în data de 25 august, în satul Baurci din raionul Ceadîr-Lunga.

Potrivit poliției, în timpul altercației, suspectul – un bărbat de aceeași vârstă – i-ar fi aplicat victimei o lovitură cu un obiect ascuțit. Rănitul a fost transportat la Spitalul Raional Ceadîr-Lunga, însă, din cauza leziunilor primite, a decedat.
Agresorul a fost reținut pentru 72 de ore. Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele tragediei.
Moldova
A ajuns de urgență la spital: Un copil de 12 ani a fost electrocutat, în raionul Cahul.
Un copil de 12 ani a ajuns în stare critică la spital după ce a fost electrocutat. Incidentul s-a produs în seara de 24 august, în jurul orei 20:00, în localitatea Slobozia Mare, raionul Cahul.

Potrivit primelor informații, băiatul se afla împreună cu alți copii într-o grădină aflată în apropierea punctului central de distribuție a energiei electrice, îngrădit cu un gard de beton de aproximativ doi metri. În circumstanțe care urmează să fie stabilite, minorul ar fi pătruns în interiorul zonei interzise, unde a intrat în contact cu instalațiile electrice și a suferit electrocutarea.
Victima a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Cahul documentează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Moldova
A murit în drum spre Italia: O femeie din Moldova a decedat într-un grav accident, în România.
O femeie de 66 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața, iar alte două persoane au ajuns la spital, una dintre ele în stare gravă, după ce un microbuz, care efectua o cursă spre Italia, a fost implicat într-un accident rutier. Tragedia s-a produs în data de 22 august, pe drumul național DN1, în apropierea localității Săbolciu, înspre municipiul Oradea, România.

Potrivit poliției din România, șoferul – un tânăr de 24 de ani din Republica Moldova – conducea o autoutilitară cu remorcă și, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul volanului. Vehiculul a lovit parapetul metalic al unui cap de pod și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului.
În microbuz se aflau trei persoane: doi bărbați și o femeie. Victima, prinsă sub marfa răsturnată în urma impactului, a fost găsită încarcerată. Aceasta a fost transportată de urgență la spital, dar din nefericire a decedat.
Alți doi bărbați – șoferul de 24 de ani și un pasager de 48 de ani din municipiul Iași – au suferit multiple leziuni și au fost transportați la spital.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest au arătat că șoferul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Mai mult, presa din România scrie că anul trecut un alt vehicul al aceleiași firme ar fi fost implicat într-un accident grav la intrarea în Ungaria, unde s-a ciocnit frontal cu un microbuz înmatriculat în România. Atunci, două persoane și-au pierdut viața.
-
Moldova7 zile în urmă
Momentul accidentului teribil de la Strășeni, în care a murit violonista de 24 de ani, surprins de camere. Șoferul microbuzului – plasat în arest preventiv
-
Moldova6 zile în urmă
Clipa dinaintea dezastrului. Imagini filmate din microbuzul implicat în accidentul fatal de la Strășeni
-
Moldova13 ore în urmă
A murit în drum spre Italia: O femeie din Moldova a decedat într-un grav accident, în România.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Încălcările în trafic, filmate de sus: Polițiștii au surprins, cu ajutorul dronelor, zeci de abateri în mai puțin de două ore.
-
Moldova10 ore în urmă
Întâlnire cu final sângeros: Un bărbat ar fi fost ucis cu sânge rece de un consătean, la Cahul.
-
Moldova5 zile în urmă
Urmărire ca-n filme la Vulcănești: Un șofer beat, prins cu sute de haine de contrabandă.
-
Moldova6 zile în urmă
A murit de mâna „prietenilor”: Doi bărbați, condamnați pentru un omor cu deosebită cruzime, la Rîșcani.
-
Moldova6 zile în urmă
S-au trezit cu mașinile sparte: O serie de jafuri nocturne s-a produs în satul Elizaveta.