Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Un bărbat riscă amendă penală după ce a scos din buzunar 170 de euro pentru un act falsific

Necesitatea de a obține un post de muncă în Franța, l-a determinat pe un conațional să-și perfecteze prin intermediari, cartea de identitate românească.

Publicat

Planul acestuia a fost dejucat însă de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești.

Incidentul s-a înregistrat în seara zilei de ieri, 17 iunie curent, pe sensul de ieșire din țară. În calitate de pasager al autocarului de pe cursa Chișinău-Paris se afla un locuitor din raionul Edineț, în vârstă de 29 de ani.

În timpul controlului de frontieră în geantă de mână a moldoveanului a fost depistată o carte de identitate care ar fi emisă de autoritățile române. Polițistul de frontieră a observat indici necaracteristici asupra actului, iar la examinarea acestuia, cu ajutorul tehnicii din dotare s-a confirmat lipsa elementelor de protecție.


Audiată, persoana a recunoscut că în luna februarie a acestui an și-a perfectat cartea de identitate prin intermediul unui necunoscut contra sumei de 170 de euro. Scopul a fost de a reuși să semneze un contract de muncă pe teritoriul Franței.

Bărbatul și-a continuat călătoria după ce a fost întocmit procesul verbal de constatare a ilegalității în baza art. 361 Cod Penal al Republicii Moldova, iar documentul a fost remis către laboratorul tehnico-juridic.


Moldova

/VIDEO/ Escrocherie de nivel transfrontalier, dată în vileag. Patru call-centre – „puricate”.

Operațiune tranfrontalieră soldată cu 6 rețineri, patru call-centre deconspirate și circa 30 de percheziții. Acțiunile au fost desfășurate în cadrul investigațiilor pe un dosar de escrocherie de proporții. În cadrul acestora au fost implicate forțele speciale din cadrul Direcției de investigații din Moldova și România, a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, cu suportul EUROPOL.

Publicat

Urmare a colaborării a fost anihilată o schemă de promovare frauduloasă a suplimentelor alimentare neautorizate, de proveniență incertă, inclusiv expirate, dintre care unele aduse din Odesa, Ucraina. Conform poliției, sub coordonarea unor cetățeni străini, operatorii telefonici se prezentau fals ca reprezentanți ai companiilor farmaceutice atunci când contactau persoane din Europa, ca să le convingă să cumpere aceste suplimente neatestate sau produse similare, inclusiv de slăbire, prin folosirea unor tehnici de manipulare prestabilite. În acest scop, bănuiții speculau în principal cu posibilitatea tratării anumitor boli precum diabet zaharat, cancer sau psoriazis și convingeau clienții să renunțe la tratamentele prescrise de medici, pentru ca să le înlocuiască cu suplimente fantomă. Schema de escrocherie avea la bază și anumite pagini de internet, precum și publicitate care promovau aceste produse. Odată ce clienții cădeau în plasă și le cumpărau produsele, acestea erau livrate prin companii de curierat.
Prin urmare, autoritățile de drept atât din Moldova cât și Româna, au fost reținute șase persoane, trei bărbați și trei femei, inclusiv administratori, cu vârste cuprinse între 24 și 49 de ani. Au fost desfășurate 28 de percheziții în patru centre de apel din Chișinău, unde activează peste 80 de persoane.
Totodată, oamenii legii au stabilit că o parte din operatorii telefonici sunt în Rusia, fapt care indică asupra unei rețele transfrontaliere bine organizate, cu ramificații în mai multe state. Urmare a perchezițiilor, din oficiile din Chișinău, oamenii legii au ridicat telefoane mobile, înscrisuri de ciornă, acte contabile, contracte, copii ale diferitor acte, inclusiv acte de identitate, servere, registrator video, blocuri de sistem, calculatoare, laptopuri, stick-uri, harduri, dar și alte dispozitive de stocare a informației. Totodată, la domiciliul suspecților au fost depistate și ridicate acte, laptopuri, telefoane mobile, stick-uri USB, înscrisuri de ciornă, carnete cu notițe relevante activității infracționale, aproape 200 de mii de lei, peste 15.000 de dolari, 2.000 hrivne, liste cu comenzile livrate, cutii cu suplimente naturiste contrafăcute, pachete și sigile destinate ambalării comenzilor, sac de tuburi goale destinate ambalării.
În continuare, se întreprind acțiuni pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în schema infracțională, rolurile fiecăruia, efectuarea altor percheziții domiciliare cu ulterioara reținere a șefilor de echipe, dar și citarea operatorilor pentru audieri în calitate de bănuiți. De asemenea, urmează să fie stabilite toate persoanelor care au fost înșelate de aceste grupuri infracționale și stabilirea prejudiciului cauzat.


Citește mai departe

Moldova

Accident terifiant, la Florești. Un moment de neatenție a dus la moartea unui om și rănirea altor patru persoane.

Un moment de neatenție a dus la moartea unui om și rănirea altor patru persoane. Un accident terifiant s-a produs în nodul țării. Totul s-a întâmplat în ziua de 17 aprilie pe traseu între localitățile Cenușa și Vărvăreuca din raionul Florești.

Publicat

Oamenii legii au fost sesizați prin intermediul unui apel la serviciul unic 112 prin care s-a comunicat despre un impact violent soldat cu victime. La fața locului au fost îndreptate de urgență serviciile specializate. Ajunși, polițiștii au stabilit că accidentul rutier s-a produs între două vehicule. Conform imformațiilor oferite de forțele de ordine, totul s-ar fi întâmplat după ce un șofer de 61 de ani, deplasându-se la volanul unii microbuz pe un drum secundar, ajuns la intersecție cu drum prioritar nu ar fi cedat trecerea regulamentară unui automobil condus de un bărbat de 58 de ani. Astfel, cele două vehicule au intrat într-o coliziune violentă, mașina fiind proiectată într-un stâlp de electricitate. În consecință, pasagerul de 59 de ani din microbuz a suferit leziuni icompatibile cu viața. Acesta a fost declarat decedat la fața locului. Alte patru persoane, șoferul microbuzului, șoferul automobilului, dar și pasagerii acestuia, un bărbat de 38 de ani și fiul acestuia de 8 ani au suferit traumatisme grave fiind preluați de medicii interveniți la locul tragediei și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Pe caz, de către polițiști a fost demarată o anchetă în cadrul căreia urmează a fi stabilite circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul terifiant.


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat a murit, după ce s-ar fi aruncat sub roțile unei mașini, la Comrat.

Accident fatal în sudul țării. Un bărbat și-a pierdut viața, după ce s-ar fi aruncat sub roțile unei mașini. Impactul mortal s-a produs în seara de 16 aprilie, în municipiul Comrat.

Publicat

Potrivit poliției, la volanul mașinii se afla un bărbat de 26 de ani. Acesta se deplasa pe o stradă din oraș, iar la un moment dat a tamponat un bărbat de 71 de ani. Pietonul intenționat s-ar fi aruncat în fața mașinii, spun oamenii legii.
Impactul a fost devastator pentru victimă, aceasta murind pe loc.
Poliția mai spune că șoferul, aflat în stare de șoc, nu a putut fi testat cu etilotestul, fiindu-i prelevate probele biologice.
Oamenii legii investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


Citește mai departe

topul săptămânii