Moldova
Frizerii, farmacii și unități de comerț, închise pentru nerespectarea normelor sanitare
În urma controalelor efectuate pe parcursul ultimei săptămâni, autoritățile au decis să sisteze activitatea a 16 frizerii și a șapte farmacii.
De asemenea, au fost închise patru instituții medicale private, printre care și o stomatologie. A fost impusă sistarea activității și a cinci unități de comerț cu amănuntul și cu ridicata. Aceasta după ce specialiștii în sănătate publică au identificat diverse încălcări ale normelor impuse pentru prevenirea noului tip de coronavirus.
Directorul adjunct al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Vasile Guştiuc, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că în total au fost supuse verificărilor aproape 500 de unități, care prestează diverse servicii.
S-a constatat că de cele mai multe ori nu s-a respectat obligativitatea de a verifica starea de sănătate a angajaților la începutul zilei de muncă. Unii angajați au fost surprinși lucrând fără mănuși, măști sau viziere. În unele unități de comerț s-a constatat aglomerare, care este strict interzisă.
El a menționat că, de asemenea, au fost întocmite 12 procese verbale de contravenție, suma amenzilor aplicate fiind de peste o sută de mii de lei.
Vladislav Cotici, director general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, a declarat că inspectorii au efectuat peste 1580 de controale în unități din domeniul alimentației, fiind constatate peste 460 de neconformități. Au fost documentate și remise către poliție peste 40 de cazuri grave.
Totodată, din 15 iunie, de când și-a reluat activitatea sectorul HoReCa, inspectorii au verificat 95 de unități, fiind depistate 17 neconformități, dintre care două cazuri grave.
Secretarul de stat la Ministerul Afacerilor Interne, Sergiu Golovaci, a menționat că au fost mobilizați circa zece mii de angajați, inclusiv militari. Aceștia sunt prezenți în orele de vârf în stațiile de așteptare a transportului public pentru a asigura evitarea aglomerațiilor în trasnport.
De asemenea, ei au grijă să nu permită intrarea în transport fără măști de protecție. În afara orelor de vârf, aceștia patrulează locurile publice. Potrivit lui, alte locuri problematice sunt piețele, deoarece nu toate persoanele dau dovadă de responsabilitate.
Secretarul de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Constantin Rîmiș, s-a referit la unele interpretări eronate cu privire la activitatea sectorului HoReCa. El a precizat că sunt în vigoare restricțiile cu privire la activitatea zonelor de agrement și activitățile de agrement. De asemenea, este interzisă organizarea ceremoniilor.
Numărul total de persoane infectate cu noul tip de coronavirus în Republica Moldova a ajuns la 12 732, după ce marți, 17 iunie, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a raportat un număr record de cazuri confirmate – 478. Totodată, au decedat 10 persoane.
Moldova
Impact mortal la Corlăteni: O femeie de 50 de ani a murit pe loc, iar un bărbat a fost rănit.
Accident cu urmări fatale, în nordul țării.O femeie de 50 de ani a murit pe loc, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal de un alt vehicul. Celălalt șofer, un bărbat de 46 de ani, a ajuns la spital.
Impactul cumplit s-a produs în seara zilei de 18 august, la intrarea în satul Corlăteni, raionul Rîșcani.
Potrivit datelor preliminare, mașina condusă de șoferiță s-a izbit frontal cu un alt vehicul, la volanul căruia se afla un bărbat de 46 de ani. Impactul a fost extreme de puternic, astfel încât mașinile s-au tranformat într-un morman de fiare, iar femeia a decedat pe loc.
Cel de-al doilea șofer a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au ajuns imediat la locul tragediei și au început cercetările. Deocamdată, nu este clar de ce cele două vehicule au ajuns să se ciocnească frontal. Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite.
Oamenii legii documentează cazul pentru a stabili toate cauzele care au dus la producerea accidentului.



Moldova
/VIDEO/ Petrecere cu fum și flăcări: O terasă de vară a fost făcută scrum, la Tohatin.
Petrecere cu fum și flăcări, la Tohatin. Zeci de oameni s-au pomenit cu planurile date peste cap, după ce terasa de vară a unui local a fost cuprinsă de foc.
Incendiul a izbucnit în seara zilei de 17 august. Speriați, martorii au alertat serviciul de urgență, iar la fața locului au fost trimise cinci echipaje de pompieri și salvatori.
Când au ajuns echipajele IGSU, flăcările cuprinseseră deja terasa. Salvatorii au intervenit pentru a opri extinderea incendiului. Arderea a fost localizată la ora 20:00 și lichidată complet jumătate de oră mai târziu.
În urma incendiului, terasa de vară, cu o suprafață de 144 de metri pătrați, a ars în totalitate.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Deocamdată nu este clar de la ce a pornit incendiul. Cauza și toate circumstanțele urmează să fie stabilite.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 107 situații de risc.
Moldova
/VIDEO/ Fără permis, dar cu tupeu: Șofer cu dreptul de a conduce suspendat, amendat după ce a încălcat, din nou, RCR.
Lipsa permisului auto nu l-a încurcat să calce, din nou, pe aceeași greblă. Un șofer s-a ales cu amendă, după ce a devenit „vedetă” pe rețelele de socializare. Mai exact, Inspectoratul Național de Securitate Publică s-a autosesizat după apariția în spațiul public a unor imagini în care un conducător auto este surprins încălcând regulile de circulație.
Incidentul a avut loc la 17 august, pe bulevardul Decebal din Chișinău. În urma verificărilor, polițiștii de patrulare au identificat șoferul, un bărbat de 53 de ani.
Oamenii legii au stabilit că acesta avea dreptul de a conduce vehicule suspendat. Chiar și în aceste condiții, bărbatul ar fi urcat la volan și ar fi continuat să circule, ignorând restricția impusă.
Șoferul a fost documentat pentru crearea unei situații de accident, precum și pentru conducerea unui vehicul în condițiile în care dreptul de a conduce îi era suspendat.
Poliția atrage atenția că asemenea abateri nu reprezintă doar încălcări ale legislației, ci pot crea situații periculoase pentru ceilalți participanți la trafic. O manevră efectuată greșit sau conducerea unui vehicul de către o persoană care nu are dreptul legal de a conduce poate avea consecințe grave.
Cazul urmează să fie examinat conform legislației.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Au ascuns 7 milioane de la stat: Mai multe companii din domeniul construcțiilor s-ar fi eschivat de la plata impozitelor.
-
Moldova5 zile în urmăIncident grav cu foc de armă în apropiere de Congaz: Un tânăr a ajuns la terapie intensivă.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Furt de 155 de mii de lei: Un minor de 16 ani este suspectat că a furat un ATV din capitală.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Accident cu cinci mașini pe Viaduct: În urma impactului violent, două persoane au ajuns la spital.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Contrabandiști moldoveni, prinși în România în urma destructurării a două rețele: Au fost efectuate 60 de percheziții în țara vecină.
-
Moldova2 zile în urmăUn camion a ajuns pe contrasens și s-a izbit de un microbuz de rută, la Ungheni: 15 pasageri, la spital.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Iresponsabilitate la cote maxime: Șoferița care a lăsat un copil să iasă prin geamul mașinii aflate în mers, prinsă și amendată.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Escrocherie dejucată la Rîșcani: O femeie de 70 de ani, speriată de falși angajați ai BNM.
