Moldova
Poliția a intervenit în 727 de conflicte în ultimele 24 de ore
În decurs de 24 ore, poliţiştii de sector, în conlucrare cu angajații INSP au organizat şi desfăşurat la nivel local 48 de activităţi de sensibilizare şi pregătire antiinfracţională a populaţiei, privind cunoaşterea măsurilor de reacţionare şi prevenire a infracţiunilor şi contravenţiilor.

Astfel, polițiștii au examinat 757 de sesizări parvenite la 112 şi au intervenit întru aplanarea conflictelor, precum şi protecţia victimelor violenței în familie, inclusiv pentru supravegherea executării, respectării de către agresori a 10 ordine de restricţie de urgenţă şi 12 ordonanţe de protecţie.
În același timp, în adresa autorităţilor tutelare locale, au fost expediate 9 sesizări cu privire la intervenţia acestora, privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi.
Urmare intervențiilor la apelurile cetăţenilor, au fost încheiate 327 de procese-verbale cu privire la contravenţie, dintre care 226 generatoare de infracţiuni şi 101 alte contravenții.
Moldova
Tragedie fără margini: O fetiță de un an a fost ucisă de câinele familiei, la Hîncești.
Durere fără margini pentru o familie din raionul Hîncești. O fetiță de doar un an și-a pierdut viața chiar în curtea casei, după ce a fost atacată de câinele familiei. Tragedia s-a petrecut în satul Ciuciuleni, în plină zi, sub privirile neputincioase ale unui membru al familiei.

Potrivit poliției, incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 5 iunie, jurul orei 13:00. Copila se afla în curte, unde era și câinele legat. Din motive care urmează să fie clarificate de anchetă, animalul a atacat-o brusc și a mușcat-o cu violență. Rănile au fost extrem de grave, iar micuța a decedat în scurt timp.
La fața locului a ajuns rapid un echipaj medical, însă medicii nu au putut decât să constate decesul. Cadavrul fetiței a fost transportat la expertiza medico-legală, iar poliția a deschis o anchetă.
Oamenii legii verifică în prezent toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Moldova
Un elicopter a aterizat de urgență în raionul Călărași. A fost activat Codul ROȘU
Un elicopter civil de tip KA-32, înregistrat în Ucraina, aflat în zbor de la Mărculești spre Constanța, a efectuat o aterizare de urgență în raionul Călărași, astăzi, după ce echipajul a raportat vibrații semnificative la motor în timpul zborului.

Este vorba despre un elicopter ucrainean, aflat în tranzit deasupra Republicii Moldova, care efectua un zbor planificat de la Mărculești spre Constanța. Acesta a fost nevoit să aterizeze de urgență în dimineața zilei de 5 iunie în raionul Călărași, după ce echipajul a resimțit vibrații puternice la motor.
Situația s-a deteriorat rapid, iar piloții au luat decizia de a coborî imediat pentru a evita un incident grav. Aterizarea s-a făcut într-un câmp din apropierea unei localități, fără victime sau pagube materiale.
Echipajul a transmis semnalul de urgență către MoldATSA – Serviciul de Trafic Aerian, care a activat serviciile de căutare și salvare conform procedurilor. Din fericire, nu a fost nevoie de intervenții suplimentare. Autoritățile aeronautice vor continua investigarea cauzelor vibrațiilor ce au declanșat aterizarea de urgență.
Moldova
Urmăriți de ghinion: Trei șoferi s-au tamponat în lanț pe un drum din raionul Anenii Noi.
Accident în lanț pe o șosea din raionul Anenii Noi! Trei mașini au fost făcute zob, după ce s-au ciocnit succesiv. Totul s-a întâmplat în prima parte a zilei de 4 iunie, pe un drum din localitatea Bulboaca.

Potrivit poliției, un automobil a fost lovit din spate de o altă mașină, condusă de o femeie de 27 de ani. Dar impactul nu s-a oprit aici. La scurt timp, în cele două mașini avariate deja s-a izbit un al treilea autoturims, condus de un tânăr de 22 de ani
În urma ciocnirii, nicio persoană nu a fost rănită, iar șoferii au fost supuși testării cu aparatul etilotest. Rezultatul a arătat că niciunul dintre aceștia nu se afla în stare de ebrietate în momentul accidentului.
Cazul a fost înregistrat și este investigat de polițiștii din Anenii Noi, care urmează să stabilească exact cum s-a produs impactul și cine dintre șoferi se face responsabil de acesta.
Autoritățile le reamintesc șoferilor să păstreze distanța în trafic și să adapteze viteza la condițiile de drum, pentru a evita astfel de incidente.
-
Moldova6 zile în urmă
Accident de groază, în Chișinău: Un pieton a fost tamponat mortal de un troleibuz
-
Moldova3 zile în urmă
Accident fatal în Belgia: Un copil din Moldova a murit după o urmărire a poliției.
-
Moldova2 zile în urmă
Accident mortal cu motocicleta: un tânăr și-a pierdut viața, doi pasageri răniți grav!
-
Moldova4 zile în urmă
Un polițist a fost luat la bătaie și înjunghiat într-un troleibuz din capitală: Omul legii, spitalizat. Suspectul a reușit să fugă
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Și-a salvat copilul cu propria viață: un moldovean a murit în timp ce își salva fiul de la înec, în Italia.
-
Moldova4 zile în urmă
Femeie cu un copil în brațe, spulberată de o mașină condusă de un angajat MAI băut și fără permis, la Ungheni
-
Moldova21 de ore în urmă
Un elicopter a aterizat de urgență în raionul Călărași. A fost activat Codul ROȘU
-
Moldova17 ore în urmă
Tragedie fără margini: O fetiță de un an a fost ucisă de câinele familiei, la Hîncești.