Moldova
Și-a violat de nenumărate ori fiica minoră. Ce sentință a primit un bărbat din Telenești
Un bărbat din raionul Telenești a fost condamnat la 16 ani închisoare, în penitenciar de tip închis, pentru acțiuni perverse și violul fiicei sale minore.
Investigațiile procurorilor au demarat în luna mai 2018, după ce unchiul copilei a sesizat autoritatea tutelară despre abuzurile tatălui acesteia, care la rândul său a sesizat organele de drept.
Chiar dacă nu și-a recunoscut vinovăția, Procuratura raionului Telenești a demonstrat că în intervalul anilor 2015 – 2017, inculpatul, în vârstă de 44 de ani, și-a abuzat sexual fiica, în vârstă de 13 ani. Totul a avut loc în timp ce mama fetei era plecată la muncă peste hotare.
Fiind audiată în condiții speciale, victima minoră a confirmat abuzurile tatălui său, actualmente, aceasta fiind în grija bunicii sale.
Deopotrivă cu pedeapsa închisorii, inculpatul a fost obligat să achite în contul statului cheltuielile de judecată în sumă de 4 364 lei.
Sentinţa este cu drept de atac.
Ediție TV
Sîngerei: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un cumplit accident de motocicletă. Pasagera acestuia a ajuns la spital.
Accident cu sfârșit tragic în raionul Sîngerei. Un tânăr de 24 de ani a murit în circumstanțe dramatice, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea.
Accidentul s-a produs în seara zilei de 1 mai în localitatea Țîpletești, raionul Sîngerei. Potrivit datelor preliminare, motociclistul de 24 de ani, împreună cu o pasageră de 20 de ani, s-ar fi deplasat prin localitate, iar la un moment dat, într-o curbă periculoasă, ar fi pierdut controlul ghidonului și s-ar fi tamponat cu putere într-un obstacol de pe marginea drumului.
În urma coliziunii, cei doi tineri au fost transportați de urgență la Spitalul Clinic municipal Bălți de către un echipaj de ambulanță, însă din nefericire motociclistul a decedat în drum spre spital.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul accident.
Moldova
A ieșit cu tot cu poartă: Un tânăr ar fi furat o mașină ziua în amiaza mare dintr-o parcare subterană
Un bărbat ar fi răpit o mașină din subterana și ar fi fugit cu ea, distrugând în calea sa și poarta de acces în parcare. Totul s-a petrecut în sectorul Ciocana al capitalei, iar la scurt timp după incident polițiștii l-au reținut pe făptaș. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni.
Poliția a fost sesizată despre dispariția mașinii de către proprietarul acesteia, un bărbat de 46 de ani. Acesta le-a spus polițiștilor că automobilul a fost furat ziua în amiaza mare din parcarea subterană. Potrivit proprietarului, autoturismul ar valora 60 de mii de euro.
În cele din urmă, mașina a fost depistată în apropierea raionului Strășeni, fiind accidentat.
Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar suspectul arestat preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă de la 5 la 7 ani de pușcărie.
Moldova
Contrabandă cu valută: 100.000 de dolari americani, găsiți ascunși în treapta unui autocar ce venea din Odesa
Contrabandă cu valută în postul vamal Palanca. Șoferul unui autocar ce revenea din Odesa, Ucraina, a încercat să aducă ilegal în țara noastră suma de 100.000 de dolari.
Totul a ieșit la iveală după ce ofițerii vamali au decis să supună vehiculul unui control minuțios. Astfel, în una din treptele autocarului au fost găsite mai multe pungi cu dolari, ascunse sub niște acte.
În valută națională, suma de dolari depistată se echivalează cu aproape 2.000.000 de lei moldovenești.
Prin urmare, banii au fost indisponibilizați și constituie probă în dosarul penal. Iar șoferul, în vârstă de peste 50 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore.
Urmărirea penală continuă, iar forțele de ordine urmează să stabilească proveniența, dar și destinația acestor bani. Totodată, urmează a fi investigată și o eventuală implicare a altor persoane în tentativa de contrabandă.
-
Moldova4 zile în urmă
Un bărbat de 50 de ani își va petrece tot restul vieții după gratii: A fost recunoscut vinovat de două omoruri și 13 tâlhării
-
Ediție TV2 zile în urmă
Sîngerei: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un cumplit accident de motocicletă. Pasagera acestuia a ajuns la spital.
-
Moldova4 zile în urmă
Omorul fetei însărcinate de la Orhei. Noi detalii de la Procuratură: Învinuitul este acuzat inclusiv de viol
-
Moldova4 zile în urmă
Crimă macabre în raionul Anenii Noi: Un bărbat de 67 de ani și-ar fi ucis fiul, iar apoi ar fi produs o deflagrație în casă
-
Moldova6 zile în urmă
Iresponsabilitate maximă: O femeie este căutată de inspectorii mediului după ce a aruncat mai mulți saci cu gunoi pe un câmp din orășelul Codru
-
Diaspora3 zile în urmă
Italia: O minoră de 16 ani din R. Moldova s-a aruncat de pe pod, după o ceartă cu părinții
-
Moldova5 zile în urmă
Focuri de arme în centrul Chișinăului: Un bărbat de 44 de ani a tras într-un tânăr. Victima e la spital
-
Moldova6 zile în urmă
O copilă de 5 ani, dusă de urgență la spital, după ce a căzut în gard. Cum se simte acum