Moldova
/VIDEO/ COVID-19: Agenții economici și persoanele fizice, sub lupa poliției
Poliția Capitalei, continuă activitățile de informare a cetățenilor și agenților economici privind respectarea prevederilor Dispozițiilor emise de către Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.
Conform Dispoziției nr. 24 din 29 aprilie 2020, puctul 4, a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, în care este stipulat faptul, că se permite reluarea a următoarelor activități începînd cu data de 04 mai, cu asigurarea obligatorie a respectării normelor pentru reducerea răspîndirii infecţiei COVID – 19 :
– de comerţ cu amănuntul a tuturor tipurilor de mărfuri şi produse prin unităţile comerciale, cu excepţia celor amplasate în centre comerciale, în pieţe (inclusiv pieţe auto), în aeroporturile şi porturile internaţionale şi în punctele internaţionale de trecere a frontierei de stat;
– de comercializare a produselor la pachet şi în regim catering prin unităţile de alimentaţie publică şi prin unităţile ce comercializează produse de patiserie, panificaţie şi alte produse alimentare cu vânzare la geam;
– de comercializare a produselor alimentare la pachet prin unităţile de alimentaţie publică din cadrul unităţilor de comercializare a produselor petroliere, cu excluderea posibilităţii de consumare a acestora în incinta/teritoriul unităţii.
Subsidiar, este de menționat faptul că, conform pct. 7 al Deciziei nr. 18 din 30 aprilie, a Comisiei pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău, începând cu 04 mai, cetățenii ce se deplasează cu transportul public din mun. Chișinău, sunt obligați să poarte mască medicinală ori improvizate sau alte materiale de protecție de unică folosință sau reutilizabile (fulare, eșarfe, alte articole vestimentare, e.t.c.), în vederea reducerii riscului epidemiologic de transmitere a infecției COVID-19.
Astfel Poliția reiterează că nerespectarea prevederilor/măsurilor stabilite de Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, constituie pericol pentru sănătatea publică şi va servi temei de tragere la răspundere contravenţională şi/sau penală a persoanelor vinovate.
Moldova
Parcul-pădure Rîșcani, din nou, ținta răufăcătorilor. Au distrus totul în cale.
Bunurile publice au ajuns, din nou, ținta răufăcătorilor. În dimineața zilei de 12 septembrie, autoritățile au descoperit mai multe acte de vandalism în Parcul-pădure Rîșcani din Chișinău. Persoane necunoscute au deteriorat o bancă și mai multe coșuri de gunoi și au demontat lespezi din pavajul unei alei, afectând spațiul destinat recreerii locuitorilor capitalei.

Primăria condamnă ferm aceste fapte și reamintește că distrugerea intenționată a bunurilor publice atrage sancțiuni contravenționale. Zona este monitorizată video, iar imaginile vor fi analizate pentru identificarea și tragerea la răspundere a răufăcătorilor.
Nu este prima dată când parc devine ținta vandalilor. Acum o lună, un adolescent de 17 ani din Chișinău a fost acuzat de distrugerea mai multor obiecte de proprietate publică. Procuratura Generală a finalizat urmărirea penală, iar dosarul a fost expediat în instanță. Pe parcursul anchetei, tânărul nu și-a recunoscut vinovăția. Conform legislației, fapta de huliganism se pedepsește cu amendă de până la 52.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de până la 3 ani.
Moldova
Un șofer, la spital; altul, în semafor. Încă două accidente grave s-au produs pe traseele din țară.
Dimineață cu ghinion pe drumurile din țară. Un șofer a ajuns la spital, iar altul a scăpat nevătămat ca prin minune, în urma a două accidente produse la câteva zeci de minute distanță.

Primul accident a avut loc la primele ore ale zilei de 12 septembrie, pe șoseaua Chișinău–Tighina, în orașul Sîngera. Potrivit poliției, un automobil a fost tamponat din spate și proiectat pe contrasens, unde s-a izbit violent de un alt vehicul. În urma impactului, conducătorul auto a fost transportat de urgență la spital pentru investigații medicale, iar starea sa urmează să fie evaluată de medici.
La scurt timp, în jurul orei 07:00, poliția a fost sesizată despre un alt accident, în apropierea orașului Strășeni. De această dată, un bărbat de 40 de ani, aflat la volan, a încercat să evite coliziunea cu un alt vehicul, dar a pierdut controlul asupra direcției și s-a izbit într-un semafor. Din fericire, în urma incidentului nu au fost înregistrate victime sau persoane traumatizate, iar testul alcooscopic a arătat că șoferul nu consumase alcool.
Ambele cazuri sunt documentate de poliție. Oamenii legii continuă ancheta pentru a stabili toate circumstanțele și eventualele responsabilități. Autoritățile reamintesc șoferilor să fie prudenți, mai ales în orele dimineții, când traficul este intens și riscurile de accidente cresc considerabil.
Moldova
Dublu omor în sudul țării: O femeie și un bărbat ar fi fost uciși cu sânge rece de o amică de pahar.
Scene de groază, la Cahul. O femeie și un bărbat, ambii în vârstă de 34 de ani, au fost găsiți fără viață, după un conflict sângeros izbucnit în toiul unei petreceri. Dublul omor s-a produs puțin după miezul nopții, în data de 12 septembrie.

Primul cadavru a fost descoperit pe o stradă din oraș – un bărbat căzut la pământ, cu semne clare de moarte violentă. Câteva clipe mai târziu, la doar câțiva pași, într-o locuință din apropiere, polițiștii au făcut o altă descoperire șocantă: trupul neînsuflețit al unei femei, cu aceleași leziuni provocate de un obiect ascuțit.
Potrivit anchetatorilor, victimele ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu alte persoane. Petrecerea s-a transformat însă în scandal, iar gazda, o femeie de 31 de ani, ar fi pus mâna pe un obiect ascuțit și i-ar fi atacat. Suspecta a fost reținută de polițiști și, din primele informații, aceasta s-ar afla la evidența instituțiilor medicale de specialitate.
Pe caz a fost deschis dosar penal pentru omor intenționat, faptă ce se pedepsește cu până la 20 de ani de închisoare sau chiar detențiune pe viață. Ancheta continuă.
-
Moldova19 ore în urmă
/VIDEO/ Impact fatal, la Orhei: Doi șoferi au murit, iar o femeie a ajuns la spital, în urma unei coleziuni violente.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Reținut de proprii colegi: Un polițist de frontieră, arestat pentru răpirea și returul forțat a doi ucraineni în țara de origine.
-
Moldova4 zile în urmă
Gest plin de disperare, la Criuleni: Un tânăr de 27 de ani a fost găsit strangulat în curtea casei.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Caz strigător la cer: Mai multe eleve s-au bătut la o școală din raionul Soroca.
-
Moldova5 zile în urmă
Taxa de călătorie- motiv de scandal: Un pasager și un taxator și-au împărțit pumni, într-un troleibuz din capitală.
-
Moldova4 zile în urmă
Doi soți, la spital: Motocicleta acestora a izbucnit în flăcări după un accident grav, la Sîngerei.
-
Moldova18 ore în urmă
Dublu omor în sudul țării: O femeie și un bărbat ar fi fost uciși cu sânge rece de o amică de pahar.
-
Moldova5 zile în urmă
Un bărbat din Chișinău s-ar fi aruncat de la înălțime. Acesta ar fi fugit dintr-un centru de reabilitare