Rețele de socializare

Moldova

Țigări de contrabandă, în loc de combustibil

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit 107.960 ţigarete de provenienţă R. Moldova, pe care un cetățean român a încercat să le introducă în ţară, ascunse în rezervorul de motorină al autocamionului pe care îl conducea.

Publicat

În ziua de 09 mai  a.c, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul român Dumitru S., în vârstă de 32 de ani, conducând un autocamion marca Man, înmatriculat în R. Moldova. La controlul de frontieră, șoferul a declarat că autocamionul nu este încărcat cu marfă și intenţionează să se deplaseze din R. Moldova în Bulgaria.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră si lucrători vamali a descoperit ascunsă într-un spaţiu special amenajat, realizat prin modificarea (sudarea) rezervorului de motorină, cantitatea de totală de  107.960 ţigarete (5.398 pachete), diferite mărci, de proveniență R. Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 24.830 lei, sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 lei, precum și indisponibilizarea autocamionului, în valoare de 50.600 lei, în vederea confiscării.


POLITIADEFRONTIERA.RO


Moldova

Accident de groază, în Chișinău: Un pieton a fost tamponat mortal de un troleibuz

Un accident mortal s-a produs în data de 31 mai, pe bulevardul Decebal din sectorul Botanica al capitalei!

Publicat

foto: Canal 5

Un pieton a fost tamponat mortal de un troleibuz. Victima traversa strada neregulamentar. Momentul impactului a fost surprins de o cameră de bord.

Menționăm că în zonă este amenajată o trecere subterană pentru pietoni.


Din nefericire, echipa medicală sosită la fața locului nu a putut face nimic pentru a salva viața victimei, fiind nevoită să constate decesul.

Presa scrie că persoana decedată ar fi o femeie în vârstă de 63 de ani.

Potrivit Regiei Transport Electric Chișinău, a fost deschisă o anchetă, iar organele competente vor stabili circumstanțele incidentului.


Citește mai departe

Moldova

O mașină s-a inversat în urma unui impact cu un alt vehicul, lângă Gara Feroviară din Chișinău. Momentul impactului

Accident violent în preajma Gării Feroviare din Chișinău. Un șofer a ajuns la spital după ce s-a izbit cu mașina într-un alt vehicul, iar apoi s-a răsturnat.

Publicat

Camera de bord instalată în cel de-al doilea automobil implicat a surprins momentul impactului.

Totul a avut loc în seara de 29 mai, aproape de ora 23.00, pe bulevardul Iurii Gagarin. Potrivit informațiilor preliminare, oferite de către ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic, totul s-ar fi întâmplat după ce un șofer în vârstă de 49 de ani, nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de mașina din fața sa, și a lovit-o în plin. Vehiculul tamponat, ce aparține unei companii de taxi, era condus de un bărbat de 30 de ani. În urma impactului puternic, automobilul condus de șoferul de 49 de ani s-a răsturnat pe carosabil.


Bărbatul a suferit răni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La fața locului au intervenit echipaje de poliție, medici cu ambulanța, dar și o echipă de salvatori care au avut misiunea de a pune vehiculul inversat înapoi pe roți. Polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, iar șoferul vinovat va fi tras la răspundere conform legii.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Cascadorii printre elevi: Un tânăr a făcut drifturi periculoase în curtea unei școli din Căușeni

Ultima zi de școală a fost marcată de un incident șocant în orașul Căușeni. În dimineața zilei de 29 mai, în jurul orei 10:30, liniștea unei instituții de învățământ a fost tulburată de un tânăr care a intrat cu un automobil în curtea școlii și a început să facă drifturi periculoase, chiar în timpul pauzei mari.

Publicat

Tânărul nu este elev al instituției, au precizat reprezentanții școlii. Imaginile filmate de adolescenți cu telefoanele mobile surprind momentul în care acesta gonește cu viteză printre elevi, punându-le viața în pericol.
Conducerea școlii a alertat imediat poliția. Oamenii legii au identificat făptașul și au pornit o anchetă. Acesta riscă sancțiuni contravenționale, iar acțiunea sa ar putea fi calificată drept huliganism.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Poliția continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele.


Citește mai departe

topul săptămânii