Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Clienții, mai importanți ca propria sănătate. Proprietarul unui magazin aduna și servea cu alcool „oaspeții fideli”

Polițiștii Inspectoratului de Poliție a sec. Ciocana din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, în urma măsurilor întreprinse privind respectarea măsurilor și neadmiterea răspândirii virusului COVID-19, au documentat activitatea ilicită a unui agent economic.

Publicat

Acesta comercializa băuturi alcoolice în lipsa actelor de proveniență, iar în fața punctului comercial se adunau grupuri de persoane care consumau băuturi alcoolice.

În cadrul verificărilor polițiștii au depistat și ridicat 50 litri de alcool în asortiment care era îmbuteliat în sticle de diferite dimensiuni fără acte de proveniență și de o calitate dubioasă. Iar la punctul comercial se adunau grupuri a câte 4-5 persoane, unde consumau băuturi alcoolice, prin ce încălcau prevederile dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale.

Astfel, în urma încălcărilor depistate de către forțele de ordine agentul economic a fost documentat conform prevederilor art. 76/1 Cod Contravențional “Nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combaterea a bolilor epidemice” și aplicată a amendă în mărime de 50000 lei.


În acest context, la data de 13 aprilie curent, în baza dispoziției emisă de pretorul sec. Ciocana, de către angajații Întreprinderii Municipale pentru Servicii Locative de comun cu polițiștii Inspectoratului Ciocana, antrenați la asigurarea ordinii publice, punctul comercial a fost demontat și evacuat.

Este de menționat că, din momentul aprobării hotărârilor Comisiei Naționale pentru Situații de Urgență, pe teritoriul municipiului Chișinău au fost întocmite în total 620 procese – verbale din acestea – 13 sunt agenți economici care nu s-au conformat cerințelor și măsurilor impuse prin hotărârile respective, iar în 607 de cazuri sunt vizate persoanele fizice care nu au respectat măsurile de prevenire a virusului.


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii