Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un frigărui în curtea casei i-a costat peste 100.000 de lei. Cinci petrecăreți, amendați de poliție

Au chefuit pe timp de carantină şi s-au ales cu sancţiuni! Cinci persoane din Nisporeni au făcut frigărui în curtea unui bloc de locuit din oraş, asta în contextul în care au fost impuse măsuri, conform cărora, oamenii trebuie să iasă din case numai în caz de necesitate și să păstreze distanţa socială. Petrecăreţii au fost surprinşi în data de 26 martie, de către un locatar al blocului, care a apelat serviciul de urgenţă.

Publicat

GHEORGHE BARGAN, ŞEFUL SECŢIEI SECURITATE PUBLICĂ DIN CADRUL IP NISPORENI: „Astăzi, în jurul orei 13:00 a parvenit un apel la Serviciul de urgenţă 112, ulterior a fost înregistrată informaţia în Registrul Special al Serviciului de gardă al IP Nisporeni, referitor la faptul că un grup de cinci cetăţeni, persoane fizice în adiacentul blocului locativ, aflându-se în spaţiul public pregăteau o masă, un fel de picnic, frigărui.”

La faţa locului s-a deplasat echipajul de intervenţie al poliţiei, care a depistat patru bărbaţi şi o femeie cum au încins grătarul.

GHEORGHE BARGAN ŞEFUL SECŢIEI SECURITATE PUBLICĂ DIN CADRUL IP NISPORENI: „Fiind chestionaţi, audiaţi, aceştia şi-au recunoscut vina şi anume faptul că la data de 26 martie 2020, în intervalul orelor 12-13:00, cei cinci cetăţeni se aflau în spaţiul public din adiacentul blocului locativ de pe o adresă din oraşul Nisporeni, nerespectând măsurile indicate în punctul 2 al Dispoziţiei nr.3 din 23 martie 2020 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a R. Moldova, ceea ce constituie pericol pentru sănătatea publică conform punctului 31 al Dispoziţiei indicată supra.”


Pentru că au încălcat măsura impusă de către autorităţi şi anume ce ţine de: interzicerea aflării în spaţiile publice, fiecare din cei cinci petrecăreţi s-au ales cu amenzi de 22 500 de lei.

GHEORGHE BARGAN, ŞEFUL SECŢIEI SECURITATE PUBLICĂ DIN CADRUL IP NISPORENI: „După acumularea probelor, audierea martorilor şi a persoanelor care au fost suspecte de comiterea acestei încălcări, agenţii constatatori din cadrul Inspectoratului de Poliţie şi anume a subofiţerilor de sector, care au avut în gestiune acest caz, au încadrat juridic încălcarea depistată, prevăzută de art. 76.1 Cod Contravenţional şi le-am întocmit la acele 5 persoane câte un proces verbal în baza art. indicat supra şi fiecare persoană a fost supusă sancţiunii sub formă de amendă în mărime de 22 500 de lei fiecare şi dacă le sumăm la toate 5 persoane stabilite vinovate de comiterea acestei contravenţii, în total au fost aplicate sancţiuni în sumă de 112 mii 500 de lei.”

În acest context, primarul oraşului a venit cu un apel către toţi locuitorii pentru ca să respecte măsurile restrictive impuse în această perioadă de stare de urgență.


GRIGORE ROBU, PRIMARUL ORAŞULUI NISPORENI: „Dragi, nisporenieni! Simaţi prieteni! În această perioadă grea, ţara, cum şi oraşul trece prin nişte condiţii mai speciale. De aceea Comisia Naţională pentru Situaţii Excepţionale a luat o decizie. Şi ultima ei decizie se referă la persoanele de 63 de ani, care trebuie să stea acasă. Persoanele care sunt în grup mai mult de trei, este strict interzis. Dacă în următoarea perioadă va fi nevoie să ieşim la cumpărături sau după alte necesităţi, vă rugăm să luaţi un buletin de identitate cu dvs. La fel, săptămâna viitoare, administraţia publică locală nu va funcţiona, atât instituţiile publice, cât şi Primăria. Însă în cadrul Primăriei va fi întotdeauna o persoană, membru al celulei de criză, care va răspunde la telefon pentru orice situaţie de urgenţă sau va face raportările către Centru. În aceste condiţii, vă îndemn să fiţi solidari, să avem grijă de persoanele mai în etate decât noi, să stăm acasă şi împreună să dăm dovadă de înţelegere pentru a trece peste aceste încercări în care suntem astăzi. Vă mulţumim frumos!”

Conform unei dispoziţii, emisă de către Comisia pentru Situaţii Excepţionale a R. Moldova este interzisă, începând din 25 martie, aflarea persoanelor în spaţii publice: parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive şi zone de agrement. Totodată, persoanelor în vârstă de peste 63 de ani li se interzice aflarea în afara domiciliului, cu excepţia: deplasărilor în interese de serviciu, deplasărilor pentru asigurarea cu produse alimentare sau pentru asistenţă medicală, ce nu poate fi amânată. De asemenea, Comisia Situaţii Excepţionale a R. Moldova a emis la data de 26 martie a șasea Dispoziție cu noi măsuri restrictive în perioada de stare de urgență, între care: Persoanele care se află în afara domiciliului sau altui loc de trai, sunt obligate să dețină un act de identitate.

Se interzice începând cu 27 martie 2020 aflarea, în locuri publice, în grupuri mai mari de 3 persoane (cu excepția grupurilor constituite din membrii familiei de gradul I-II în linie dreaptă sau colaterală, concubini sau alte persoane ce au calitatea de reprezentant legal al unuia din membrii familiei).


Moldova

/VIDEO/ Petrecere cu fum și flăcări: O terasă de vară a fost făcută scrum, la Tohatin.

Petrecere cu fum și flăcări, la Tohatin. Zeci de oameni s-au pomenit cu planurile date peste cap, după ce terasa de vară a unui local a fost cuprinsă de foc.

Publicat

Incendiul a izbucnit în seara zilei de 17 august. Speriați, martorii au alertat serviciul de urgență, iar la fața locului au fost trimise cinci echipaje de pompieri și salvatori.

Când au ajuns echipajele IGSU, flăcările cuprinseseră deja terasa. Salvatorii au intervenit pentru a opri extinderea incendiului. Arderea a fost localizată la ora 20:00 și lichidată complet jumătate de oră mai târziu.

În urma incendiului, terasa de vară, cu o suprafață de 144 de metri pătrați, a ars în totalitate.


Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Deocamdată nu este clar de la ce a pornit incendiul. Cauza și toate circumstanțele urmează să fie stabilite.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 107 situații de risc.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Fără permis, dar cu tupeu: Șofer cu dreptul de a conduce suspendat, amendat după ce a încălcat, din nou, RCR.

Lipsa permisului auto nu l-a încurcat să calce, din nou, pe aceeași greblă. Un șofer s-a ales cu amendă, după ce a devenit „vedetă” pe rețelele de socializare. Mai exact, Inspectoratul Național de Securitate Publică s-a autosesizat după apariția în spațiul public a unor imagini în care un conducător auto este surprins încălcând regulile de circulație.

Publicat

Incidentul a avut loc la 17 august, pe bulevardul Decebal din Chișinău. În urma verificărilor, polițiștii de patrulare au identificat șoferul, un bărbat de 53 de ani.

Oamenii legii au stabilit că acesta avea dreptul de a conduce vehicule suspendat. Chiar și în aceste condiții, bărbatul ar fi urcat la volan și ar fi continuat să circule, ignorând restricția impusă.

Șoferul a fost documentat pentru crearea unei situații de accident, precum și pentru conducerea unui vehicul în condițiile în care dreptul de a conduce îi era suspendat.


Poliția atrage atenția că asemenea abateri nu reprezintă doar încălcări ale legislației, ci pot crea situații periculoase pentru ceilalți participanți la trafic. O manevră efectuată greșit sau conducerea unui vehicul de către o persoană care nu are dreptul legal de a conduce poate avea consecințe grave.

Cazul urmează să fie examinat conform legislației.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Cerșetorie cu regie: Polițiștii au mai „vindecat” doi cerșetori care mimau probleme locomotorii.

Cerșetorie cu regie, la colț de stradă. Încă doi bărbați s-au însănătoșit ca prin minune, după ce au dat ochii cu polițiștii Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă.

Publicat

De această dată, oamenii legii au observat doi bărbați, de 42 și 56 de ani, care apelau la mila trecătorilor, pretinzând că au dizabilități și folosindu-se de scaune cu rotile pentru a obține bani.

Situația a atras atenția polițiștilor, iar în urma discuțiilor cu aceștia, ambii bărbați s-au ridicat din scaunele cu rotile și ar fi urcat pe propriile picioare în autospeciala poliției.

În urma celor constatate, ambii au fost sancționați contravențional.


Poliția reamintește că apelarea la mila publicului prin metode înșelătoare este ilegală și poate atrage răspundere conform legislației în vigoare. Oamenii legii recomandă cetățenilor să fie atenți atunci când oferă bani persoanelor care cerșesc și să sesizeze poliția în cazul în care observă situații suspecte.


Citește mai departe

topul săptămânii