Rețele de socializare

Moldova

Violul de la Tvardița: Cei trei minori care și-ar fi violat fost colegă de clasă, reținuți

Trei adolescenți, în vârstă de 17 ani, au fost reținuți pentru acțiuni perverse cu caracter sexual și pentru tentativă de viol asupra unei minore de 16 ani.

Publicat

Acțiunile de urmărire penală au fost efectuate în complex de către procurori, ofițeri de urmărire penală și ofițeri de investigație din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP) al Ministerului Afacerilor Interne.

Faptele au avut loc în noaptea din 15 spre 16 martie 2020, într-o localitate din Taraclia.

Pentru că investigațiile se presupuneau a fi complexe, la data de 25 martie, prin ordonanța Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, dosarul a fost retras din gestiunea Inspectoratului de poliție Taraclia și transmis Direcției generale urmărire penală, Inspectoratului național de investigație a IGP, sub conducerea PCCOCS. S-a decis reținerea celor trei, iar astăzi, 26 martie, procurorii le-au înaintat învinuirea în comiterea acestor infracțiuni și au depus demersul la judecătorul de instrucție, cu solicitarea aplicării măsurii preventive – arestul.


În scopul acumulării materialului probator, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliile persoanelor implicate, inclusiv repetat la cel în care a fost comisă infracțiunea.

Pentru cercetarea completă, obiectivă și sub toate aspectele, pe dosar sunt dispuse mai multe expertize, inclusiv medico-legală, informatică, chimică, biologică. Se impune, de asemenea, audierea unui cerc larg de persoane.

Pentru tentativa de viol, dar și pentru acţiunile violente cu caracter sexual, adică satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, comise prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, comise cu bună-ştiinţă asupra unui minor și care au fost comise de două sau mai multe persoane, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 12 ani.


Menționăm că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței.

Advertisement

Moldova

Băuți și fără frică: Mai mulți șoferi, prinși în stare de ebrietate la volan. Într-o mașină se aflau și doi minori.

Mai mulți șoferi băuți au fost prinși de polițiști pe drumurile din raioanele Ialoveni și Căușeni. Unii dintre aceștia conduceau fără a deține permis de conducere.

Publicat

Unul dintre cele mai grave cazuri a fost înregistrat în localitatea Nimoreni, unde o femeie de 30 de ani a fost stopată de oamenii legii în timp ce conducea un automobil, deși nu deținea permis de conducere. Testul alcoolscopic a indicat o concentrație de 0,92 mg/l alcool în aerul expirat. Și mai grav este faptul că în momentul stopării, în mașină se aflau și doi copii minori.

În satul Puhoi, un alt șofer de 30 de ani a fost depistat conducând în stare de ebrietate, aparatul Drager indicând o concentrație de 0,39 mg/l alcool în aerul expirat.

Alte două cazuri au fost documentate în localitatea Molești. Doi bărbați, ambii în vârstă de 30 de ani și fără permis de conducere, au fost opriți în trafic în timp ce conduceau automobile diferite. Testările au arătat valori de 0,58 mg/l și 0,26 mg/l alcool în aerul expirat.


Tot în raionul Ialoveni, la Suruceni, polițiștii au observat un automobil care se deplasa haotic. La volan se afla un tânăr de 26 de ani, iar în urma testării alcoolscopice s-a stabilit o concentrație de 0,38 mg/l alcool în aerul expirat.

Un alt caz a fost înregistrat în localitatea Chircăiești, raionul Căușeni, unde un bărbat de 54 de ani a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate. Testul a indicat 0,82 mg/l alcool în aerul expirat.

Poliția avertizează că șofatul în stare de ebrietate reprezintă un pericol major pentru toți participanții la trafic și anunță că acțiunile de prevenire și combatere a acestui fenomen vor continua în toată țara.




Citește mai departe

Moldova

Avocat suspectat de trafic de influență: Bărbatul ar fi pretins zeci de mii de euro pentru a interveni pe lângă o cauză penală.

Un avocat este cercetat de Centrul Național Anticorupție într-un dosar de trafic de influență, fiind suspectat că ar fi pretins zeci de mii de euro pentru a interveni în schimbarea unor măsuri preventive aplicate învinuiților dintr-o cauză penală.

Publicat

Potrivit CNA și procurorilor municipiului Chișinău, bărbatul ar fi susținut că are influență asupra unor persoane cu funcții de demnitate publică, aflate în proces de identificare, și ar fi cerut de la mai mulți învinuiți sume cuprinse între 20 de mii și 50 de mii de euro.

În schimbul banilor, avocatul ar fi promis că poate influența deciziile privind modificarea măsurilor preventive aplicate acestora.

În cadrul anchetei, ofițerii CNA și procurorii au desfășurat percheziții și alte acțiuni speciale de investigație pentru acumularea probelor și documentarea faptelor investigate.


Deocamdată, avocatul este cercetat în stare de libertate, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate în schemă.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Al 18-lea membru al unei rețele de migrație ilegală a fost reținut la Briceni.

Un bărbat de 34 de ani din Ialoveni, suspectat că făcea parte dintr-o rețea care organiza intrarea ilegală în Moldova a bărbaților din Ucraina, a fost reținut de procurorii PCCOCS și polițiștii de frontieră. Acesta este al 18-lea membru al grupării criminale identificat în anchetă.

Publicat

Potrivit autorităților, bărbatul a fost prins în zona de frontieră din Briceni, în timp ce conducea un automobil. În mașină se aflau trei ucraineni, cu vârste de 27, 29 și 44 de ani, care ar fi trecut ilegal frontiera moldo-ucraineană.

Anchetatorii spun că fiecare dintre cei trei ar fi plătit câte 5000 de euro pentru a fi ajutați să ajungă ilegal în Republica Moldova. Traversarea frontierei ar fi fost organizată de un alt membru al grupării, care ar fi acționat împreună cu șoferul reținut.

Au fost reținuți și cei trei cetățeni ucraineni. Potrivit PCCOCS, aceștia au declarat în fața judecătorului că nu ar fi plătit bani și că nu au fost ajutați să intre ilegal în țară, deși procurorii susțin că există probe care demonstrează contrariul.


Cei trei au fost prinși în momentul în care încercau să-și recupereze pașapoartele de la Inspectoratul General pentru Migrație, pentru a putea părăsi Republica Moldova.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, șoferul suspectat că organiza migrația ilegală, dar și unul dintre pasageri, acuzat de fals în declarații, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Ceilalți doi cetățeni ucraineni sunt cercetați în libertate, însă nu au voie să părăsească țara și sunt obligați să se prezinte la autorități atunci când sunt citați.

Procurorii amintesc că, la sfârșitul lunii martie curent, au anunțat despre destructurarea acestei rețele și reținerea altor 17 membri ai grupării, cercetați pentru organizarea migrației ilegale.


Citește mai departe

topul săptămânii