Rețele de socializare

Moldova

COVID-19: Comercianți amendați pentru că își continuă activitatea în condiții de carantină. Suma amenzilor depășește 800.000 LEI

Din momentul aprobării hotărârilor Comisiei pentru Situații de Urgență avem înregistrate 38 procese verbale întocmite.

Publicat

33 din acestea sunt cazuri în care agenții economici nu s-au conformat cerințelor și măsurilor impuse prin hotărârile respective, iar în 5 procese verbale sunt vizate persoanele fizice care nu au respectat măsurile de prevenire a virusului. Amenzile aplicate ajung la suma de circa 800 mii lei.

Menționăm că Ministerul Afacerilor Interne prin subdiviziunile sale va continua să asigure ordinea și siguranța publică, inclusiv siguranța în traficul rutier. Angajații polițiști și carabinieri vor patrula și monitoriza teritoriile administrative, spațiile publice și vor intensifica activitățile de monitorizare a persoanelor care se află în autoizolare și carantină.

Totodată, polițiștii și carabinierii vor informa cetățenii despre riscurile infecției cu Covid 19, despre măsurile recomandate de autorități și despre riscurile la care sunt supuși în momentul în care nu le respectă.


Poliția va supraveghea activitatea agenților economici, va verifica dacă aceștia respectă măsurile și va interveni cu aplicarea amenzilor în cazul în care acesta sunt încălcate.

Nu ultimul rând, oamenii legii în colaborare cu administrația publică locală vor verifica agenții economici și se vor asigura dacă aceștia au sistat sau nu activitatea conform cerințelor autorităților, iar cei care nu se vor conforma se vor alege cu amenzi.

Poliția este organul care va monitoriza și fluxul de pasageri, verificând dacă se respectă restricționarea numărului persoanelor transportate. În localitățile în care a fost declarată stare de carantină sunt instalate posturi de restricționare a transportului rutier.


Reiterăm despre faptul că măsurile de prevenire și combatere a virusului Covid 19 vor fi intensificate în funcție de gradul crizei, cu cât mai mari vor fi riscurile, cu atât mai stricte vor fi măsurile impuse de Stat.

Poliția va activa la capacitate maximă, informând și sensibilizând societatea despre modul de protejare și comportament în spațiile publice, cu păstrarea distanței sociale de 1 m.

Angajații MAI vor continua să patruleze în adiacentul piețelor comerciale în locurile de acces public, zone de agrement, stații și autogări și vor interveni solicitând cetățenilor să respecte măsurile de protecție, șoferilor de transport public să limiteze numărul de persoane la 60 %, iar agenților economici și alte instituții să nu pună viața angajaților în pericol, ignorând cerințele legale impuse în perioada Situației de urgență.


Mulțumim cetățenilor responsabili care ne permit să desfășurăm activitatea și acțiunile necesare în prevenirea virusului de tip nou și recomandăm tuturor să fie un exemplu pentru toți și să susțină medicii și angajații statului care sunt în serviciu, respectând recomandările.

Advertisement

Moldova

/AUDIO/ 23 de milioane de lei, prejudiciu la stat: Doi funcționari, reținuți pentru mită. Ar fi eliberat peste 100 de numere neutre.

O schemă de corupție care ar fi permis înmatricularea ilegală a automobilelor cu numere neutre a fost destructurată de CNA și Procuratura Anticorupție. În acest dosar sunt vizate mai multe persoane, iar un funcționar al Agenției Servicii Publice și un funcționar al Postului Vamal Hîrbovăț au fost reținuți pentru 72 de ore.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, mai mulți angajați ai ASP, inclusiv un șef al Secției înmatriculare a vehiculelor din municipiul Tiraspol, ar fi acționat împreună cu un angajat al Postului Vamal Hîrbovăț, dar și alți funcționari vamali. Aceștia ar fi facilitat obținerea actelor necesare pentru eliberarea numerelor de înmatriculare neutre pentru automobile care nu întruneau condițiile legale.

Pentru a trece cu vederea neconcordanțele și pentru a urgenta procedurile, funcționarii ar fi pretins și primit între 1.000 și 5.000 de euro pentru fiecare automobil.

În urma schemei, ar fi fost eliberate ilegal peste 100 de numere neutre.


Totodată, prin evitarea achitării drepturilor de import și a accizelor, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 23 de milioane de lei.

În dimineața de 15 septembrie, ofițerii CNA, sub conducerea procurorilor PA, au desfășurat percheziții la domiciliile și sediile persoanelor fizice și juridice vizate. Verificările au inclus și sediul companiei care ar fi importat și declarat automobilele, firme afiliate acesteia, dar și brokerul vamal implicat în perfectarea actelor. De menționat că, ASP a oferit suport anchetatorilor în documentarea cazului.


Totodată, Serviciul Vamal a venit cu reacție pe caz comunicând că instituția cooperează cu organele de drept și acordă suportul necesar pentru investigarea cazului. La nivelul intern a fost inițiată o anchetă pentru elucidarea circumstanțelor, iar in privința funcționarul vamal vizat urmează a fi decisă suspendarea din funcție, după caz, în conformitate cu prevederile legale.

În urma acțiunilor, angajatul ASP și angajatul Postului Vamal Hîrbovăț au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul de detenție provizorie al CNA.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și a tuturor circumstanțelor schemei.


Cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Cuplu de hoți: Doi concubini, reținuți după ce ar fi spart mai multe apartamente din Chișinău.

O femeie și un bărbat, ambii în vârstă de 42 de ani, sunt cercetați de polițiștii sectorului Botanica și Direcției de Poliție Chișinău, fiind suspectați că ar fi comis o serie de furturi din apartamentele din capitală.

Publicat

Potrivit anchetei, cei doi concubini ar fi acționat coordonat. Bărbatul ar fi pătruns în locuințe prin forțarea lacătelor, în timp ce femeia ar fi rămas în afara blocurilor și ar fi supravegheat zona. Pentru a nu fi recunoscuți și pentru a îngreuna identificarea lor, după comiterea furturilor, suspecții și-ar fi schimbat hainele și și-ar fi modificat aspectul.

În cadrul percheziției efectuate la locuința închiriată de cei doi, polițiștii au ridicat obiecte și ustensile care ar fi putut fi folosite la comiterea infracțiunilor, dar și alte bunuri considerate relevante pentru cauza penală.


Ambii suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore. Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele, a documenta întreaga activitate infracțională și a verifica dacă cei doi ar putea fi implicați și în alte furturi similare.

Poliția le recomandă cetățenilor să-și securizeze locuințele și să fie atenți la persoanele sau activitățile suspecte din apropierea blocurilor. Orice situație suspectă trebuie comunicată imediat la 112.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Foc și panică la Biruința: O fostă cafenea, distrusă de flăcări din cauza unui scurtcircuit.

Incendiu puternic în orașul Biruința, din raionul Sîngerei. O fostă cafenea a fost cuprinsă de flăcări, iar martorii au surprins imagini de la fața locului, în care se vede intervenția pompierilor și imobilul mistuit de foc.

Publicat

Incendiul a izbucnit în seara zilei de 14 septembrie, în jurul orei 18:36. Din imaginile publicate de martori se observă flăcările care au cuprins clădirea, în timp ce echipele de intervenție acționează pentru lichidarea incendiului.

La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri și salvatori. Potrivit informațiilor preliminare, focul a distrus complet bunurile materiale din interiorul a trei încăperi, iar acoperișul clădirii a fost afectat în proporție de aproximativ 80 la sută. Suprafața totală a imobilului este de 240 de metri pătrați.


Cafeneaua nu era funcțională la momentul izbucnirii incendiului. Potrivit IGSU, cauza probabilă ar fi un scurtcircuit electric, cu răspândirea focului de la contorul electric.

Din fericire, în urma incendiului nu au fost raportate victime. Circumstanțele exacte și valoarea pagubelor urmează să fie stabilite.


Citește mai departe

topul săptămânii