Rețele de socializare

Moldova

Ședință de judecată în cazul bărbatului din Nisporeni, împușcat la poartă. Familia victimei și rudele acuzaților s-au certat ca la ușa cortului

O nouă ședință de judecată în dosarul bărbatului de la Vulcănești, raionul Nisporeni, împușcat în primăvara anului trecut la poarta propriei gospodării, de cinci consăteni. Magistrații Judecătoriei Nisporeni au dispus prelungirea măsurii preventive de arest cu 30 de zile pe numele lui Ruslan Ibrian, cel care se presupune că ar fi tras în direcția victimei – Serghei Stoica. Ceilalți participanți la crimă rămân în arest la domiciliu pentru următoarele alte 30 de zile.

Publicat

La ședința de judecată au fost escortați toți cei cinci bărbați acuzați de crimă. În sală au fost prezente și rudele acestora, dar și familia bărbatului ucis. Cele două părți s-au certat ca la ușa cortului după ce magistrații s-au retras pentru deliberări.

Olag Stoica – văduda lui lui Serghei Stoica, le-a acuzat pe rudele celor cinci acuzați că o amenință cu moartea dacă nu își retrage plângerea. De partea cealaltă, familiile celor cinci bărbați acuzați de omorul lui Serghei Stoica susțin că aceștia ar fi acționat astfel după ce Stoica i-ar fi amenințat cu un cuțit.

Rămasă văduvă, Olga Stoica le-a cerut magistraților să le aplice acuzaților pedepse cu detenția pe viață. Femeia mai cere, de asemenea, compensații de 5 milioane de lei, plăți de 3 mii de lei lunar pentru fiecare dintre copiii rămași fără tată, să îi fie compensate cheltuielile suportate la înmomântarea soțului ei și cheltuieli judiciare de 18 mii de lei.


„Eu vă rog, faceți o lege să fie pe viață”, a spus Olga Stoica în fața judecătorilor.

Avocații Olgăi Stoica au cerut o pedeapsă de 25 de ani de pușcărie pentru Ruslan Ibrian și pedepse mai mici – de 4 ani și 8 luni, pentru ceilalți patru, iar apărătorii celor cinci le-au cerut judecătorilor ca acestora să le fie aplicate pedepse minime, întrucât se află la primele abateri de la lege.

Cei cinci bărbați acuzați de omorul lui Serghei Stoica își recunosc vina, iar avocații acestora au cerut judecarea cauzei în procedură simplificată.


Asta în timp ce avocații victimei au solicitat magistraților ca solicitarea respectivă să fie respinsă, iar cauza să fie judecată în procedură generală.

Următoarea ședință de judecată urmează să aibă loc pe 20 martie, ora 15:00, când va avea loc ultimul cuvânt al inculpaților.

Amintim că crima a avut loc în seara zilei de 25 mai 2019 în satul Vulcănești, raionul Nisporeni. Momentul săvârșirii omorului a fost surprins de camerele de supraveghere de la poarta victimei.


Potrivit procurorilor, cu puțin timp înainte de momentul infracțiunii, între victimă și cei cinci bărbați care au participat la comiterea omorului s-a iscat o ceartă. Crima a avut loc sub ochii soției și fiicei lor minore.

tv8.md


Ediție TV

Sîngerei: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un cumplit accident de motocicletă. Pasagera acestuia a ajuns la spital.

Accident cu sfârșit tragic în raionul Sîngerei. Un tânăr de 24 de ani a murit în circumstanțe dramatice, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 1 mai în localitatea Țîpletești, raionul Sîngerei. Potrivit datelor preliminare, motociclistul de 24 de ani, împreună cu o pasageră de 20 de ani, s-ar fi deplasat prin localitate, iar la un moment dat, într-o curbă periculoasă, ar fi pierdut controlul ghidonului și s-ar fi tamponat cu putere într-un obstacol de pe marginea drumului.

În urma coliziunii, cei doi tineri au fost transportați de urgență la Spitalul Clinic municipal Bălți de către un echipaj de ambulanță, însă din nefericire motociclistul a decedat în drum spre spital.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul accident.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

A ieșit cu tot cu poartă: Un tânăr ar fi furat o mașină ziua în amiaza mare dintr-o parcare subterană 

Publicat

Un bărbat ar fi răpit o mașină din subterana și ar fi fugit cu ea, distrugând în calea sa și poarta de acces în parcare. Totul s-a petrecut în sectorul Ciocana al capitalei, iar la scurt timp după incident polițiștii l-au reținut pe făptaș. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni.

Poliția a fost sesizată despre dispariția mașinii de către proprietarul acesteia, un bărbat de 46 de ani. Acesta le-a spus polițiștilor că automobilul a fost furat ziua în amiaza mare din parcarea subterană. Potrivit proprietarului, autoturismul ar valora 60 de mii de euro.

În cele din urmă, mașina a fost depistată în apropierea raionului Strășeni, fiind accidentat.


Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar suspectul arestat preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă de la 5 la 7 ani de pușcărie.


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu valută: 100.000 de dolari americani, găsiți ascunși în treapta unui autocar ce venea din Odesa

Contrabandă cu valută în postul vamal Palanca. Șoferul unui autocar ce revenea din Odesa, Ucraina, a încercat să aducă ilegal în țara noastră suma de 100.000 de dolari.

Publicat

Totul a ieșit la iveală după ce ofițerii vamali au decis să supună vehiculul unui control minuțios. Astfel, în una din treptele autocarului au fost găsite mai multe pungi cu dolari, ascunse sub niște acte.

În valută națională, suma de dolari depistată se echivalează cu aproape 2.000.000 de lei moldovenești.

Prin urmare, banii au fost indisponibilizați și constituie probă în dosarul penal. Iar șoferul, în vârstă de peste 50 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore.


Urmărirea penală continuă, iar forțele de ordine urmează să stabilească proveniența, dar și destinația acestor bani. Totodată, urmează a fi investigată și o eventuală implicare a altor persoane în tentativa de contrabandă.

 


Citește mai departe

topul săptămânii