Rețele de socializare

Moldova

Trei persoane au decedat în propria locuință la Criuleni

O familie din trei persoane a decdat în propria locuință. Cazul a avut loc noaptea trecută într-o casă de locuit din orașul Criuleni. Conform informației operative un bărbat și o femeie în vârstă de 29 de ani, dar și băiatul acestora în vârstă de 4 ani au fost găsiți fără suflare de rude.

Publicat

La fața locului au fost alertate organele de drept, dar și reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. În urma primelor cercetări efectuate de polițiști, procurori și specialiștii Laboratorului experimental antiincendiar s-a stabilit că familia a instalat în propria locuință un cazan alimentat cu gaze naturale, care cel mai probabil nu a fost montat de specialiști.

Conform primelor cerecetări la fața locului specialiștii Laboratorului experimental antiincendiar al IGSU au înaintat două versiuni în acest caz. Prima ar fi încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la instalarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, iar a doua versiune ar fi încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la  exploatarea instalațiilor de alimentare cu gaze naturale. O cauză finală va fi înainatată după ce vor fi investigate toate circumstanțele acestui caz.

Cauza decesului celor trei persoane va fi stabilită în urma expertizei medico-legale. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI atenționează oamenii să nu utilizeze instalații de încălzit improvizate sau neautorizate. Mai mult, persoanele sunt îndemnate să verifice sistemul de încălzire a locuințelor și să invite specialiștii pentru a evita producerea unor situații de risc.


dse.md


Moldova

Poluare pe Nistru: Procuratura a pornit un dosar penal după instituirea stării de alertă de mediu

Procuratura Generală anunță că s-a autosesizat și a pornit un proces penal după ce Guvernul a declarat stare de alertă de mediu în bazinul fluviului Nistru.

Publicat

Decizia vine în urma unei hotărâri aprobate pe 15 martie 2026, prin care autoritățile au confirmat existența unui incident de poluare pe anumite sectoare ale râului. Începând cu 16 martie, a fost instituită stare de alertă pentru o perioadă de 15 zile.

Potrivit Procuraturii, dreptul la un mediu sănătos este garantat de Constituție, iar poluarea apelor este strict interzisă prin lege. În special, deversarea produselor petroliere sau a altor substanțe nocive în râuri și lacuri este ilegală.

În acest context, procurorii au deschis un dosar penal pentru a stabili ce a provocat poluarea și cine se face responsabil.


Reprezentanții instituției spun că vor analiza cazul sub toate aspectele, pentru a clarifica circumstanțele și a lua măsurile legale necesare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Situație alarmantă în capitală: Zeci de persoane care aveau asupra lor droguri, prinse de polițiști.

Razii antidrog în Chișinău. O tânără a fost reținută, iar alte zeci de persoane au ajuns în vizorul poliției, după o serie de controale desfășurate în capitală.

Publicat

Polițiștii din sectorul Botanica au documentat 8 persoane, cu vârste între 18 și 39 de ani, suspectate de implicare în consumul și circulația drogurilor. În cadrul acțiunilor, o tânără a fost prinsă în flagrant în timp ce ridica marijuana și a fost reținută pentru 72 de ore. Aceasta este bănuită că activa în calitate de curier pentru un magazin online de substanțe narcotice.

Într-un alt caz, un bărbat de 39 de ani și o femeie au fost depistați într-un automobil în timp ce consumau droguri. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliu, oamenii legii au ridicat PVP, marijuana și dispozitive utilizate pentru consum.

În paralel, inspectorii de patrulare au desfășurat controale în mai multe zone ale capitalei. Pe bulevardul Dacia, dar și pe străzile Nicolae Milescu Spătaru, Valea Trandafirilor, Calea Orheiului și Pandurilor, șase bărbați au fost prinși cu droguri asupra lor.


Un alt incident a avut loc în parcul Valea Morilor, unde mai multe persoane au aruncat substanțe suspecte în momentul în care au observat polițiștii.

De asemenea, opt bărbați au fost documentați după ce au recunoscut că au consumat droguri, iar alți doi au fost depistați sub influența substanțelor narcotice în timp ce se aflau pe străzile Ginta Latină și Alecu Russo.

Toate persoanele sunt cercetate conform legii, iar substanțele ridicate urmează să fie supuse expertizei. Poliția anunță că astfel de acțiuni vor continua pentru a combate consumul și traficul de droguri în capitală.



Citește mai departe

Moldova

Incendiu soldat cu victime: Un bărbat a avut de suferit, după ce un teren acoperit cu vegetație uscată a luat foc.

Un bărbat a avut de suferit în urma unui incendiu de vegetație izbucnit în raionul Glodeni. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cazul a avut loc în după-amiaza zilei de 16 martie, în satul Hîjdieni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:20, iar pompierii au intervenit prompt la fața locului.

Publicat

Flăcările au cuprins vegetația uscată din extravilanul localității, afectând o suprafață de aproximativ jumătate de hectar. În timpul intervenției, salvatorii au depistat un bărbat de 60 de ani, care a încercat să stingă focul de unul singur.

În urma expunerii la fum și flăcări, acesta a suferit intoxicație cu produse de ardere și arsuri de gradul întâi la un membru. Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital, starea sa fiind în prezent stabilă.

Salvatorii avertizează că incendiile de vegetație uscată se răspândesc rapid și pot avea consecințe grave asupra mediului și vieții oamenilor. Doar în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în 22 de cazuri similare, în urma cărora au fost afectate 27 de hectare de teren.


În acest context, autoritățile îndeamnă cetățenii să nu dea foc vegetației uscate și să evite utilizarea focului deschis în apropierea terenurilor agricole sau a pădurilor. În caz de pericol, oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.


Citește mai departe

topul săptămânii