Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ A tăiat urechea mătușii pentru a-i fura cerceii din aur. Un tânăr de 26 de ani și-a înjunghiat rudele

Crimă terifiantă în satul Dușmani, raionul Glodeni. Un tânăr de 26 de ani și-a înjunghiat mătușa și unchiul pentru că aceștia nu au dorit să-i dea bani. Într-un moment de furie, nepotul a scos din sertar un cuțit de bucătărie și a tăiat urechea mătușii pentru a-i lua cerceii din aur.

Publicat

Coșmarul celor doi soți a început în seara zilei de luni, 17 februarie, când la ei în vizită a venit nepotul. Aceștia au servit băuturi alcoolice, iar când tânărul a cerut bani, întrei ei s-a iscat o ceartă. Soții au fost înjunghiați de mai multe ori. De-abia după miezul nopții femeia insângerată a acerut ajutorul vecinilor, care au aletat poliția și ambulanța.

Pe la ora două noaptea m-am trezit cu vecina în coridor, nu am încuiat ușa de la intrare. Când am deschis ușa camerei, m-am speriat. Era tăiată cu cuțitul, abia vorbea, strașnic era, era umflată toată fața. Eu am înțeles de la ea că au fost bătuți mai devreme dar nu au putut să iasă, a spus o vecină.

Cumnatul femeii înjunghiate spune că șoțul ei s-a întors recent de la muncă din Cehia.


Ieri dimineața a venit nepotul și mi-a spus că ei sunt în reanimație. Cum așa? Eu alaltăseară am vorbit cu ea. E nepotul nostru, l-am botezat, nu vă pot explica nimic. Nu am auzit la ei scandal niciodată, să se bată, să se lovească unul pe altul, a povestit bărbatul.
Oamenii din sat sunt șocați de cele întâmplate.

Au spus că i-au bătut, i-au tăiat, urechile. Totul este plin de sânge. Cum a putut să facă asta? Sunt rude. Când a pus mâna pe cuțin nu înțeleg la ce s-a gândit? De fapt, el nu este chiar sănătos la cap, a adăugat altă vecină.

Potrivit autorităților locale, făptașul consuma droguri și ar fi revenit recent din România.


El le este nepot, dar așa barbar s-a comportat cu ei, i-a dezbrăcat, i-a tăiat cu cuțitul, i-a tăiat urechea ei. El consumă iarbă și droguri. Așa parcă este un băiat bun, dar când se droghează, se întâmplă lucruri rele, a declarat Petru Rusu, primarul satului Dușmani.

Victimele au fost transportate la Spitalul Raional Glodeni, starea lor fiind stabilă. Poliția a reținut făptașul pe urme fierbinți. Pe acest caz a fost pornită o cauză penală.

nordnews.md


Moldova

/AUDIO/ 23 de milioane de lei, prejudiciu la stat: Doi funcționari, reținuți pentru mită. Ar fi eliberat peste 100 de numere neutre.

O schemă de corupție care ar fi permis înmatricularea ilegală a automobilelor cu numere neutre a fost destructurată de CNA și Procuratura Anticorupție. În acest dosar sunt vizate mai multe persoane, iar un funcționar al Agenției Servicii Publice și un funcționar al Postului Vamal Hîrbovăț au fost reținuți pentru 72 de ore.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, mai mulți angajați ai ASP, inclusiv un șef al Secției înmatriculare a vehiculelor din municipiul Tiraspol, ar fi acționat împreună cu un angajat al Postului Vamal Hîrbovăț, dar și alți funcționari vamali. Aceștia ar fi facilitat obținerea actelor necesare pentru eliberarea numerelor de înmatriculare neutre pentru automobile care nu întruneau condițiile legale.

Pentru a trece cu vederea neconcordanțele și pentru a urgenta procedurile, funcționarii ar fi pretins și primit între 1.000 și 5.000 de euro pentru fiecare automobil.

În urma schemei, ar fi fost eliberate ilegal peste 100 de numere neutre.


Totodată, prin evitarea achitării drepturilor de import și a accizelor, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 23 de milioane de lei.

În dimineața de 15 septembrie, ofițerii CNA, sub conducerea procurorilor PA, au desfășurat percheziții la domiciliile și sediile persoanelor fizice și juridice vizate. Verificările au inclus și sediul companiei care ar fi importat și declarat automobilele, firme afiliate acesteia, dar și brokerul vamal implicat în perfectarea actelor. De menționat că, ASP a oferit suport anchetatorilor în documentarea cazului.


Totodată, Serviciul Vamal a venit cu reacție pe caz comunicând că instituția cooperează cu organele de drept și acordă suportul necesar pentru investigarea cazului. La nivelul intern a fost inițiată o anchetă pentru elucidarea circumstanțelor, iar in privința funcționarul vamal vizat urmează a fi decisă suspendarea din funcție, după caz, în conformitate cu prevederile legale.

În urma acțiunilor, angajatul ASP și angajatul Postului Vamal Hîrbovăț au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul de detenție provizorie al CNA.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și a tuturor circumstanțelor schemei.


Cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Cuplu de hoți: Doi concubini, reținuți după ce ar fi spart mai multe apartamente din Chișinău.

O femeie și un bărbat, ambii în vârstă de 42 de ani, sunt cercetați de polițiștii sectorului Botanica și Direcției de Poliție Chișinău, fiind suspectați că ar fi comis o serie de furturi din apartamentele din capitală.

Publicat

Potrivit anchetei, cei doi concubini ar fi acționat coordonat. Bărbatul ar fi pătruns în locuințe prin forțarea lacătelor, în timp ce femeia ar fi rămas în afara blocurilor și ar fi supravegheat zona. Pentru a nu fi recunoscuți și pentru a îngreuna identificarea lor, după comiterea furturilor, suspecții și-ar fi schimbat hainele și și-ar fi modificat aspectul.

În cadrul percheziției efectuate la locuința închiriată de cei doi, polițiștii au ridicat obiecte și ustensile care ar fi putut fi folosite la comiterea infracțiunilor, dar și alte bunuri considerate relevante pentru cauza penală.


Ambii suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore. Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele, a documenta întreaga activitate infracțională și a verifica dacă cei doi ar putea fi implicați și în alte furturi similare.

Poliția le recomandă cetățenilor să-și securizeze locuințele și să fie atenți la persoanele sau activitățile suspecte din apropierea blocurilor. Orice situație suspectă trebuie comunicată imediat la 112.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Foc și panică la Biruința: O fostă cafenea, distrusă de flăcări din cauza unui scurtcircuit.

Incendiu puternic în orașul Biruința, din raionul Sîngerei. O fostă cafenea a fost cuprinsă de flăcări, iar martorii au surprins imagini de la fața locului, în care se vede intervenția pompierilor și imobilul mistuit de foc.

Publicat

Incendiul a izbucnit în seara zilei de 14 septembrie, în jurul orei 18:36. Din imaginile publicate de martori se observă flăcările care au cuprins clădirea, în timp ce echipele de intervenție acționează pentru lichidarea incendiului.

La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri și salvatori. Potrivit informațiilor preliminare, focul a distrus complet bunurile materiale din interiorul a trei încăperi, iar acoperișul clădirii a fost afectat în proporție de aproximativ 80 la sută. Suprafața totală a imobilului este de 240 de metri pătrați.


Cafeneaua nu era funcțională la momentul izbucnirii incendiului. Potrivit IGSU, cauza probabilă ar fi un scurtcircuit electric, cu răspândirea focului de la contorul electric.

Din fericire, în urma incendiului nu au fost raportate victime. Circumstanțele exacte și valoarea pagubelor urmează să fie stabilite.


Citește mai departe

topul săptămânii