Rețele de socializare

Moldova

Taximetrist cu permis fals de conducere, reținut

La 18.04.2018, militarii Direcţiei securitate şi investigaţii a Departamentului Trupelor de Carabinieri au reținut un taximetrist în adiacentul Gării de Nord din mun. Chişinău, angajat al unei întreprinderi ce prestează servicii de minitaxi, care a fost anunţat în căutare de către Inspectoratul de Poliție Străşeni.

Publicat

La solicitarea oamenilor legii, taximetristul a prezentat pentru verificare un permis de conducere cu semne vizibile de falsificare.

De asemenea, s-a stabilit că persoana este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport.

În scopul stabilirii tuturor circumstanţelor faptei, persoana a fost escortată la Inspectoratul de Poliție Rîşcani al Direcției de Poliție a mun. Chişinău, fiind pornit proces penal în temeiul prevederilor art. 274 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova.


În consecință, taximetristul a fost transmis în custodia Inspectoratului de Poliție Străşeni.

Dacă va fi găsit vinovată, persoana riscă pedeapsă sub formă de amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

CARABINIER.GOV.MD


Moldova

Reținut și internat la psihiatrie: Un bărbat înarmat cu un cuțit a încercat să pătrundă într-un apartament.

Caz extrem de periculos în Capitală. Un bărbat înarmat cu un cuțit a încercat să pătrundă într-un apartament din sectorul Buiucani, în timp ce în locuință se afla un copil singur acasă.

Publicat

Incidentul s-a produs pe 23 mai, într-un bloc de pe strada Piața Unirii Principatelor. Un bărbat ar fi intrat în scara blocului și a mers direct la ușa unui apartament, unde a bătut insistent, având asupra sa un cuțit.

În acel moment, în locuință se afla un copil singur acasă, care s-a speriat în urma incidentului.

Poliția a fost alertată și a intervenit de urgență la fața locului, unde a depistat un bărbat care manifesta un comportament neadecvat. Acesta a fost reținut.


În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că individul se află la evidența medicului psihiatru. Ulterior, acesta a fost preluat de instituțiile medicale de profil pentru acordarea îngrijirilor specializate.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Prinsă cu 7 kg de droguri: O ucraineancă a fost reținută în flagrant fiind bănuită de circulația narcoticelor.

Cantitate impunătoare de droguri sintetice scoasă din circuitul ilegal. O femeie de 33 de ani, originară din Ucraina, a fost reținută în flagrant de polițiști într-o fâșie forestieră din Durlești, fiind suspectată de implicare într-o rețea de trafic de droguri sintetice administrată prin intermediul aplicației Telegram.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, acțiunea a avut loc în urma unor măsuri speciale de investigație, desfășurate de polițiști împreună cu procurorii din sectorul Buiucani.

În cadrul perchezițiilor și al acțiunilor ulterioare, au fost ridicate peste 7 kilograme de droguri sintetice, precum și mai multe obiecte utilizate pentru porționarea, ambalarea și pregătirea substanțelor destinate distribuției.

Valoarea estimată a drogurilor scoase din circuitul ilegal depășește 5 milioane de lei.


Suspecta a fost reținută pentru 72 de ore, iar potrivit legislației în vigoare, aceasta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.

Investigațiile pe caz continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și identificării altor persoane implicate în rețea.


Citește mai departe

Moldova

Petrecere soldată cu dosar penal: Un bărbat va fi judecat după incendiul provocat de focuri de artificii, în capitală.

Un bărbat de 37 de ani a ajuns pe banca acuzaților după ce, în seara de 1 mai, a lansat focuri de artificii și lampioane zburătoare în curtea unor blocuri de locuit din sectorul Telecentru al capitalei, incident care s-a soldat cu un incendiu într-un apartament de la etajul 14.

Publicat

Potrivit Procuraturii Generale, acesta și-a recunoscut integral vina și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. El este învinuit de încălcarea regulilor de protecție contra incendiilor, infracțiune care se pedepsește cu amendă de până la 52.500 de lei sau cu până la cinci ani de închisoare. Totuși, în urma acordului încheiat, bărbatul ar putea beneficia de o pedeapsă redusă.

Incidentul s-a produs pe strada Nicolae Testemițeanu, în jurul orei 21:30. Mai mulți locatari au observat fum dens ieșind dintr-un apartament situat la etajul 14 și au alertat imediat serviciul 112.

Potrivit martorilor, cu puțin timp înainte de izbucnirea incendiului, în curtea blocului au fost lansate focuri de artificii. Conform datelor preliminare, o scânteie ar fi ajuns pe balcon și ar fi aprins bunurile depozitate acolo.


La fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri și salvatori. Aceștia au constatat că flăcările au cuprins mai multe bunuri de pe balcon, existând risc de extindere în interiorul locuinței și către apartamentele vecine. Intervenția rapidă a permis localizarea și lichidarea completă a incendiului în aproximativ 30 de minute.

În urma investigațiilor, un al doilea bărbat reținut în dosar a fost scos de sub urmărire penală.


Citește mai departe

topul săptămânii