Rețele de socializare

Moldova

Aproape 60 de pietoni care traversau strada neregulamentar au murit în accidente rutiere

În perioada anului 2019, Inspectoratul General al Poliției a înregistrat 344 de accidente rutiere în rezultatul cărora 58 de pietoni care traversau strada neregulamentar și-au pierdut viața, iar 295 s-au ales cu traumatisme.

Publicat

Dat fiind faptul că abaterile săvârșite de pietoni în traficul rutier și neacordarea priorității la trecere reprezintă unele din cauzele prioritare ce provoacă accidente pe drumurile publice, Poliția intensifică acțiunile în stradă menite să responsabilizeze și să disciplineze atât pietonii, cât și conducătorii auto cu privire la respectarea regulilor de circulație.

Astfel, în perioada 20 ianuarie – 20 februarie 2020, polițiștii vor desfășura pe întreg teritoriul țării operațiunea specială ,,Pietonul” în scopul reducerii numărului de accidente.

Inspectoratul General al Poliției amintește pietonilor că aceștia sunt deopotrivă participanți ai traficului rutier, prin urmare, încălcarea regulilor de circulație de către aceștia constituie contravenție.


Prin urmare, ignorarea de către pietoni a semnalelor de dirijare a traficului rutier, traversarea părţii carosabile a drumului sau deplasarea în locuri neindicate, se sancţionează cu avertisment sau cu amendă în mărime de la 300 la 450 lei, potrivit art.245 alin.(1) al Codului Contravențional.

Totodată, reiterăm șoferilor că neacordarea priorității pietonilor constituie o faptă contravențională și se sancţionează cu amendă până la 1 500 lei și cu aplicarea a 4 puncte de penalizare, în conformitate cu art. 238 alin.(3) al Codului Contravențional.

Poliţia acţionează permanent pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice, iar obiectivul principal al polițiștilor este salvarea de vieți și prevenirea accidentelor rutiere.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ O nouă schemă ilegală, dată peste cap: Sute de cutii cu produse cu nicotină concentrată, marijuana și peste 200 de mii de lei, ridicate de polițiști.

O rețea implicată în comercializarea ilegală a produselor cu nicotină în concentrații ridicate a fost destructurată de polițiști și procurori, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate sute de cutii cu produse interzise, droguri și sume mari de bani.

Publicat

Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, polițiștii sectorului Buiucani au documentat activitatea unei grupări specializate în vânzarea ilegală a produselor cu nicotină concentrată, de tip punguțe orale cu nicotină, cunoscute și sub denumirea de „SNUS”. Valoarea mărfii depistate este estimată la peste 148.000 de lei pe piața neagră.

În cadrul investigațiilor au fost identificați trei curieri, cu vârstele de 18, 22 și 23 de ani, precum și presupusul organizator al rețelei, un bărbat de 30 de ani, originar din Chișinău.

În urma perchezițiilor autorizate, desfășurate într-o încăpere utilizată de suspect, oamenii legii au ridicat 591 de cutii cu punguțe cu nicotină de concentrație ridicată, o cantitate de marijuana, dar și 215.000 de lei. Proveniența banilor urmează să fie stabilită de anchetatori.


Toate persoanele vizate sunt cercetate în conformitate cu legislația în vigoare, iar organizatorul rețelei a fost reținut pentru 72 de ore.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualilor complici implicați în această schemă ilegală.


Citește mai departe

Moldova

Plan roșu în județul Vaslui: Un mort și 15 răniți după ce un autocar din Chișinău s-a răsturnat în România.

Un bărbat a murit, iar alte 15 persoane au fost rănite după ce un autocar din Chișinău s-a răsturnat în dimineața zilei de 21 martie, în județul Vaslui, pe direcția de deplasare către Galați.

Publicat

Accidentul a avut loc în jurul orei 4 dimineața, iar autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție, în contextul numărului mare de persoane implicate.

În vehicul se aflau 44 de oameni, care plecaseră din Chișinău și se îndreptau spre Otopeni. Printre victime se numără un bărbat în vârstă de 62 de ani, cetățean moldovean, care și-a pierdut viața. Potrivit informațiilor preliminare, acesta a fost proiectat prin geam în momentul impactului și ulterior strivit de autocar.

Ceilalți pasageri răniți au fost transportați la unități medicale din Tecuci și Bârlad. Conform datelor furnizate, victimele au suferit traumatisme, însă starea lor este stabilă. În același timp, poliția rutieră desfășoară cercetări pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.


Conform unor surse din echipele de intervenție, șoferul autocarului a declarat că i-a apărut o mașină pe contrasens și, pentru a evita un impact frontal, a tras dreapta de volan, părăsind partea carosabilă. În același timp, autoritățile menționează că una dintre ipotezele verificate este adormirea la volan.

TATIANA BURAC, PURTĂTOR DE CUVÂNT MAEIE: „Misiunea diplomatică acordă sprijin consular, inclusiv pentru repatrierea corpului neînsuflețit, și monitorizează starea răniților, fiind pregătită să inițieze, dacă este necesar, procedura de repatriere medicală. Circumstanțele producerii accidentului sunt investigate de autoritățile competente, una dintre ipoteze fiind adormirea la volan. Ministerul Afacerilor Externe va reveni cu informații actualizate.”

Călătorii care nu au suferit răni au fost transportați cu microbuzele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui către un centru de zi din Bârlad. Investigațiile continuă.




Citește mai departe

Moldova

Accident teribil la Soroca: Un șofer a murit pe loc, iar o femeie a ajuns în stare gravă la spital.

Accident teribil în raionul Soroca. Un bărbat și-a pierdut viața, iar o femeie a fost grav rănită, în urma unui accident rutier violent produs în dimineața zilei de 23 martie, în jurul orei 06:00, în apropierea localității Alexandru cel Bun.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, un automobil condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, cetățean străin, ar fi ieșit pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un camion. La volanul autocamionului se afla un bărbat de 45 de ani, locuitor al raionului Soroca.

Impactul a fost extrem de puternic. În urma coliziunii, șoferul automobilului a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat pe loc, până la sosirea echipajelor de intervenție. Pasagera acestuia a fost grav rănită și preluată de ambulanță, fiind transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Martorii spun că automobilul a fost făcut zob în urma impactului și a fost aruncat în șanțul de pe marginea drumului. Camionul, la rândul său, a fost proiectat în afara carosabilului, blocând temporar circulația în zonă.


La fața locului au intervenit polițiștii și alte servicii specializate, care au asigurat perimetrul și au demarat cercetările. Oamenii legii documentează în continuare cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

topul săptămânii