Rețele de socializare

Moldova

Polițiștii, angajații medicali, primarii şi vameșii, cei mai corupți funcționari din 2019

Ministerul Afacerilor Interne, cel al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, primăriile, dar şi Serviciul Vamal sunt printre instituţiile, unde au fost depistate cele mai multe acte de corupţie, în anul 2019, potritvit raportului de activitate al Centrului Național Anticorupție pentru anul trecut.

Publicat

Astfel, din numărul total de infracţiuni constatate, 56 au fost înregistrate în MAI, câte 26 în cadrul MSMPS şi în autorităţile publice locale, 21 în Serviciul Vamal, 17 în birourile de avocatură, 13 în Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, câte 5 în Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului şi ANSA, 4 în organele justiţiei, transmite unimedia.info.

Mai puţine infracţiuni de corupţie au fost înregistrate în cadrul Ministerului Finanţelor (1), câte 2 la Ministerul Afacerilor Externe şi Intergării Europene, Ministerul Apărării, oficiile executorilor judecătoreşti şi 3 infracţiuni în Agenţia Serviciilor Publice.

Printre subiecţii actelor de corupţie, depistate în 2019, sunt 45 de inspectori de poliţie, 28 de şefi de instituţii autonome din cadrul autorităţilor, 18 directori şi adjuncţi de întreprinderi de stat, 11 primari şi viceprimari, 5 persoane din domeniul ocrotirii sănătăţii, 4 inspectori vamali, 3 persoane din domeniul educației, 2 inspectori fiscali, 2 directori şi adjuncți de agenții naționale etc.


În sectorul privat şi liber-profesionist, subiecţi ai dosarelor CNA au fost 180 de persoane fizice, 24 de directori de întreprinderi și organizații din sectorul privat, 3 executori judecătoreşti şi 18 avocați.

După criteriul de gravitate, 474 de infracţiuni au fost calificate ca deosebit de grave şi grave, 134 de infracţiuni mai puţin grave şi 44 de infracţiuni uşoare. În raport mai sunt menţionate cele mai afectate de corupţie localităţi. Ca şi în anii precedenţi, în capul listei se află municipiul Chişinău (441), urmat de Bălţi cu 38 de infracţiuni depistate şi Cahul cu 19.

În total, în perioada de raport, ofiţerii de urmărire penală au avut în gestiune, 1891 de cauze penale, iar în cadrul acestora au fost reţinute 156 de persoane. Faţă de 50 din persoanele reţinute a fost aplicat arestul preventiv.


Moldova

/VIDEO/ Evaziune fiscală de milioane, descoperită de Serviciul Fiscal de Stat. Patru agenți economici sunt vizați într-o amplă operațiune.

Patru agenți economici, specializați în fabricarea produselor de uz gospodăresc și sanitar din hârtie și carton, sunt cercetați pentru evaziune fiscală în valoare de 2,2 milioane de lei.

Publicat

Ofițerii Direcției generale antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat, sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu suportul ofițerilor INI și ai Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”, au efectuat percheziții în cadrul dosarului penal.

Potrivit anchetei, pe parcursul anului 2024, agenții economici s-ar fi eschivat de la plata impozitelor și taxelor la bugetul public național, efectuând livrări necontabilizate către mai mulți contragenți. Suma totală a tranzacțiilor ascunse ar depăși 11 milioane de lei, ceea ce a dus la neachitarea TVA în valoare de 2,2 milioane.

În total, oamenii legii au efectuat percheziții în 18 locații, de unde au ridicat acte contabile, înscrisuri de ciornă, tehnică de calcul, dar și mijloace financiare în valută națională și străină.


Investigațiile continuă, pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și a prejudiciului total cauzat statului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Șofer agresiv, surprins pe contrasens la Măgdăcești. Bărbatul riscă să rămână fără permis de conducere.

Scene periculoase pe traseul R-6, în satul Măgdăcești din raionul Criuleni. Un șofer a fost surprins de camere mergând pe contrasens și manifestând un comportament agresiv în trafic.

Publicat

Imaginile au apărut în mediul online, iar Poliția s-a autosesizat imediat. Potrivit informațiilor, incidentul s-a produs pe 6 noiembrie. În urma unui apel la Serviciul 112, un echipaj al poliției de patrulare a intervenit prompt și a reușit să identifice conducătorul auto — un bărbat de 32 de ani, originar din UTA Găgăuzia, care se afla la volanul unui Volkswagen.

Pentru comportament agresiv în trafic, pe numele acestuia a fost întocmit un proces-verbal, iar materialele au fost transmise instanței de judecată. Oamenii legii propun ca șoferul să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de la 6 luni până la un an.

Totodată, a fost inițiat un proces penal, după ce bărbatul a refuzat testarea alcoolscopică.


Poliția reamintește tuturor participanților la trafic că siguranța rutieră este responsabilitatea fiecăruia și îndeamnă șoferii să manifeste prudență și respect în trafic, pentru a evita tragediile.


Citește mai departe

Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Dispărută fără urmă: O femeie din Bălți este căutată de rude, după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

A plecat de acasă fără a anunța pe cineva încotro merge, iar de atunci nimeni nu mai știe nimic despre ea. Este vorba despre o femeie în vârstă de 70 de ani, originară din municipiul Bălți. Aceasta ar fi ieșit din locuință în plină noapte și nu s-a mai întors.

Publicat

Disperate, rudele s-au adresat după ajutor la poliție. Potrivit acestora, în dimineața zilei de 5 noiembrie, în jurul orei 4:00, femeia a părăsit domiciliul său, amplasat pe o stradă din municipiul Bălți, într-o direcție necunoscută, iar de atunci i s-a pierdut urma.

În acest context, poliția solicită ajutorul cetățenilor. Femeia care apare în imagini are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, corpolență medie, păr cărunt și ochi căprui.

Persoanele care au recunoscut-o și dețin informații despre locul aflării ei sunt rugate să apeleze imediat numerele de telefon 069 889 914, 068 976 000 sau serviciul unic 112. Orice detaliu contează!


Citește mai departe

topul săptămânii