Rețele de socializare

Moldova

Avocat, prins în flagrant delict în timp ce primea mită de la soțul unei inculpate

Un avocat din Cahul a fost prins în flagrant delict de ofițerii și procurorii anticorupție în timp ce primea 1000 de euro mită de la soțul unei inculpate.

Publicat

Apărătorul ar fi pretins și primit banii sub pretextul că poate determina procurorii de caz să nu atace hotărârea instanţei de fond, cu privire la achitarea soţiei declarantului, dar şi decizia de condamnare cu suspendare condiționată, emisă în privința denunțătorului.

Anterior, avocatul ar fi primit 2000 de euro de la cei doi soți cercetați penal pentru cultivarea plantelor ce conțin droguri, astfel încât, cauza penală de învinuire să nu fie expediată în judecată.

Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, avocatul a fost prins în flagrant delict și reținut pentru 72 de ore. Cei 1000 de euro transmiși sub controlul CNA au fost depistați în setul de instrumente din portbagajul automobilului cu care se deplasa bănuitul.


Dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, el riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200 000 de lei.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de Procuratura Anticorupție.

CNA.MD


Moldova

A murit în drum spre Italia: O femeie din Moldova a decedat într-un grav accident, în România.

O femeie de 66 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața, iar alte două persoane au ajuns la spital, una dintre ele în stare gravă, după ce un microbuz, care efectua o cursă spre Italia, a fost implicat într-un accident rutier. Tragedia s-a produs în data de 22 august, pe drumul național DN1, în apropierea localității Săbolciu, înspre municipiul Oradea, România.

Publicat

Potrivit poliției din România, șoferul – un tânăr de 24 de ani din Republica Moldova – conducea o autoutilitară cu remorcă și, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul volanului. Vehiculul a lovit parapetul metalic al unui cap de pod și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului.

În microbuz se aflau trei persoane: doi bărbați și o femeie. Victima, prinsă sub marfa răsturnată în urma impactului, a fost găsită încarcerată. Aceasta a fost transportată de urgență la spital, dar din nefericire a decedat.

Alți doi bărbați – șoferul de 24 de ani și un pasager de 48 de ani din municipiul Iași – au suferit multiple leziuni și au fost transportați la spital.


Rezultatul testării cu aparatul etilotest au arătat că șoferul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Mai mult, presa din România scrie că anul trecut un alt vehicul al aceleiași firme ar fi fost implicat într-un accident grav la intrarea în Ungaria, unde s-a ciocnit frontal cu un microbuz înmatriculat în România. Atunci, două persoane și-au pierdut viața.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Specializați pe creșterea cânepei: Doi bărbați din Țarigrad, documentați pentru implicare în traficul de droguri.

Doi bărbați de 29 și 35 de ani, originari din satul Țarigrad, raionul Drochia, sunt cercetați de polițiști și procurori pentru implicare în circulația ilegală a drogurilor.

Publicat

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au depistat și ridicat plante de cânepă, frunze uscate și mărunțite, două telefoane mobile, două cartele bancare, ustensile pentru mărunțirea frunzelor, dar și dispozitive artizanale pentru consumul de droguri.

Potrivit estimărilor forțelor de ordine, dacă activitatea ilegală ar fi continuat, complicii ar fi obținut un profit de aproximativ 100.000 de lei din comercializarea substanțelor narcotice.

Mai mult, bărbatul de 29 de ani era dat în căutare și avea deja o condamnare la un an de închisoare pentru o infracțiune similară. Acesta a fost reținut la frontieră, în timp ce intenționa să părăsească țara. Ulterior, a fost încătușat și celălalt suspect.


În prezent, cei doi sunt reținuți, iar dacă vinovăția lor va fi demonstrată, riscă pedepse cu închisoarea de la 7 până la 15 ani.

Cercetările continuă pentru a fi stabilite toate persoanele implicate în schema infracțională.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Riscă să rămână fără permis: Un șofer teribilist, surprins în timp ce conduce haotic, identificat și sancționat.

Șoferul care a fost surprins de o cameră de bord în timp ce conduce haotic și pune în pericol siguranța altor participanți la trafic, a fost identificat și sancționat de către polițiștii Direcției Patrulare Nord din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică.

Publicat

Incidentul a avut loc la data de 21 august, pe centura de ocolire a municipiului Bălți. La volanul autoturismului se afla un bărbat de 24 de ani. Imaginile cu șoferul teribilist au fost surprinse de un alt participant la trafic și publicate pe rețelele sociale.

În privința acestuia, agentul constatator a întocmit proces-verbal contravențional, iar tânărul riscă să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de până la 12 luni.

Materialele acumulate au fost expediate în instanța de judecată, care urmează să adopte o decizie.



Citește mai departe

topul săptămânii