Moldova
/FOTO/ Pieton accidentat mortal de două mașini deodată, la Telenești
Un bărbat de 41 de ani a murit după ce a fost accidentat de două mașini, în satul Ratuș din raionul Telenești.
Totul s-a întâmplat în seara de 12 ianuarie, aproape de ora 19.00
Contactat de echipa 902, ofițerul de presă de la IP Telenești, Irina Burdujan a declarat că la fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că la ora 18:50 un bărbat de 38 ani originar din raionul Sîngerei, conducând automobilul de model Ford Mondeo, la ieșirea din localitatea Ratuș în direcţia orașului Telenești, a tamponat cu oglinda retrovizoare parte dreapta,un pieton de gen masculin cu vârsta de 41 ani care se deplasa pe traseu.
Imediat după asta, pietonul a fost tamponat de un alt automobil de model Skoda, condus de un bărbat de 35 ani, care efectua depășirea pe partea dreaptă a automobilului de model Ford.
Din nefericire, traumele suferite de victimă au fost incompatibile cu viața. Acesta a decedat la fața locului.
Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic, unde s-a dovedit că niciunul dintre ei nu se aflau în stare de ebrietate.
Pe cazul dat a fost pornită cauza penală pe faptul încălcării regulilor de securitate a circulației rutiere de către o persoană care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență decesul unei persoanei.

Moldova
/VIDEO/ Dosarul contrabandei cu țigări se extinde: Încă un suspect și alte 200 de mii de țigarete ridicate, în cauza penală.
Dosarul de contrabandă cu produse din tutun se extinde. O nouă persoană a fost identificată de oamenii legii, iar în urma unor noi percheziții au fost ridicate alte 200 de mii de țigarete, dar și zeci de kilograme de tutun pentru narghilea.
Investigațiile sunt desfășurate de ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, într-un dosar privind o schemă de contrabandă cu produse din tutun.
În continuarea acțiunilor întreprinse la începutul lunii august, oamenii legii au identificat un bărbat de 48 de ani, care ar avea legătură cu schema investigată. Noile informații acumulate au stat la baza efectuării a patru percheziții în sudul țării.
În rezultat, au fost depistate și ridicate 20 de cutii cu 200 000 de țigarete cu filtru de marcă autohtonă, precum și 14 cutii cu 84 kg de tutun pentru narghilea, fără timbru de acciz.
Este vorba despre o continuare a unei cauze peale în care, anterior, oamenii legii au făcut alte trei percheziții. Atunci au fost descoperite aproximativ un milion de țigarete, depozitate în 100 de cutii și presupuse a fi destinate scoaterii ilegale din țară. Totodată, au fost ridicate aproximativ 600 de mii de lei, despre care există suspiciunea că ar proveni din activitatea infracțională, un mijloc de transport, tehnică de calcul și alte obiecte relevante pentru anchetă.
Astfel, captura documentată în cadrul dosarului ajunge la aproximativ 1,2 milioane de țigarete, pe lângă tutunul pentru narghilea depistat în cadrul noilor percheziții.
Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost organizată de un grup de persoane, dintre care unele au fost deja identificate, iar altele urmează să fie stabilite.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. Bărbatul de 48 de ani este cercetat în stare de libertate.
Moldova
/VIDEO/ Ucrainean prins cu droguri: Tânărul este bănuit că ar fi distribuit narcotice în capitală.
Un tânăr de 23 de ani, cetățean al Ucrainei, a fost reținut în flagrant la Chișinău, cu mai multe pachețele cu droguri sintetice. Polițiștii spun că acesta ar fi fost implicat în distribuirea substanțelor interzise. În urma unei percheziții la locuința închiriată de suspect, au fost găsite alte droguri, dar și obiecte folosite la porționarea și ambalarea acestora.
Totul a pornit după ce angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă l-au observat pe tânăr și au intervenit. Asupra lui au fost găsite mai multe pachețele cu substanțe interzise, iar cazul a fost preluat pentru documentare de polițiștii sectorului Buiucani.
Anchetatorii au mers apoi la locuința închiriată de acesta. În urma percheziției au fost descoperite alte substanțe interzise, precum și obiecte care ar fi fost folosite pentru pregătirea și ambalarea dozelor.
Potrivit poliției, probele acumulate indică faptul că suspectul ar fi avut rol de curier și ar fi participat la distribuirea drogurilor sintetice.
În total, valoarea substanțelor ridicate este estimată la peste 140 de mii de lei.
Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal. La moment, individul riscă până la 15 ani de închisoare.
Moldova
/VIDEO/ Speluncile, ca ciupercile după ploaie: Două spații clandestine pentru consumul de narcotice, depistate în capitală.
Polițiștii din sectoarele Centru și Rîșcani documentează două cazuri în care, în locuințe din capitală, ar fi fost amenajate spații clandestine destinate consumului de droguri.
În primul caz, oamenii legii au descins la domiciliul unui bărbat de 33 de ani. Acolo au fost depistate dispozitive artizanale pentru consumul drogurilor, precum și pachețele cu PVP și marijuana. În locuință se aflau alte șase persoane, care prezentau semne vizibile ale consumului de substanțe narcotice. Proprietarul a fost reținut pentru 72 de ore.
În cel de-al doilea caz, polițiștii sectorului Rîșcani au identificat un spațiu similar în apartamentul unui bărbat de 35 de ani. În urma perchezițiilor au fost găsite aparate artizanale pentru consum, substanță preliminar identificată ca hașiș, dar și alte trei persoane care prezentau semne de consum de droguri. Și proprietarul acestui apartament a fost reținut.
În ambele cazuri, persoanele sunt documentate conform legii, iar dacă vor fi găsiți vinovați, proprietarii spațiilor riscă până la 4 ani de închisoare.
-
Moldova23 de ore în urmăAccident grav la Sîngerei: Patru adulți și doi copii au fost răniți în urma unui impact de groază.
-
Moldova23 de ore în urmăÎnchisoare și amendă: Un ucrainean va sta 6 ani după gratii pentru participarea la o escrocherie.
-
Moldova23 de ore în urmă/VIDEO/ Le-au dat afacerea peste cap: Aproape 2 milioane de țigarete clandestine, depistate și ridicate în nordul țării.
-
Moldova23 de ore în urmăMinor dus de urgență la spital: Un copil de 5 ani, lovit de o mașină, după ce a ieșit cu bicicleta pe carosabil.
-
Moldova23 de ore în urmăDouă accidente s-au produs la Ialoveni din cauza vitezei și a neatenției: Trei adulți și doi copii – răniți.
-
Moldova23 de ore în urmă/VIDEO/ Infracțiune economică de milioane: Mai multe companii din domeniul gazificării, bănuite de evaziune fiscală.
-
Moldova23 de ore în urmă/VIDEO/ Consilier beat la volan: Funcționarul public a fost reținut, după ce a provocat un accident, fiind beat criță.
-
Moldova22 de ore în urmă/VIDEO/ Păcălit de sute de mii de lei: Un bărbat a ajuns victima escrocilor, care s-au dat drept angajați ai unei bănci.
