Rețele de socializare

Moldova

Reacția Ministerului Sănătății în cazul tânărului din Ialoveni: Echipa a ajuns la incident în 19 min

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale vine cu precizări privind intervenția Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească în cazul incidentului de la Costești, Ialoveni, „în contextul apariției informației eronate în spațiul public precum că intervenția echipei de urgență ar fi fost una întârziată”.

Publicat

Potrivit unui comunicat de presă, primul apel a intervenit la ora 01:46, unde apelantul informează operatorul 112 că o persoană a căzut desinestător și s-a lovit la cap. Solicitarea către Ambulanță a fost transmisă la ora 01:47.

Echipa AMU a fost alocată la ora 01:59, imediat după finalizarea misiunii precedente și a ajuns la locul solicitării la ora 2:18. Astfel, echipa AMU a ajuns la incident în 19 min, acordând toată asistența medicală necesară. Misiunea a fost finalizată la ora 04.19.

Amintim că un tânăr din Costești (Ialoveni) a decedat în urma traumatismelor grave primite după ce a fost snopit în bătăi de mai multe persoane, încercând să-și apere amicul.


deschide.md


Moldova

Alcool, răpire și impact: Un bărbat, fiind băut, ar fi răpit mașina oaspetelui său după care a ajuns cu ea în șanț.

Un caz mai puțin obișnuit de „răpire a unui automobil” s-a încheiat cu un derapaj spectaculos pe un traseu din raionul Fălești, iar polițiștii investighează acum circumstanțele.

Publicat

Totul s-a întâmplat în dimineața de 19 martie, în jurul orei 08:50. Proprietarul mașinii, un bărbat de 34 de ani din raionul Telenești, a alertat poliția și a declarat că i-a fost răpită mașina. Potrivit oamenilor legii, bărbatul păgubaș se afla în vizită la un cunoscut din satul Mărăndeni. Se pare că ospitalitatea a avut un efect neașteptat: gazda, în vârstă de 33 de ani, a luat cheile „fără acord” și s-a urcat la volan.

Plimbarea neautorizată s-a încheiat aproape la fel de repede precum a început: în apropierea satului Răuțel, șoferul a pierdut controlul mașinii și a derapat într-un canal de scurgere. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Testul alcoolscopic a confirmat bănuielile: bărbatul avea 0,95 mg/l alcool în aerul expirat, adică o stare de ebrietate avansată.


Polițiștii continuă să documenteze cazul.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Descinderi antidrog la Strășeni: Trei bărbați, documentați pentru consum și trafic de narcotice.

Polițiștii din Strășeni au intensificat acțiunile de combatere a traficului și consumului de droguri, fiind documentată activitatea ilegală a trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani. Descinderile au avut loc în localitățile Strășeni, Lozova și Lupa-Recea.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, unul dintre suspecți a fost surprins în flagrant în timp ce ridica o cantitate de marijuana, comandată prin intermediul aplicației Telegram, metodă tot mai des utilizată în distribuirea substanțelor narcotice.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, polițiștii au depistat și ridicat mai multe substanțe suspecte, dar și obiecte utilizate pentru consumul de droguri. Toate probele au fost transmise pentru expertiză, în vederea stabilirii exacte a tipului și cantității de substanțe interzise.

Persoanele vizate sunt cercetate în conformitate cu legislația în vigoare, iar polițiștii continuă acțiunile de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în această activitate ilegală.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Tentația” din vitrină: Un tânăr și o minoră, suspectați că ar fi furat din magazine de tehnică.

„Tentația din vitrină i-ar putea trimite după gratii” – este cazul unui tânăr de 21 de ani și al unei minore de 15 ani, ambii din Chișinău, suspectați de comiterea a cel puțin trei furturi din magazine de tehnică.

Publicat

Potrivit poliției, cei doi ar fi profitat de neatenția angajaților pentru a sustrage telefoane mobile și accesorii, prejudiciul fiind estimat la peste 92 de mii de lei.

Suspecții au fost identificați rapid, iar anchetatorii au stabilit că bunurile furate au fost ulterior vândute.

Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, în timp ce minora este cercetată în stare de libertate, conform prevederilor legale. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 4 ani de închisoare.


Poliția continuă investigațiile pentru recuperarea bunurilor sustrase.


Citește mai departe

topul săptămânii