Rețele de socializare

Moldova

Escrocherii cu carduri bancare: Un grup criminal obținea carduri bancare din afara țării, în bază de procură, pentru ca apoi să-i lase fără bani pe titulari

Ofițerii Direcției  investigarea fraudelor economice ai Inspectoratului Național de Investigații,  în comun cu procurorii  Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale  au destructurat un grup criminal organizat, care a sustras 200.000 lei de la un grup de persoane, în bază de procuri semnate de victime, însă, cu mandatarea acestora să-i reprezinte pentru alte scopuri.

Publicat

Pe de altă parte, procurile semnate nu excludeau și posibilitatea ca bănuiții să întreprindă și alte acțiuni în numele acelor persoane, despre care ele însă nu știau: crearea conturilor bancare în beneficiul persoanelor, pe  care erau depuse sume de bani la care acestea aveau dreptul să pretindă, prin lege, însă nu-și valorificaseră acest drept. Prin urmare, victimele nu erau la curent că altcineva în numele lor primea banii ce li se cuveneau.

Oamenii legii au documentat acțiunile ilegale ale grupului criminal, care a activat începând cu anul 2016 până în prezent. Membrii grupului au deschis conturi bancare pe numele mai multor persoane în băncile din afara țării – fără ca aceștia să știe – în baza procurilor semnate de victime, în scopul efectuării altor operațiuni, de fapt. Următorul pas al bănuiților a fost să sustragă din conturile victimelor sume impunătoare de bani prin intermediul automatelor bancare ATM din Moldova.

În rezultatul perchezițiilor, au fost găsite și ridicate documente și date folosite la săvârşirea infracţiunilor. Prin urmare, pe acest caz au fost inițiate două cauze penale: furt săvârșit de un grup criminal organizat, precum și folosirea documentelor oficiale false.


Suspecții riscă închisoare de până la 6 ani și amendă în valoare de până la 167 500 lei.


Advertisement

Moldova

Panică la un liceu din capitală: 1.200 de elevi și 97 de maturi au fost evacuați în urma unui incendiu la liceul „Iulia Hașdeu”.

Intervenție contracronometru a pompierilor din Chișinău. În dimineața zilei de 22 decembrie, pompierii din capitală au fost alertați pentru a lichida un incendiu izbucnit la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu”, situat pe strada Nicolae Titulescu. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:43, iar la fața locului au fost mobilizate cinci echipaje de salvatori și pompieri.

Publicat

Focul a cuprins un panou electric, aflat la etajul trei al instituției. Datorită intervenției rapide a pompierilor, incendiul a fost localizat la ora 11:00 și lichidat complet la 11:07, fără ca vreo persoană să fie rănită.

În urma incidentului, 1.200 de elevi, 87 de cadre didactice și 10 angajați auxiliari au fost evacuați. Procesul de evacuare s-a desfășurat organizat și a durat doar 2 minute și 30 de secunde.

Autoritățile subliniază că exercițiile de evacuare desfășurate anterior în cadrul instituției au contribuit decisiv la gestionarea eficientă a situației de urgență.


Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 23 de situații de risc.


Citește mai departe

Moldova

O sobă defectă le-a jucat festa: O bunică și nepoatele acesteia s-au intoxicat cu monoxid de carbon, la Ialoveni.

Noapte de coșmar într-o gospodărie din raionul Ialoveni. Trei persoane, dintre care două minore, au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, emanat de la o sobă defectă.

Publicat

Cazul a fost înregistrat în zorii zilei de 21 decembrie, într-o locuință din localitatea Puhoi. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 04:50. Potrivit informațiilor preliminare, o femeie de 60 de ani și cele două nepoate ale sale, în vârstă de 12 și 9 ani, au suferit intoxicații cu produsele de ardere.

Victimele au fost transportate de urgență la spitalul raional pentru investigații medicale. Ulterior, acestea au fost externate, starea lor de sănătate fiind stabilă.

În urma cercetărilor preliminare, specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit că, în timpul exploatării sobei, fumul nu a fost evacuat corespunzător prin canalele de fum și a pătruns în interiorul încăperii prin fisurile sobei.


În acest context, IGSU îndeamnă repetat cetățenii să verifice periodic starea sobelor de încălzit și a canalelor de evacuare a fumului, să nu utilizeze sobe defecte sau improvizate și să aerisească încăperile în timpul și după folosirea acestora. Totodată, salvatorii recomandă ca, pe timpul nopții, focul din sobă să fie neapărat stins.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Captură de proporții în Chișinău: 10 kg de droguri sintetice în valoare de peste 7 milioane de lei, scoase din circuit.

Captură de proporții în Chișinău. Aproximativ 10 kilograme de droguri sintetice, în valoare de peste 7 milioane de lei, au fost scoase din circuit de oamenii legii, după reținerea în flagrant a unui bărbat de 45 de ani, bănuit de trafic ilicit de droguri în proporții deosebit de mari.

Publicat

Potrivit informațiilor făcute publice, polițiștii au intervenit în baza unei informații operative și l-au reținut pe suspect în momentul în care acesta avea asupra sa două pachete de dimensiuni mari cu substanțe narcotice.

Drogurile, sub formă de praf și cristale, au fost preliminar identificate ca fiind droguri sintetice de tip PVP, cunoscut și ca „sare”. Ulterior, în urma perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliul bărbatului, oamenii legii au mai depistat și ridicat alte trei pachete cu conținut similar, pachețele de tip zip-lock destinate ambalării drogurilor, precum și cântare electronice de înaltă precizie.

În total, au fost ridicate aproximativ 10 kilograme de droguri sintetice, a căror valoare pe piața neagră este estimată la peste 7 milioane de lei.


Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. La moment, suspectul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii