Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Care e starea de sănătate a bebelușului, care a fost la un pas de a se îneca în baie

Copilul de opt luni din Căuşeni, care a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost la un pas de a se îneca într-o cadă cu apă, se simte mai bine. Potrivit medicilor de la Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău, starea micuţului s-a ameliorat noaptea trecută.

Publicat

„Nu mai este conectat la ventilarea artificială. Respiră de sine stătător. Mai rămâne sub suprevegherea medicilor din Secţia Reanimare, şi deja se va decide ulterior transferarea lui în altă secţie de profil”, a comunicat purtătorul de cuvânt, Institutul Mamei şi Copilului, Maxim Cazacu.

Bebeluşul de opt luni a ajuns vineri, 29 noiembrie, în stare gravă la spitalul Raional Căuşeni. El a fost internat în Secţia Reanimare, iar peste câteva ore a fost transferat la Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău.

Potrivit poliției, mama a lăsat bebelușul în cadă, împreună cu fratele său de aproape doi ani și a ieșit pentru câteva momente din cameră. Bebeluşul ar fi alunecat şi era cât pe ce să se înece.


Oamenii legii au deschis un dosar penal pe acest caz.

Amintim că un bebeluş de opt luni, la un pas de a se îneca în baie. Micuţul a fost lăsat în grija fratelui său de doar doi ani.

publika.md


Moldova

Scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis – Ipotezele IGSU în cazul incendiului de pe strada Melestiu din Chișinău.

IGSU a publicat primele concluzii în cazul incendiului devastator de pe strada Melestiu din Chișinău: experții iau în calcul două scenarii – un scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis făcute cu încălcarea normelor de siguranță.

Publicat

Potrivit Laboratorului Experimental Antiincendiar al IGSU, focul ar fi pornit de la acoperișul blocului, construit din materiale ușor inflamabile. Flăcările s-au extins rapid și au distrus o parte din acoperiș, dar și două apartamente, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați.

Incendiul, izbucnit în după-amiaza zilei de 22 iunie, a mobilizat forțe importante. La stingerea focului au intervenit 37 de pompieri și salvatori, cu 10 autospeciale, care au luptat cu flăcările mai bine de 5 ore.

Alarma a fost dată la 11:52, iar intervenția a devenit tot mai amplă pe parcurs. La fața locului a fost instituit un stat major, iar efectivul a fost suplimentat pentru a ține situația sub control. Incendiul a fost localizat abia după câteva ore, iar lichidarea completă a fost anunțată la 17:23.


În tot acest timp, locatarii au fost evacuați, pentru a evita intoxicațiile cu fum. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă viețile acestora nu au fost în pericol.

Specialiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauza izbucnirii focului.




Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O nouă „metodă” de escrocherie: Trei suspecți ar fi achiziționat dispozitive electronice în baza unor acte declarate pierdute.

O femeie de 26 de ani și doi bărbați de 37 și 44 de ani, originari din Chișinău și Ialoveni, sunt cercetați penal după ce ar fi pus la cale o schemă de escrocherie prin care au obținut ilegal produse electronice.

Publicat

Potrivit Poliției, activitatea infracțională a suspecților a fost documentată de oamenii legii din sectorul Centru. Conform anchetei, unul dintre bărbați a contactat telefonic un magazin de produse electronice, prezentându-se fraudulos drept o altă persoană. Acesta ar fi folosit datele de identitate ale unei persoane ale cărei acte fuseseră anterior declarate pierdute pentru a achiziționa mai multe dispozitive electronice.

În urma acțiunilor sale, agentului economic i-a fost cauzat un prejudiciu de peste 20.000 de lei.

Polițiștii au reușit să identifice suspecții, iar bunurile obținute prin fraudă au fost depistate și ridicate. Totodată, în timpul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au descoperit o armă pneumatică fără acte de proveniență, precum și mai multe acte de identitate care aparțin altor persoane.


Cei trei sunt cercetați penal pentru escrocherie și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și verificarea unei eventuale implicări în alte fapte similare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Gata cu salariile „în plic”: Factori de decizie ai unei companii comerciale, bănuiți de evaziune fiscală și spălare de bani.

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat mai multe percheziții într-un dosar penal ce vizează suspiciuni de evaziune fiscală și spălare de bani.

Publicat

Potrivit anchetei, inițiată în luna februarie, factori de decizie ai unei companii comerciale sunt bănuiți că, în perioada 2024 – prezent, ar fi pus în aplicare o schemă de diminuare a obligațiilor fiscale. Aceștia ar fi retras bani sub formă de dividende, iar ulterior i-ar fi utilizat pentru achitarea neoficială a salariilor unor angajați.

Perchezițiile au fost desfășurate la sediul societății comerciale, la două șantiere de construcție, la domiciliile persoanelor vizate, precum și asupra unui automobil și a unei persoane.

În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat sume de bani presupuse a proveni din activități infracționale, dispozitive de stocare a datelor, documente contabile, registre cu înscrisuri de ciornă și alte probe relevante pentru cauza penală.


De asemenea, în timpul verificărilor efectuate la cele două șantiere de construcție au fost depistați mai mulți muncitori care, potrivit informațiilor preliminare, nu figurau ca angajați oficial ai companiei.

Acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea persoanelor implicate și acumularea probelor necesare în cadrul investigației.


Citește mai departe

topul săptămânii