Moldova
Un tânăr, înjungiat la Balul Bobocilor, la Iași: 2 studenți din Republica Moldova, audiați
Un tânăr de 22 de ani, student de la Facultatea de Drept din Iaşi, a fost bătut şi înjunghiat în noaptea de joi spre vineri, în timpul Balului Bobocilor, desfăşurat la un club din municipiu. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, Ioana Bîlea, a declarat că tânărul a fost înjunghiat în abdomen în urma unei altercaţii care a avut loc într-un club din Iaşi.
Tanarul injunghiat este din localitatea Roman, In acest moment, doua persoane din Republica Moldova sunt audiate la Politie in calitate de martori.
“În jurul orei 1,20 am fost sesizaţi prin apel 112 de un tânăr de 22 de ani cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-un club din municipiul Iaşi, a fost agresat fizic. Poliţiştii s-au deplasat la fata locului, unde au identificat mai multe persoane. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt”, a precizat Ioana Bîlea.
Surse din rândul anchetatorilor susţin că au fost aduşi la audieri tineri în vârstă de 22 şi 23 de ani, din Republica Moldova. Se pare că persoana care a pornit conflictul este chiar victima, care s-ar fi purtat urât cu o prietenă de-a lor. Coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat, ca victima a fost adusa la Spitalul Sf. Spiridon de un echipaj de ambulanţă de tip B.
“Pacientul a suferit un traumatism cranio-cerebral, fără pierderea stării de conştienţă. Prezenta două plăgi înţepate la nivelul flancului drept din zona abdominală. A fost dirijat la Spitalul de Neurochirurgie pentru consult. Revine în Spitalul Sf. Spiridon pentru internare în secţia de Chirurgie. Pacientul este stabil hemodinamic”, a precizat Diana Cimpoeşu.
Moldova
Poliția oferă detalii în cazul crimelor din Anenii Noi. Un bărbat dispărut, anchetă de omor și indicii despre alte crime
O anchetă începută în septembrie, după dispariția unui bărbat de 61 de ani din localitatea Beriozchi, raionul Anenii Noi, a dus la rețineri și descoperiri cutremurătoare. Principalul suspect este un bărbat de 59 de ani, din aceeași localitate, cunoscut anterior cu antecedente penale, față de care anchetatorii iau în calcul versiunea omorului.
În urma perchezițiilor efectuate la gospodăriile acestuia, oamenii legii au găsit hainele victimei purtate în ziua dispariției, oseminte presupuse a fi umane, obiecte care ar fi fost folosite la comiterea infracțiunii și alte probe esențiale. Toate bunurile au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizelor, inclusiv ADN.
Cu sprijinul mascaților BPDS Fulger, au fost reținute trei persoane: suspectul, o femeie de 55 de ani apropiată acestuia și un bărbat de 34 de ani, urmând să fie solicitat arest preventiv. Anchetatorii susțin că există indicii temeinice că bănuitul ar fi implicat și în alte infracțiuni similare, ceea ce a dus la extinderea investigațiilor.
În prezent, poliția desfășoară cercetări ample pe terenurile și la ferma suspectului, cu tehnică specializată, pentru a identifica eventuale alte victime. Ancheta este în plină desfășurare, iar toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la o decizie definitivă a instanței.
Amintim că potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de Stiri.MD, cel puțin trei persoane ar fi fost ucise, iar ulterior cadavrele ar fi fost distruse, fiind oferite drept hrană animalelor din gospodăria suspectului.
Moldova
Percheziții într-un dosar de construcții ilegale în centrul Chișinăului. Este vizat proiectul de pe locul fostului „Gaudeamus”
O companie de construcții din municipiul Chișinău este vizată într-o cauză penală ce ține de încălcarea regulilor de executare a lucrărilor de construcție pentru clădiri cu cinci și mai multe etaje. Dosarul se referă la edificarea unui complex multifuncțional cu peste 15 nivele pe terenul fostului cinematograf „Gaudeamus”, amplasat în centrul capitalei, în apropierea zonelor de protecție a monumentelor istorice și a forului public.
Potrivit anchetatorilor, reprezentanții companiei ar fi obținut de la Primăria municipiului Chișinău actele permisive necesare, inclusiv certificatul de urbanism și autorizația de construire, fără avizul obligatoriu al Ministerului Culturii. Mai mult, lucrările propriu-zise ar fi fost începute în lipsa tuturor avizelor legale și cu nerespectarea distanțelor normative față de zonele de protecție ale monumentelor istorice din perimetru.
În baza probelor acumulate, Centrul Național Anticorupție a inițiat o cauză penală, existând o bănuială rezonabilă privind încălcarea regulilor de executare a construcțiilor. La această oră, ofițerii CNA, în comun cu procurorii din municipiul Chișinău, desfășoară percheziții la administratorii companiei de construcții și în alte locații din capitală, pentru a stabili toate circumstanțele cazului și a identifica persoanele implicate.
Toate persoanele vizate urmează să fie audiate în calitate de bănuiți. Autoritățile subliniază că acestea beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Moldova
Cazino online ilegal, scos la iveală după percheziții în mai multe raioane ale țării
Mai multe persoane sunt vizate într-o cauză penală ce vizează organizarea ilegală a jocurilor de noroc online, inclusiv pe platforma 1xBT.
Ancheta arată că acestea ar fi creat și administrat site-uri ilegale, folosite pentru atragerea jucătorilor și obținerea de venituri ilegale.
Astăzi au fost desfășurate percheziții în raioane din sudul și centrul țării, atât la domiciliile suspecților, cât și în automobilele folosite de aceștia. În urma verificărilor, oamenii legii au ridicat telefoane mobile, calculatoare, servere și alte dispozitive electronice care ar putea conține probe relevante.
Cauza este investigată de Inspectoratul Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS. Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele riscă până la cinci ani de închisoare și amendă, urmând ca toate circumstanțele să fie stabilite în cadrul anchetei.
-
Moldovao zi în urmăCrimă șocantă în raionul Anenii Noi: trei persoane ar fi fost ucise și date hrană porcilor
-
Moldova5 zile în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Moldovao zi în urmăFinal tragic după accidentul din Rîșcani: angajatul IGSU lovit cu mașina de un șofer beat și drogat a decedat după 14 zile în comă
-
Moldova2 zile în urmăFocuri de armă la IP Centru: Conducerea inspectoratului, eliberată din funcție.
-
Moldova4 ore în urmăPoliția oferă detalii în cazul crimelor din Anenii Noi. Un bărbat dispărut, anchetă de omor și indicii despre alte crime
-
Moldova5 zile în urmăIncendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
-
Moldovao zi în urmăImpact violent la Drochia. Un șofer, descarcerat din mașină de salvatori după o coliziune frontală
-
Moldova6 zile în urmăTractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite
