Rețele de socializare

Moldova

Doi poliţisti de frontieră, de la Galaţi, au refuzat sume importante de bani oferite de doi cetăţeni (VIDEO)

În ultimele 24 de ore, în urma a două denunţuri formulate de poliţisti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorilor, au prins în flagrant două persoane, una cu cetăţenie română şi R. Moldova, una cu cetăţenie turcă, în timp ce încercau să le ofere sume de bani, pentru a nu fi luate măsurile legale ca urmare a săvârșirii unor infracţiuni.

Publicat

Ieri după amiază, 28 martie a.c., ofițerii Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Galați, sub coordonarea procurorului specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați au prins în flagrant o persoană cu cetățenie R. Moldova cu ocazia remiterii sumei de 125 euro către doi agenți de poliție de frontieră din cadrul I.T.P.F. Iași – Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați. Banii au fost oferiți cu scopul ca polițiștii de frontieră să nu ia măsurile legale ca urmare a săvârșirii unei infracţiuni.

În fapt, în jurul orei 15.45, poliţişti de frontieră din cadrul ITPF Iași – Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați au sesizat la Call center anticorupție al D.G.A. – 0800.806.806, faptul că un bărbat cu cetăţenie R. Moldova a fost depistat în trafic, având asupra lui 255 de pachete de țigarete pentru care nu deținea documente de proveniență. Pentru a nu i se întocmi lucrare penală, acesta a oferit suma de 125 de euro poliţiştilor de frontieră introducând banii în portiera autospecialei conduse de cei doi lucrători de poliție.

Suspectul au fost condus la sediul Parchetului de lângă Tribunalul Galați pentru continuarea cercetărilor ca urmare a săvârșirii infracțiunii de dare de mită.


La scurt timp de la primirea apelului telefonic care a condus la acțiunea de flagrant menționată, un alt polițist de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași (I.T.P.F.) – Punctul de Trecere a Frontierei (P.T.F.) Galați a formulat denunț la D.G.A.– S.J.A. Galați, înaintat de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, prin care sesiza faptul că un cetățean turc i-a oferit o sumă de bani pentru a nu lua măsurile legale, faţă de un angajat al firmei după ce a fost depistat conducând un autovehicul pentru care a prezentat o asigurare RCA falsă.

În baza ordonanței de delegare emisă de unitatea de parchet competentă, miercuri, 28 martie a.c., ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Galați, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați l-au prins în flagrant pe cetățeanul turc, patronul firmei, în timp ce a remis cu titlu de mită suma de 200 euro polițistului, cu scopul ca acesta să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu și să nu ia măsurile legale față de acesta.

În fapt, cetățeanul turc l-a rugat insistent, telefonic, pe polițistul de frontieră să nu ia măsurile legale, menționând că este în drum spre Galați, deplasându-se de la București, și că va rezolva această problemă, lăsând să se înțeleagă că va oferi o sumă de bani sau alte foloase cu scopul ca acesta să nu întocmească dosar penal pentru faptele constatate.


Polițistul a refuzat categoric oferta acestuia, menționând că va lua măsurile legale ce se impun și a formulat denunț la  D.G.A. – S.J.A. Galați.

Urmare a activității de prindere în flagrant, cetățeanul turc este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


POLITIADEFRONTIERA.RO

Moldova

Imagini făcute publice: Suspect de furt, căutat de oamenii legii la Chișinău.

Polițiștii din capitală solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unui bărbat suspectat că ar fi comis un furt dintr-un automobil parcat pe strada Mircea cel Bătrân, în luna februarie.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, în urma acțiunii sale, proprietarului i-a fost cauzat un prejudiciu în valoare de 8.300 de lei.

Poliția face apel la persoanele care recunosc bărbatul sau dețin informații relevante care ar putea contribui la identificarea acestuia să anunțe imediat autoritățile la numerele de telefon 069 094 075 sau 112.

Oamenii legii dau asigurări că identitatea celor care oferă informații va fi păstrată confidențial.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Iubire falsă, bani reali: Escroci care păcăleau oameni din SUA, Australia și India, demascați de polițiști.

Un centru de apel specializat în escrocherii pe internet, care ar fi făcut parte dintr-o rețea internațională cu aproximativ o mie de operatori, a fost destructurat la Chișinău. În vizorul anchetatorilor au ajuns 11 recrutori care ar fi coordonat activitatea platformelor de „matrimoniale”, prin care victime din mai multe țări erau păcălite să plătească bani pentru relații romantice inexistente.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, operatorii call-centerului pretindeau că sunt în căutarea unei relații de iubire și intrau în contact cu persoane care își doreau să își găsească un partener. Aceștia activau pe platforme de comunicare prezentate drept servicii moderne de dating, care promiteau metode „revoluționare” de a găsi o relație de succes.

Pentru a avea acces la aceste platforme sau pentru a continua conversațiile cu presupusele persoane interesate de relații, clienții erau îndemnați să achite diferite sume de bani. Victimele erau în mare parte cetățeni din Australia, India și Statele Unite ale Americii.

Escrocii ar fi cerut bani inclusiv pentru lucruri aparent banale, cum ar fi prezentarea unei fotografii. În unele cazuri, potrivit anchetatorilor, victimele ajungeau să plătească până la 400 de dolari pentru o singură seară de conversații online.


În spatele profilurilor romantice se aflau însă operatori care foloseau identități false. Uneori aceștia pretindeau că sunt femei, deși erau bărbați, sau invers, pentru a menține interesul victimelor și pentru a le convinge să trimită tot mai mulți bani.

După ce reușeau să obțină sume considerabile de la victime, operatorii întrerupeau brusc comunicarea, iar banii rămâneau în conturile grupării criminale.

Potrivit investigațiilor, activitatea frauduloasă ar fi început în luna mai 2023. Cei 11 recrutori vizați de anchetă, cu vârste cuprinse între 22 și 51 de ani, dintre care șase sunt femei, ar fi fost responsabili de angajarea și instruirea operatorilor.


Aceștia activau dintr-un oficiu situat în centrul capitalei, unde îi pregăteau pe operatori cum să comunice cu victimele și cum să le convingă să trimită bani.

În urma descinderilor, doi dintre suspecți au fost reținuți. Este vorba despre un bărbat de 29 de ani, care se autodeclara „team leader”, de la care au fost ridicați zece mii de euro din birou și 4.700 de dolari de la domiciliu, bani despre care anchetatorii cred că provin din schema de escrocherie.

De asemenea, a fost reținut și un bărbat de 51 de ani, cetățean ucrainean, care ar fi fost responsabil de partea tehnică și de administrarea platformei false de matrimoniale.


Suspecții urmează să fie audiați la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, unde le va fi stabilit statutul procesual. În același timp, anchetatorii continuă investigațiile pentru a identifica toți membrii rețelei, inclusiv organizatorii din Republica Moldova și din alte țări.

Potrivit oamenilor legii, schema ar face parte dintr-o rețea internațională complexă, în care ar fi fost implicați aproximativ o mie de operatori care comunicau online cu potențiale victime din diferite colțuri ale lumii.


Citește mai departe

Moldova

A băgat o pasageră în spital: O femeie, rănită după ce microbuzul în care se afla a lovit din spate o mașină, la Telenești.

A băgat o pasageră în spital. Este vorba despre un șofer care, din cauza neatenției, ar fi provocat un accident rutier soldat cu victime.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 5 martie, pe un traseu din raionul Telenești. La Serviciul unic 112, în jurul orei 16:25, a parvenit un apel prin care s-a comunicat că, pe un drum din localitatea Bănești, s-au tamponat un microbuz de rută și un automobil, iar impactul s-a soldat cu victime.

La fața locului au fost îndreptate de urgență echipaje de poliție și medici de pe ambulanță.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că un șofer în vârstă de 45 de ani, aflat la volanul unui microbuz de rută în care se aflau șapte pasageri, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de un automobil condus de un tânăr de 28 de ani, care se deplasa în aceeași direcție.


Cei doi se deplasau pe traseul Ocnița–Chișinău, iar în momentul în care automobilul din față a redus viteza pentru a efectua manevra de virare la stânga într-o intersecție, acesta a fost lovit din spate de microbuzul de rută.

Contactată pentru o reacție, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Telenești, Elena Băetrău, ne-a declarat că, în urma coliziunii, o femeie a fost rănită și transportată cu ambulanța la spital, iar șoferii nu se aflau în stare de ebrietate.

Pe caz, oamenii legii au pornit o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.


Citește mai departe

topul săptămânii