Rețele de socializare

Moldova

Locatarii stau cu frica în sân! Trei incendii, provocate în aceeași zi în scara unui bloc

Locatarii unui bloc de pe strada Pelivan din capitală sunt speriați și cer autorităților să intervină, după ce persoane necunoscute au provocat ieri trei incendii în scara casei. Poliția a fost chemată de fiecare dată, dar nu a investigat cazul.

Publicat

O femeie a povestit că, ieri, în jurul orei 15:00, a fost incendiat un cărucior pe care proprietara l-a lăsat în scara blocului, la etajul la care locuiește. Pompierii nu au fost chemați deoarece a stins o vecină focul.

„A fost chemată poliția care a dat din umeri că n-au ce face. Oamenii au cerut protecție, la care s-a răspuns că cine suntem noi să fim păziți”, a scris femeia pe pagina de Facebook – „Chișinău.fail”.

La ora 23:00, iarăși a fost provocat un incendiu. De această dată, cineva a dat foc la un covor care fusese scos la ieșirea de rezervă de la etajul doi al blocului. Iarăși oamenii au stins focul. Poliția a fost chemată din nou, dar nu a intervenit.


Al treilea incendiu a fost înregistrat la ora 01:40. Cineva a dat foc la niște scânduri din holul de la etajul patru.

Norocul nostru că doamna la ușa căreia s-a dat foc nu dormea și a simțit fumul și a reușit să stingă focul. Iarăși chemăm poliția care a venit, s-au uitat, au chemat polițistul de sector. Lumea speriată îl întreabă ce să facă, iar el a spus că nu putem să vă ajutăm cu nimic.

Să înțelegem că așteptăm până se va da foc la toată clădirea, să fie victime și atunci se va apuca cineva de lucru? Bătaie de joc de oameni în țara noastră, să-ți fie frică să dormi în propria casă, cu gândul că nici poliția nu te poate ajuta cu nimic, iar cel ce se joacă cu viețile oamenilor stă și râde și cine știe ce planuri are pe viitor. Noi ce să facem?”, întreabă indignată femeia.


Incendiul s-a produs în același bloc în care, la sfârșitul lunii octombrie, au fost incendiate câteva cărucioare. Atunci, Poliția avea un suspect.

Advertisement

Moldova

O sobă defectă le-a jucat festa: O bunică și nepoatele acesteia s-au intoxicat cu monoxid de carbon, la Ialoveni.

Noapte de coșmar într-o gospodărie din raionul Ialoveni. Trei persoane, dintre care două minore, au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, emanat de la o sobă defectă.

Publicat

Cazul a fost înregistrat în zorii zilei de 21 decembrie, într-o locuință din localitatea Puhoi. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 04:50. Potrivit informațiilor preliminare, o femeie de 60 de ani și cele două nepoate ale sale, în vârstă de 12 și 9 ani, au suferit intoxicații cu produsele de ardere.

Victimele au fost transportate de urgență la spitalul raional pentru investigații medicale. Ulterior, acestea au fost externate, starea lor de sănătate fiind stabilă.

În urma cercetărilor preliminare, specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit că, în timpul exploatării sobei, fumul nu a fost evacuat corespunzător prin canalele de fum și a pătruns în interiorul încăperii prin fisurile sobei.


În acest context, IGSU îndeamnă repetat cetățenii să verifice periodic starea sobelor de încălzit și a canalelor de evacuare a fumului, să nu utilizeze sobe defecte sau improvizate și să aerisească încăperile în timpul și după folosirea acestora. Totodată, salvatorii recomandă ca, pe timpul nopții, focul din sobă să fie neapărat stins.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Captură de proporții în Chișinău: 10 kg de droguri sintetice în valoare de peste 7 milioane de lei, scoase din circuit.

Captură de proporții în Chișinău. Aproximativ 10 kilograme de droguri sintetice, în valoare de peste 7 milioane de lei, au fost scoase din circuit de oamenii legii, după reținerea în flagrant a unui bărbat de 45 de ani, bănuit de trafic ilicit de droguri în proporții deosebit de mari.

Publicat

Potrivit informațiilor făcute publice, polițiștii au intervenit în baza unei informații operative și l-au reținut pe suspect în momentul în care acesta avea asupra sa două pachete de dimensiuni mari cu substanțe narcotice.

Drogurile, sub formă de praf și cristale, au fost preliminar identificate ca fiind droguri sintetice de tip PVP, cunoscut și ca „sare”. Ulterior, în urma perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliul bărbatului, oamenii legii au mai depistat și ridicat alte trei pachete cu conținut similar, pachețele de tip zip-lock destinate ambalării drogurilor, precum și cântare electronice de înaltă precizie.

În total, au fost ridicate aproximativ 10 kilograme de droguri sintetice, a căror valoare pe piața neagră este estimată la peste 7 milioane de lei.


Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. La moment, suspectul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.


Citește mai departe

Moldova

Misiune de serviciu finalizată la spital: Doi polițiști au fost răniți în urma unui accident grav, la Ceadîr-Lunga.

S-au pornit în misiune de serviciu, dar au ajuns pe patul de spital. Doi polițiști au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autospeciala în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier grav, produs pe traseul Comrat – Ceadîr-Lunga.

Publicat

Accidentul a avut loc în data de 20 decembrie, în jurul orei 10:00. Potrivit informațiilor preliminare, echipajul de poliție se afla în misiune de serviciu și avea semnalele luminoase speciale în funcțiune. La un moment dat, un microbuz a ieșit pe contrasens și a lovit autospeciala de poliție, care efectua regulamentar manevra de virare la stânga, într-un loc permis.

În urma impactului violent, ambele vehicule au fost proiectate în șanțul de pe marginea drumului, iar microbuzul s-a răsturnat. Angajații Poliției au suferit diverse traumatisme și au fost transportați la spital pentru investigații medicale.

Ambii conducători auto au fost supuși testării alcoolscopice, rezultatele indicând valori negative.


Pe caz a fost inițiată documentarea conform procedurii legale, urmând ca oamenii legii să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului rutier.


Citește mai departe

topul săptămânii