Rețele de socializare

Moldova

Reţinuţi de către un echipaj BRO pentru păstrare şi consum de substanţe narcotice

În cadrul patrulărilor intensive demarate de către poliţişti , echipajele mobile ale Batalionului Reacţionare Operativă din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au reţinut şi documentat doi indivizi, suspectaţi de păstrare şi consumul de substanţe narcotice.

Publicat

Astfel, în parcul Valea Morilor  poliţiştii au observat un bărbat suspect, care manifesta un comportament neadecvat, fiind suspectat de consumul drogurilor. Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al capitalei cu vârsta de 29 de ani, asupra căruia a fost depistat un plic în care se afla o substanţă vegetală necunoscută. Iar pe o altă strada din sectorul Buiucani  al capitalei, a fost stopat  un alt individ suspect   în vârstă de 35 de  ani, asupra cărora s-au depistat de asemenea un pacheţel cu masă vegetală necunoscută.

Ambii au fost escortaţi la Inspectorat pentru audieri şi stabilirea circumstanţelor, iar probele delicte au fost ridicate, sigilate conform procedurii şi expediate Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP

Conform legislaţiei penale în vigoare  suspecţii reţinuţi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 11 000 lei la 13 000 lei sau închisoare de pînă la 2 ani,


Este de menţionat că, Poliţia Capitalei a dispus intensificarea patrulărilor străzilor în vederea prevenirii şi combaterii criminalităţii stradale.

POLITIACAPITALEI.MD


Moldova

Căutat de poliție: Un șofer a lovit mortal o femeie la Sadaclia, apoi a fugit de la fața locului.

Tragedie în satul Sadaclia, din raionul Basarabeasca. O femeie de 64 de ani a murit după ce a fost tamponată în plin de o mașină. Șoferul care a dat peste victimă nu a rămas la fața locului pentru a-i oferi primul ajutor, dar a fugit, lăsând femeia să zacă pe drum.

Publicat

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 16 septembrie, în jurul orei 06:00, pe o stradă din localitate. Un trecător a observat victima și a alertat poliția.

Din primele informații, femeia a fost lovită de un automobil, iar impactul i-a fost fatal. Aceasta a murit la fața locului.

Șoferul, însă, nu a oprit pentru a-i acorda primul ajutor și nici nu a rămas să aștepte poliția. A plecat de la locul accidentului, iar până acum automobilul implicat nu a fost identificat.


Polițiștii încearcă acum să dea de urma șoferului și să afle cum s-a produs tragedia. Oamenii legii desfășoară acțiuni pentru identificarea și localizarea conducătorului auto, dar și a mașinii implicate.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Accident cu semne de întrebare: Un șofer s-a tamponat în alte două vehicule staționate pe acostament, la Ghidighici.

Un accident cu trei mașini s-a produs în dimineața zilei de 16 septembrie, la Ghidighici. Un șofer de 39 de ani a ajuns cu mașina în două vehicule care erau staționate pe acostament. În urma impactului, una dintre mașinile oprite s-a răsturnat.

Publicat

Totul s-a întâmplat în jurul orei 07:30. Martorii au surprins imagini de la fața locului, în care se vede mașina răsturnată pe partea dreaptă, cu partea din față grav avariată. Lângă ea au rămas celelalte două vehicule implicate în accident, și ele cu mai multe elemente deteriorate.

Deocamdată, poliția nu a stabilit ce a făcut ca șoferul de 39 de ani să ajungă în cele două mașini staționate. Oamenii legii verifică toate circumstanțele și urmează să stabilească exact cum s-a produs impactul.


Deși imaginile arată cât de puternică a fost lovitura, accidentul nu s-a soldat cu persoane rănite.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza producerii accidentului și toate circumstanțele în care s-a produs acesta.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Au luat-o pe căi greșite: Doi minori, prinși de poliție cu 80 de pachețele cu „sare”.

80 de pachețele cu droguri au fost ridicate de polițiști după ce doi minori de 16 și 17 ani din raionul Strășeni au fost prinși în timp ce ar fi încercat să le ascundă în mai multe locuri din Chișinău.

Publicat

Cei doi ar fi fost implicați în distribuirea drogurilor și ar fi acționat în calitate de curieri. Polițiștii și procurorii din sectorul Ciocana i-au prins în flagrant, în timp ce plasau substanțele în ascunzișuri.

La unul dintre minori au fost găsite 57 de pachețele cu PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, dar și două cântare de mici dimensiuni. După informațiile obținute în timpul operațiunii, oamenii legii au verificat și alte ascunzișuri, de unde au mai ridicat 23 de pachețele.


În total, au fost găsite 80 de pachețele cu substanțe narcotice.

Cei doi minori au ajuns în arest preventiv. Instanța a decis să-i plaseze după demersul procurorilor, pentru următoarele 30 de zile.

Dacă vor fi găsiți vinovați, minorii riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

topul săptămânii