Moldova
Vicepreședintele CSJ, lăsat să plece acasă, după două zile în izolatorul CNA
Vicepreședintele Curții Supreme de Justiție (CSJ), Oleg Sternioală, a fost lăsat miercuri seara să plece acasă, după ce a petrecut două zile în izolatorul Centrului Național Anticorupție. Judecătoria Chișinău a respins demersul procurorilor Anticorupție privind plasarea magistratului în arest preventiv pe un termen de 30 de zile.
Decizia a fost luată în lipsa lui Sternioală, care a refuzat să se prezinte în instanță. Decizia Judecătoriei Chișinău este cu drept de atac în instanța ierarhic superioară.
Amintim că magistratul este cercetat într-o cauză penală pornită pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari, „caracterizată prin tăinuirea și deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, transmiterii, deplasării proprietăţii reale a bunurilor ori a drepturilor aferente de către o persoană care ştie sau trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite”.
Temei pentru începerea urmării penale au servit investigațiile jurnalistice referitoare la averea magistratului, materialele analizei operaționale și raportul de autosesizare al procurorului. Verificările oamenilor legii arată că magistratul a acumulat, împreună cu membrii familiei sale, venituri de circa șapte milioane de lei (pe parcursul unei perioade de referință). În aceeași perioadă, Oleg Sternioală împreună cu membrii familiei sale a cumpărat bunuri de lux în valoare de circa 13,8 milioane de lei.
Bănuiala rezonabilă a organului de urmărire penală este că diferența de circa 6,7 milioane dintre veniturile și cheltuielile bănuitului constituie bunuri ilicite, care au fost tăinuite, iar natura și originea acestora este deghizată prin transcrierea dreptului de proprietate pe terțe persoane, fapt care urmează a fi demonstrat în cadrul urmării penale.
Amintim că anterior și fostul președinte al CSJ, Ion Druță, a fost reținut pentru 72 de ore, fiind cercetat penal într-un dosar penal pentru îmbogățire ilicită. Procurorii Anticorupție au solicitat mandat de arestare pe numele lui Druță, însă Judecătoria Chișinău a respins demersul.
Moldova
Percheziții la Chișinău, Șoldănești și Rezina într-un dosar de corupție în sistemul medical: Un medic a fost reținut.
Percheziții de amploare și un medic reținut într-un dosar de corupție. Membri ai mai multor comisii medicale sunt vizați într-o anchetă a Centrului Național Anticorupție și a procurorilor din Chișinău, fiind suspectați că ar fi eliberat ilegal adeverințe medicale, contra mită, fără efectuarea examinărilor obligatorii.
Potrivit CNA, acțiunile de urmărire penală se desfășoară în mai multe dosare de corupere pasivă, corupere activă și trafic de influență. Sunt vizați membri ai Comisiei narcologice speciale, ai Comisiei medicale a conducătorilor auto și a candidaților pentru obținerea permisului de conducere, dar și ai Comisiei speciale de evaluare a capacității psihice.
Conform informațiilor preliminare, președintele și unii membri ai acestor comisii, instituite în cadrul Spitalului raional Șoldănești, ar fi acționat sistematic și de comun acord cu alți medici din instituție. Aceștia ar fi eliberat adeverințe medicale fără ca persoanele vizate să fie supuse investigațiilor medicale obligatorii. În schimb, ar fi pretins, acceptat și primit bani ce nu li se cuveneau, sumele variind între 1.000 și 5.000 de lei, inclusiv prin intermediari.
În dimineața de 2 februarie, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, au desfășurat aproximativ 30 de percheziții în municipiul Chișinău, raionul Șoldănești și raionul Rezina. Descinderile au avut loc la domiciliile, birourile de serviciu și în unitățile de transport ale persoanelor vizate, în scopul documentării faptelor de pretindere și primire a mijloacelor bănești necuvenite.
În urma acțiunilor, medicul-șef al Secției consultative a Spitalului raional Șoldănești a fost reținut pentru 72 de ore.
Totodată, Centrul Național Anticorupție îndeamnă cetățenii să raporteze orice suspiciune de corupție la numerele de telefon afișate pe ecran. Este vorba despre Linia Fierbinte a CNA, disponibilă non-stop, sau la Linia Națională Anticorupție, apel gratuit de pe teritoriul Republicii Moldova.


Moldova
Dezastru ecologic la marginea Chișinăului: Peste o mie de copaci tăiați ilegal la Ocolul Silvic Ghidighici.
Dezastru ecologic descoperit la marginea Capitalei. Peste o mie de copaci au fost tăiați ilegal din pădurile administrate de Ocolul Silvic Ghidighici, iar pagubele aduse statului se ridică la sute de mii de lei. Descoperirea a fost făcută în urma unui control inopinat, iar autoritățile susțin că ar putea fi vorba despre cel mai grav caz de tăieri ilegale depistat vreodată într-un ocol silvic din Republica Moldova.
Controlul a fost dispus de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, la Ocolul Silvic Ghidighici, din cadrul Întreprinderii pentru Silvicultură Chișinău. Pentru a evita posibilele „înțelegeri locale”, la verificări au fost antrenați inspectori de mediu din mai multe regiuni ale țării.
În urma controalelor efectuate la toate cantoanele silvice, inspectorii au identificat 1007 arbori tăiați ilegal, de diferite specii și dimensiuni. Potrivit constatărilor preliminare, este vorba despre lucrări silvice realizate fără acte permisive. Prejudiciul cauzat fondului forestier depășește 567 de mii de lei, iar valoarea masei lemnoase rezultate din aceste tăieri, la prețul de comercializare, se ridică la aproape 240 de mii de lei.
Mai mult, verificările au scos la iveală nereguli grave în evidențele contabile. Inspectorii de mediu au constatat lipsa a aproximativ 254 de metri cubi de masă lemnoasă, după ce datele din contabilitate au fost comparate cu cantitatea existentă fizic. În plus, au fost identificați 178 metri cubi de lemn care nu figurează deloc în evidențe.
Gravitatea situației este accentuată de suspiciunile că persoanele implicate ar fi încercat să distrugă probele. Inspectorii susțin că pe unele cioate ar fi fost incendiate cauciucuri, astfel încât focul să distrugă complet urmele tăierilor ilegale și să nu mai poată fi demonstrat că în acele locuri au existat copaci.
La rândul său, Agenția Moldsilva a precizat, într-un comunicat, că după finalizarea controlului și stabilirea exactă a prejudiciului cauzat fondului forestier va fi inițiată o anchetă internă. Totodată, instituția anunță intensificarea controalelor inopinate și a măsurilor de prevenire și combatere a corupției în domeniul silvic.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele și persoanele responsabile pentru această gravă încălcare a legislației de mediu.










Moldova
Tragedie fără margini, la Rezina: O adolescentă de doar 17 ani a murit după ce căzut de pe o stâncă.
Tragedie cumplită în raionul Rezina. O adolescentă de doar 17 ani și-a pierdut viața, după ce a căzut de pe o stâncă, la marginea localității Mateuți.
Nenorocirea s-a produs pe 31 ianuarie. Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, minora ar fi ieșit la plimbare într-o zonă stâncoasă din apropierea satului. La un moment dat, aceasta ar fi alunecat și a căzut în gol de la o înălțime de aproximativ 20 de metri.
Impactul a fost fatal. În urma traumelor grave suferite, tânăra a decedat pe loc, fără ca medicii să mai poată face ceva pentru a-i salva viața.
Oamenii legii documentează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs această tragedie care a șocat întreaga comunitate.
-
Moldova3 zile în urmăNicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.
-
Moldovao oră în urmăTragedie fără margini, la Rezina: O adolescentă de doar 17 ani a murit după ce căzut de pe o stâncă.
-
Moldova2 ore în urmăAccident mortal la Sîngerei: Un tânăr a murit, iar altul a fost rănit după ce au intrat cu mașina într-un copac.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Motocicletă furată, în capitală: Trei tineri din Cahul, printre care și un minor, cercetați pe caz.
-
Moldova42 de minute în urmăDezastru ecologic la marginea Chișinăului: Peste o mie de copaci tăiați ilegal la Ocolul Silvic Ghidighici.
-
Moldova6 minute în urmăPercheziții la Chișinău, Șoldănești și Rezina într-un dosar de corupție în sistemul medical: Un medic a fost reținut.
