Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Contrabandă în trenurile Chișinău-Moscova. Ce au depistat vameșii în timpul controalelor

Mărfuri de larg consum, estimate la peste 150.000 de lei, au fost depistate, de către echipele mobile ale Serviciului Vamal, în două trenuri de pe ruta Moscova-Chișinău. Documentați pe aceste cazuri sunt cinci însoțitori de vagon, care nu au declarat bunurile și nu au putut prezenta niciun act de proveniență a acestora.

Publicat

Cele cinci loturi de mărfuri au fost depistate la Vălcineț, în urma controalelor efectuate asupra a două garnituri de tren care veneau din Moscova. Astfel, acționând în baza analizei de risc, vameșii au ridicat telefoane mobile și accesorii, articole vestimentare, produse cosmetice, produse alimentare, piese auto, nedeclarate în vederea eschivării de la achitarea plăților vamale.

Potrivit informațiilor preliminare, bunurile erau procurate din Federația Rusă și urmau să ajungă la beneficiarii finali, în scopul comercializării neautorizate pe piețele din Republica Moldova. Însoțitorii de vagon aveau rolul de intermediari, care asigurau transportarea ilegală a mărfurilor peste frontiera vamală.

Loturile au fost ridicate și transmise subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal în vederea continuării cercetărilor și stabilirii tuturor circumstanțelor. Persoanele implicate riscă o amendă de până la 4.500 de lei.



Moldova

/VIDEO/ Reținuți cu droguri în buzunare: Doi tineri din Bălți, prinși în flagrant în sectorul Buiucani.

Doi tineri din Bălți, de 18 și 19 ani, au fost reținuți și plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce au fost prinși în timp ce plasau droguri în ascunzișuri, în sectorul Buiucani al Capitalei. Cei doi erau, de fapt, curieri pentru un magazin online de droguri, administrat prin aplicația Telegram.

Publicat

Informațiile despre activitatea ilegală au ajuns la polițiștii de la Inspectoratul Buiucani printr-o sursă operativă. Oamenii legii i-au urmărit și i-au documentat, iar în momentul în care plasau pachețelele suspecte în locuri ascunse, au intervenit.

În urma perchezițiilor corporale, asupra celor doi au fost găsite zeci de pachețele ambalate cu bandă adezivă, care conțineau droguri de tip PVP – o substanță psihotropă extrem de periculoasă.

Și la domiciliile suspecților, oamenii legii au descoperit un adevărat „kit” de distribuție: aproximativ 60 de grame de droguri, un cântar electronic, benzi adezive și pliculețe zip-lock, folosite pentru ambalare.


Cei doi riscă între 7 și 15 ani de închisoare, conform legislației în vigoare.
Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în rețeaua infracțională.


Citește mai departe

Moldova

Minor pe motocicletă, tamponat la Tomai: La volanul mașinii implicate ar fi fost primarul localității.

Impact violent pe un drum din satul Tomai, raionul Leova! Un adolescent de doar 14 ani a ajuns la spital, după ce motocicleta pe care o conducea a fost lovită de un automobil de teren. Potrivit informațiilor preliminare, la volanul mașinii s-ar fi aflat chiar primarul localității.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 3 iulie. Bărbatul de 68 de ani circula regulamentar pe drumul principal al satului, în timp ce minorul ar fi ieșit de pe un drum secundar, moment în care cele două vehicule au intrat în coliziune.

În urma impactului, adolescentul a fost rănit și transportat de urgență la Spitalul Raional Hîncești. Testele cu aparatul Drager au arătat că niciunul dintre conducători nu consumase alcool.

Ancheta a scos la iveală că motocicleta nu era înmatriculată și nu avea acte, iar băiatul nu deținea permis de conducere.


Redacția noastră a încercat să obțină un punct de vedere oficial din partea edilului, însă până la această oră, nimeni nu a răspuns la telefon.

Poliția investighează în continuare toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea acestuia.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Prejudicii de milioane la buget: O asociație patronală, vizată într-o amplă anchetă a PCCOCS.

O asociație patronală, care activa în domeniul reciclării deșeurilor, este în centrul unei anchete de proporții, după ce procurorii PCCOCS, împreună cu inspectorii de la Serviciul Fiscal de Stat, au descoperit o schemă uriașă de evaziune fiscală și spălare de bani.

Publicat

Potrivit primelor informații, faptele s-ar fi desfășurat în perioada 2020–2024, iar prejudiciul adus statului se ridică la peste 11 milioane de lei.

Asociația ar fi obținut profituri consistente, însă fără a respecta cerințele legale impuse entităților comerciale. Aceasta s-ar fi eschivat de la înregistrarea în calitate de plătitor TVA, nu a prezentat declarațiile fiscale și nu a achitat taxele aferente, generând astfel pierderi uriașe la bugetul de stat.

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au efectuat percheziții la mai multe adrese, de unde au fost ridicate documente contabile, înscrisuri și alte obiecte ce constituie probe relevante pentru urmărirea penală.


Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească toate persoanele implicate și dimensiunea exactă a prejudiciului.


Citește mai departe

topul săptămânii