Moldova
Audi A3, căutat de autoritățile din Spania, depistat la P.T.F. Albiţa
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi reţinut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Audi A3 căutat de autoritățile spaniole pentru confiscare.
În data de 20 martie a.c.,în jurul orei 08.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa- I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, Alina M., cu dublă cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 24 de ani, conducând un autoturism marca Audi A3 cabriolet, înmatriculat în R. Moldova.
La controlul specific, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca „bun căutat pentru confiscare”, semnalare introdusă de către autoritățile din Spania.
Cu privire la aspectele constatate, tânăra a declarat că în luna septembrie 2017 a achiziționat autoturismul în cauză din R. Moldova de la o persoană de gen feminin, plătind suma de 7.500 euro şi că nu are cunoştinţă despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 35.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Moldova
Weekend marcat de tragedii: Doi minori și un bărbat s-au înecat în raioanele Ungheni, Cantemir și Fălești.
Weekend marcat de tragedii în țară. Doi minori și un bărbat s-au înecat în raioanele Ungheni, Cantemir și Fălești.
Primul caz cutremurător s-a produs în raionul Ungheni. Un adolescent de 16 ani a intrat în apă alături de prieteni, într-o zonă unde scăldatul este interzis. În câteva clipe, distracția s-a transformat în panică – băiatul a început să se înece sub privirile neputincioase ale celor din jur. Scafandrii au fost chemați de urgență, însă intervenția lor s-a încheiat tragic: corpul minorului a fost găsit la zeci de metri de mal.
Nici ziua următoare nu a adus vești mai bune. În raionul Cantemir, o copilă de doar 13 ani și-a pierdut viața chiar în curtea casei. Fata a intrat într-un bazin gonflabil fără știrea părinților. A fost scoasă din apă de tatăl său, însă, în ciuda eforturilor disperate, nu a mai putut fi salvată.
Al treilea caz a avut loc în raionul Fălești. Un bărbat de 43 de ani a mers la scăldat împreună cu prietenii, într-un bazin improvizat. Potrivit primelor informații, înainte de a intra în apă, aceștia ar fi consumat alcool. La scurt timp, bărbatul s-a înecat. Trupul său a fost recuperat de localnici.
Salvatorii trag un nou semnal de alarmă și spun că scăldatul în locuri neamenajate, lipsa supravegherii copiilor sau consumul de alcool înainte de a intra în apă sunt printre cele mai frecvente cauze ale acestor drame.
Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, 31 de persoane inclusiv 7 minori, și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară.
Moldova
/VIDEO/ Transporta ilegal migranți: Un moldovean, suspectat pe caz, ar fi fugit din Ucraina pentru a scăpa de răspundere penală.
Un moldovean de 59 de ani, implicat într-o schemă de migrație ilegală a cetățenilor ucraineni, a fost localizat pe teritoriul Republicii Moldova, după ce ar fi fugit din Ucraina pentru a scăpa de răspundere penală.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul făcea parte dintr-o grupare criminală organizată și avea rolul de transportator. Acesta ar fi ajutat cetățeni ucraineni să treacă ilegal granița de stat.
Conform informațiilor oferite de autoritățile ucrainene, individul a fost reținut pe teritoriul țării vecine în timp ce transporta șapte bărbați ascunși într-un autocamion, cu scopul de a le facilita trecerea clandestină a frontierei.
Ulterior, pentru a evita pedeapsa, acesta ar fi traversat ilegal frontiera moldo-ucraineană și s-a întors în Republica Moldova.
După acțiuni de investigație desfășurate în comun de polițiștii de frontieră din nordul țării și ofițerii Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei, suspectul a fost identificat și documentat.
În prezent, sub conducerea Procuraturii Rezina, ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a identifica și alți membri ai grupării criminale.
Moldova
Incident cu semne de întrebare: Polițist agresat și autospecială avariată, după ce un motociclist a fugit de control.
Încă un incident cu implicarea unei motociclete și a unei autospeciale a poliției s-a produs în weekend, de această dată în raionul Cahul. Un control de rutină s-a transformat într-un scandal cu violențe, după ce un motociclist de 18 ani a fugit de poliție, iar ulterior un grup de persoane a atacat un agent și a avariat mașina oamenilor legii.
Totul s-a întâmplat în localitatea Tartaul de Salcie. Potrivit informațiilor publicate de poliție, agenții de patrulare ar fi încercat să oprească o motocicletă neînmatriculată, pe care se aflau doi tineri fără echipament de protecție. În loc să tragă pe dreapta, motociclistul a apăsat accelerația și a încercat să scape.
Cursa nu a durat mult. Tânărul a pierdut controlul și a ajuns în afara carosabilului. După impact, a abandonat motocicleta și a fugit, însă a fost găsit rapid de oamenii legii. Pasagera lui, tot de 18 ani, a scăpat fără răni grave.
Situația a degenerat însă în timpul documentării cazului. La fața locului s-ar fi adunat un grup de persoane care a blocat autospeciala poliției. În haosul creat, un bărbat de 42 de ani a lovit un polițist, iar un alt tânăr a deteriorat capota mașinii de serviciu.
Cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore și duși la Inspectoratul de Poliție Cahul.
Motocicleta a fost ridicată și dusă la o parcare specială, iar ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Versiuni care se bat cap în cap: Martorii accidentului de la Mărinești susțin că mașina poliției ar fi provocat impactul.
-
Moldova5 zile în urmăSalvat de la moarte: Un copil de 12 ani, scos din apă la limită după ce a fost la un pas să se înece.
-
Moldova5 zile în urmăTragedia de la Sîngerei: Statul va oferi câte un milion de lei familiilor celor doi polițiști morți în groaznicul accident.
-
Moldova4 zile în urmăAccident mortal la Criuleni: Un mort și patru răniți, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat din cauza vitezei.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Gata cu salariile „în plic”: Factori de decizie ai unei companii comerciale, bănuiți de evaziune fiscală și spălare de bani.
-
Moldova4 zile în urmăȘoferul care ar fi provocat accidentul mortal de la Sîngerei, plasat în arest la domiciliu.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Descinderi cu duiumul: Peste 13 milioane de lei „spălați” printr-o companie imobiliară.
-
Moldova3 zile în urmăTragedii în vacanța de vară: Trei copii au murit înecați la scăldat. IGSU lansează un apel de urgență!
