Rețele de socializare

Moldova

ANSA: Pești cu viermi, găsiți din nou în cantinele din școli și spitale

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) a identificat un şir de încălcări în ceea ce ţine de asigurarea instituţiilor sociale cu produse alimentare, în special cu peşte congelat. Acestea au fost examinate joi, 24 octombrie, la o şedinţă organizată de ANSA, cu participarea reprezentanţilor autorităţilor responsabile de proces, precum şi a agenţilor economici importatori.

Publicat

Ca urmare a controalelor Agenţiei, au fost constatate încălcări atât din partea furnizorilor, cât şi din partea administratorilor instituţiilor sau persoanelor responsabile de recepţionarea produselor alimentare folosite ulterior  în alimentaţie. Potrivit specialiştilor ANSA, în mare parte, aceste încălcări ţin de livrarea produselor alimentare fără acte de provenienţă, cu etichetă incompletă, cu modificarea indicilor organoleptici (culoare, miros) şi cantitatea de apă în produs mai mare decât norma admisibilă, prezenţa produselor alimentare cu termenul expirat, precum şi prezenţa peştelui congelat afectat de paraziţi.

“În total, în urma a 633 de controale desfăşurate în perioada 11-22 octombrie, inspectorii subdiviziunilor teritoriale pentru siguranţa alimentelor au depistat peste 250 de kilograme de peşte şi circa 150 kg de alte produse neconforme, peste o sută de ouă cu termen de valabilitate expirat. Ca urmare, au fost aplicate măsurile necesare, încadrate în prevederile legale, însă asta nu înseamnă că problema produselor neconforme a dispărut”, a informat conducerea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.

ANSA a intensificat controalele în instituţiile publice după ce, la începutul lunii curente, prim-ministrul Maia Sandu a anunțat că în ultima perioadă în Republica Moldova au fost introduse 73 de loturi de pește neconform. Deși produsele urmau a fi nimicite, acestea au ajuns în piețele din țara noastră și chiar livrate în școli, spitale și penitenciare.


Neconformitățile au fost depistate după ce Corpul de control al Premierului, în colaborare cu poliția, a inițiat verificări la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și la Centrul republican de diagnostică veterinară. În rezultatul acestora, s-a stabilit că din totalul celor 124 de loturi de pește importate în Republica Moldova în perioada 20 august – 4 octombrie, 73 au avut rezultate negative la laborator, în special este vorba de pește infestat.

La şedinţa de astăzi organizată de ANSA, importatorii de produse alimentare, în special de peşte congelat, au relevat că acest produs nu poate fi verificat plenar în privinţa prezenţei paraziţilor, deoarece practic tot peştele de mare sau ocean este infestat şi procesul nu poate fi monitorizat.

În acelaşi timp, specialiştii laboratoarelor de resort afirmă că trebuie să fie anumite normative ce ar permite consumul acestor produse, fără pericol pentru sănătatea omului, însă acest detaliu este neclar în situaţia creată.


Prezent la întrunire, Alexandru Dubalari, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM), a relevat că problema alimentaţiei în instituţiile publice, mai ales asigurarea cu peşte, este foarte serioasă, ajungând să fie examinată la nivel de Guvern. “Se vor implica toate autorităţile care au putere de decizie în soluţionarea acestei chestiuni şi vom cere responsabilitate maximă şi de la agenţii economici care se ocupă de import şi plasare pe piaţă. S-a ajuns că prioritar este banul, deşi în primul rând trebuie schimbată atitudinea”, a declarat oficialul de la MADRM.

La rândul său, Ela Malai, director general interimar al ANSA, a cerut părţilor implicate să se mobilizeze şi să caute soluţii pentru a reveni la normalitate în această stare de lucruri. “În această şedinţă toţi au avut posibilitate să-şi expună punctul de vedere şi de aceste opinii se va ţine cont. Aşteptăm normative exacte pentru calitatea peştelui, vom revizui, de asemenea, metoda de prelevare a probelor, o să informăm consumatorii, precum şi agenţii economici, aşa cum cere legislaţia, despre eliberarea certificatelor de calitate. Este important să nu fie căutaţi vinovaţii în această situaţie, ci de conjugat eforturile, astfel încât în instituţii de învăţământ, spitale, aziluri, depozite şi pieţe alimentare etc. să ajungă doar produse alimentare care nu prezintă pericol pentru viaţă şi sănătate”, a punctat şeful ANSA.

Conform medicilor-epidemiologi, unii helminți de pește pot reprezenta un pericol real pentru sănătate și, în unele cazuri, chiar și pentru viața umană. Aceştia pot să se conțină în peștele de râu și de mare. Deosebit de periculoase sunt nematodele din familia Anisakidae. Pentru a nu ajunge în situații neplăcute, specialiştii propun câteva reguli ce trebuie respectate: de a evita gustarea peștelui crud sau a celui tocat în timpul preparării; de a prelucra termic peștele nu mai puțin de 30 de minute; înainte de preparare, peștele mare trebuie să fie porționat în bucăți mici; peștele trebuie să fie marinat în sare, pe o perioadă de la cinci zile până la două săptămâni, în funcție de concentraţia soluţiei saline.


Moldova

Minor tamponat de mașină: Băiatul de 7 ani se deplasa cu bicicleta în momentul în care a fost lovit de un automobil.

Un copil a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier produs în satul Cărpineni, raionul Hîncești.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, incidentul a avut loc în seara zilei de 4 mai, în jurul orei 17:30, după ce poliția a fost alertată despre producerea accidentului. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 40 de ani, aflat la volanul unui automobil, ar fi lovit o bicicletă condusă de un minor de 7 ani.

Conform datelor preliminare, copilul se deplasa în aceeași direcție cu vehiculul, pe traseul în direcția satului Negrea, iar impactul s-ar fi produs în circumstanțe care urmează a fi clarificate. Un martor susține că, înainte de coliziune, minorul ar fi întors capul spre mașină și s-ar fi deplasat în direcția acesteia.

În urma impactului, copilul a suferit traumatisme și a fost găsit la pământ, fiind preluat de un echipaj medical și transportat de urgență la Spitalul Raional Hîncești pentru îngrijiri medicale.


Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului, inclusiv modul în care s-a produs impactul și eventualele responsabilități.


Citește mai departe

Moldova

La un pas de tragedie: Doi minori ar fi pătruns ilegal într-o instalație electrică de înaltă tensiune.

Doi minori au fost la un pas de tragedie, după ce au pătruns ilegal într-o instalație electrică de înaltă tensiune din municipiul Chișinău.

Publicat

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 2 mai, în jurul orei 17:00. Potrivit informațiilor publicate pe o rețea de socializare de către reprezentanții companiei oficiale de distribuție a energiei electrice, aceștia au reușit să intre pe teritoriul îngrădit al unei stații electrice de transformare și chiar s-au urcat pe acoperișul clădirii, expunându-se unor riscuri extreme.

Pătrunderea neautorizată a fost detectată de sistemele de securitate, iar semnalul de alertă a fost transmis imediat serviciului de pază. Intervenția rapidă a agenților de pază privată a făcut posibilă reținerea minorilor înainte ca aceștia să ajungă în contact cu instalațiile electrice, prevenind astfel o posibilă tragedie.

Cazul a fost documentat de poliție, care urmează să stabilească toate circumstanțele producerii incidentului.


Ditribuitorul oficial avertizează că accesul în astfel de zone este strict interzis și extrem de periculos. Instalațiile de înaltă tensiune pot provoca electrocutări, arsuri grave, căderi de la înălțime sau chiar deces, iar pericolul nu este întotdeauna vizibil.

Autoritățile fac apel către părinți, tutori și cadre didactice să discute cu copiii despre riscurile majore și să le explice că aceste obiective nu sunt locuri de joacă sau explorare.

Totodată, cetățenii sunt îndemnați să evite apropierea de instalațiile electrice, să nu încerce să le acceseze și să nu atingă cabluri sau echipamente deteriorate, pentru a preveni incidente grave.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Băuți sau fără permis: Mai mulți șoferi, documentați, după ce au încălcat grav regulile de circulație.

Mai mulți șoferi au fost documentați de oamenii legii, după ce au încălcat grav regulile de circulație în diferite localități din țară, fiind depistați în stare de ebrietate, fără permis sau implicați în incidente rutiere.

Publicat

În raionul Strășeni, un bărbat de 40 de ani a fost stopat în localitatea Pănășești, prezentând semne evidente de ebrietate. Acesta a refuzat atât testarea alcoolscopică, cât și prelevarea probelor biologice, fapt pentru care pe numele său a fost inițiată o cauză penală. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.

Tot în același raion, în localitatea Rădeni, un alt bărbat de 40 de ani, fără permis de conducere, a urcat la volanul unui ATV și a tamponat un automobil parcat. Testarea a arătat o concentrație de 0,98 mg/l alcool în aerul expirat.


De asemenea, un caz grav a fost înregistrat în localitatea Bardar, raionul Ialoveni. Un tânăr de 26 de ani, originar din raionul Șoldănești, a fost stopat în timp ce conducea neuniform, fără a deține permis de conducere. Testarea a indicat o concentrație de 1,04 mg/l alcool în aerul expirat. Autoturismul a fost ridicat, iar pe numele acestuia a fost inițiat un dosar penal. Conform legislației, acesta riscă până la un an de închisoare, muncă neremunerată în folosul comunității sau amendă de până la 40.000 de lei.


Abateri similare au fost înregistrate și în raionul Orhei, unde polițiștii au depistat mai mulți șoferi în stare de ebrietate. O femeie de 28 de ani conducea cu 1,13 mg/l alcool în aerul expirat, iar un bărbat de 52 de ani avea 1,08 mg/l. Alte două persoane au fost prinse la ghidonul unor motocultoare, cu 0,58 mg/l și 0,33 mg/l alcool.


Totodată, polițiștii au documentat mai multe cazuri de conducere fără permis, inclusiv un bărbat de 33 de ani, un tânăr de 25 de ani pe ATV, un alt tânăr de 23 de ani pe motocicletă fără echipament de protecție, dar și un bărbat de 59 de ani care conducea o motocicletă neînmatriculată.

Grav este faptul că în trafic au fost depistați și minori. În municipiul Orhei, un adolescent de 15 ani a fost prins la ghidonul unei motociclete, iar un alt minor de 17 ani se afla la volanul unui automobil.


Un alt caz a fost înregistrat în municipiul Bălți, pe strada Decebal, unde un echipaj mixt de carabinieri și polițiști a stopat un automobil care se deplasa haotic, punând în pericol traficul. La volan se afla un bărbat în stare de ebrietate, iar testarea a indicat 0,66 mg/l alcool în aerul expirat. Acesta a fost înlăturat de la conducere, iar mașina a fost evacuată la parcarea specială.

În toate cazurile, mijloacele de transport au fost ridicate, iar persoanele vizate sunt cercetate conform legislației. Oamenii legii atrag atenția că astfel de abateri reprezintă un risc major pentru siguranța rutieră și pot avea consecințe grave.

Citește mai departe

topul săptămânii