Rețele de socializare

Moldova

DETALII NOI despre victimile accidentului de la Ungheni. Ce spun medicii

Un alt accident tragic a mai luat o viaţă. O adolescentă de 13 ani a murit în urma unui accident rutier, care s-a produs ieri seara, în apropierea satului Blindeşti, raionul Ungheni.

Publicat

Şoferul, în vârstă de 21 de ani, care circula fără permis de conducere, a pierdut controlul volanului şi a derapat de pe traseu. Ulterior maşina a ajuns într-un copac.

Tragedia a avut loc aseară, în jurul orei 21:00. În autoturism se aflau cinci persoane. Potrivit poliţiei, adolescenta de 13 ani, care a murit pe loc, se afla pe bancheta din spate. Copila este originară din Hânceşti.

Celelalte patru persoane, printre care şi şoferul, s-au ales cu mai multe leziuni, doi dintre care, în vârstă de 14 ani, au fost transportaţi la Spitalul Raional din Ungheni.


„În stare gravă, ambii internaţi în secţia de reanimare. La moment starea s-a stabilizat. Băiatul încă rămâne în secţia de reanimare, domnişoara a fost transferată în secţie. Domnișoara are fractura de claviculă, băiatul are fractură de femur şi suspecție de fractură de bazin”, a spus ANDREI ALEXEEV, director IMSP Spitalul raional Ungheni.

Oamenii legii nu cunosc deocamdată dacă şoferul circula cu viteză. Conducătorul auto a fost supus testului de alcoolemie.

„Era automobilul personal. Şoferul nu deţine permis de conducere. Atât cât a fost testat la faţa locului alcoolscopic constatându-se în aerul expirat de dumnealui concentraţia de alcool este de 0,00 ml per litru”, a spus DOINA POGHIRCA, ofiţer de urmărire penală, IP Ungheni.


Cu un an în urmă, pe aceeaşi porţiune a traseului Sculeni-Ungheni a mai avut loc un accident cu final tragic. Atunci o fetiţă de doar 9 ani, care se plimba cu bicicleta, a murit pe loc, după ce a fost lovită de o maşină.

Oamenii legii au pornit o cauză penală pe numele şoferului. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la şapte ani de detenţie pentru producerea accidentului rutier soldat cu moartea unei persoane.

publika.md


Moldova

/VIDEO/ Jaf în stradă la Chișinău: Un tânăr de 22 de ani, agresat și lăsat fără telefon mobil.

Doi bărbați din Chișinău, de 24 și 45 de ani, au ajuns în vizorul poliției după ce ar fi comis un jaf în plină stradă, atacând un tânăr și lăsându-l fără telefonul mobil, prejudiciul depășind 26 de mii de lei.

Publicat

Potrivit anchetei, incidentul s-a produs după ce suspecții s-au apropiat de victimă, un tânăr de 22 de ani. Fără ezitare, aceștia ar fi recurs la violență, l-au agresat fizic și i-au smuls telefonul, după care au dispărut de la fața locului.

În urma investigațiilor desfășurate de oamenii legii, cei doi au fost identificați, iar firul anchetei a scos la iveală că telefonul furat nu a rămas mult timp întreg. Dispozitivul ar fi fost dezmembrat și vândut ulterior pentru piese, pentru a șterge urmele infracțiunii și a obține bani rapid.

Deși sunt cercetați penal pentru jaf, suspecții se află, deocamdată, în libertate. Între timp, poliția continuă documentarea cazului pentru a stabili toate circumstanțele.


Conform legislației în vigoare, cei doi riscă până la 5 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Drifturi nocturne la Calea Orheiului: Locatarii se plâng de zgomot și pericol, iar INSP anunță că a deschis o procedură.

Zgomot infernal și pericol pe timp de noapte, în capitală. Doi șoferi ar transforma, seară de seară, sensul giratoriu de la Calea Orheiului într-o pistă de drift, spre disperarea locatarilor din zonă.

Publicat

Potrivit oamenilor din cartier, mașinile ar face ture repetate pe sensul giratoriu, derapând intenționat și ignorând orice reguli de circulație.

Locatarii blocurilor din apropiere susțin că au sesizat de mai multe ori Inspectoratul Național de Securitate Publică, însă problema nu a fost, deocamdată, stopată.

Contactați pentru o reacție, reprezentanții INSP au declarat că cazul este deja în procedură și că urmează să fie luate măsuri.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A pierdut jumătate de milion de lei: O juristă, păcălită să-și dea banii. Era pe punctul să mai piardă încă 450.000 de lei.

O înșelătorie de proporții, în care o juristă din Chișinău a pierdut peste jumătate de milion de lei, a fost oprită în ultimul moment de oamenii legii, chiar înainte ca escrocii să mai pună mâna pe încă 450.000 de lei.

Publicat

Ofițerii INI și procurorii PCCOCS au intervenit după ce victima, o femeie de 40 de ani, și-a dat seama că a fost păcălită și a depus plângere. În baza acesteia, autoritățile au organizat o intervenție în flagrant, iar o femeie de 31 de ani din Ucraina a fost reținută în timp ce venea să ridice a doua tranșă de bani. Potrivit anchetei, aceasta urma să transporte suma la Odesa, la indicațiile grupului infracțional.

Schema folosită de escroci a fost una bine pusă la punct și desfășurată în mai multe etape, prin apeluri pe Viber, WhatsApp și Telegram, toate în limba rusă. Totul a început cu un pretext aparent banal: un presupus angajat al unei companii energetice a sunat victima pentru a programa o verificare tehnică și i-a cerut un cod primit pe telefon.

La scurt timp, femeia a fost contactată de un fals angajat al Fiscului, care a alarmat-o că cineva încearcă să ia un credit pe numele ei și să-i acceseze conturile bancare. A urmat un al treilea apel, de la un pretins reprezentant al Băncii Naționale, care i-a oferit „soluția”: să-și scoată toți banii din conturi și să-i transfere într-un alt cont „sigur”.


Convinsă că își protejează economiile, jurista a retras din bancă 544.000 de lei. O parte din bani – 60.000 de lei – i-a depus printr-un terminal, iar restul i-a înmânat unui curier care s-a prezentat drept angajat al „băncii”. Ulterior, escrocii au încercat să o convingă să mai ofere încă 450.000 de lei.

De această dată însă, femeia a realizat că este victima unei escrocherii și a apelat la poliție. Intervenția rapidă a oamenilor legii a dus la reținerea curierei și la blocarea celei de-a doua tranșe de bani.

Suspecta este cercetată penal pentru escrocherie, iar procurorii continuă investigațiile pentru a identifica și ceilalți membri ai grupului infracțional.


Autoritățile atrag atenția că astfel de scheme devin tot mai frecvente și îndeamnă cetățenii să nu ofere niciodată date personale sau bancare prin telefon și să verifice orice informație direct la instituțiile vizate.


Citește mai departe

topul săptămânii