Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Călătorie de groază cu un autocar de pe ruta Bulgaria- R. Moldova. Pasagerii, speriați și înjosiți: „S-au comportat cu noi ca cu niște animale”

Pasagerii unui autocar cu două etaje de pe ruta Bulgaria-Republica Moldova sunt nemulțumiți de comportamentul, după părerea lor inuman al șoferilor, dar și a însoțitoarei de bord.

Publicat

Potrivit lor, șoferii ar fi mers cu o viteză excesivă și nu ar fi oprit deloc de la vama din Bulgaria până la vama din Moldova. Autocarul a ajuns în RM în seara de 18 septembrie. O pasageră ne-a povestit cum a decurs călătoria.

” Șoferul avea viteză mare, în România era cât pe ce să ne răsturnăm de două ori. Oamenii din autocar rugau șoferul să micșoreze viteza, acesta însă continua să apese pe accelerator. Din vama bulgară și până la acea din Moldova, nu au vrut să oprească pentru ca oamenii să meargă măcar la wc, ei, însă opreau ca să-și ia de mâncare sau să fumeze. Pasagerilor li s-a făcut rău, erau speriați din cauza vitezei. Însoțitoarea de bord stătea lângă șofer și râdeau și vorbeau tot drumul, chiar dacă ea nu trebuie să-i distragă atenția. Atât șoferul, cât și ghidul s-au comportat cu noi ca cu niște animale. De data aceasta am avut noroc și am scăpat cu viață, dar dacă șoferii vor continua să meargă cu așa viteză, ar putea omorâ oameni.”

Pasagera ne-a mai povestit că, inițial, trebuiau să meargă cu un alt autocar, însă, acela s-a stricat și au mers cu acesta. Cel mai probabil din această cauză șoferii erau enervați și au avut un astfel de comportament.


Femeia a declarat că se va adresa cu o plângere la administrația rutei, dar și la poliție, pentru ca comportamentul șoferilor să nu rămână nepedepsit.

echipa.md


Moldova

Condamnat pentru viol: Un bărbat va sta 7 ani după gratii, după ce și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă.

Un bărbat de 45 de ani a fost condamnat la 7 ani de închisoare după ce și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă, în vârstă de 17 ani.

Publicat

Totul s-a petrecut în primăvara anului 2019, când inculpatul a chemat minora la domiciliul său sub pretextul de a avea grijă de copiii mai mici ai familiei, profitând de faptul că mama fetei era plecată la muncă peste hotare.

În dimineața zilei de 11 aprilie, în timp ce fata dormea, bărbatul a imobilizat-o și a forțat-o să întrețină un raport sexual, ignorând rezistența acesteia. În stare de șoc, minora le-a mărturisit în aceeași seară celor mai apropiate persoane: surorii sale mai mari și unei prietene. Ulterior, sora a anunțat-o pe mama lor, aflată în străinătate, care a solicitat intervenția unei rude pentru a însoți copila la poliție și a depune plângere.

Deși în fața instanței bărbatul a negat totul, susținând că acuzațiile sunt neîntemeiate, probele au fost decisive.


Acesta va executa pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis și este obligat să achite victimei 127 de mii de lei drept prejudiciu moral, biologic și cheltuieli de asistență juridică.


Citește mai departe

Moldova

Biciclist rănit în impact: Un bărbat a ajuns la spital în urma unui accident produs în capitală.

Accident rutier în centrul capitalei, soldat cu rănirea unui biciclist.

Publicat

Potrivit poliției, incidentul s-a produs în ziua de 31 martie, în jurul orei 11:05, pe strada Gavriil Bănulescu-Bodoni din municipiul Chișinău. Conform informațiilor preliminare, un bărbat de 36 de ani, aflat la ghidonul unei biciclete electrice, s-a tamponat cu un automobil condus de un alt bărbat de aceeași vârstă.

În urma impactului, bicicleta a fost proiectată într-un al treilea autoturism, condus de un șofer în vârstă de 62 de ani. Coliziunea în lanț a provocat avarierea vehiculelor implicate și rănirea conducătorului bicicletei.

Biciclistul a suferit traumatisme și a fost preluat de echipajul medical, fiind transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Deocamdată, nu se cunosc detalii despre starea exactă a acestuia.


La fața locului au intervenit oamenii legii pentru documentarea cazului și fluidizarea traficului, iar poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Marijuana de milioane, ridicată la Orhei: Un bărbat din Furceni, reținut după ce polițiștii au găsit 11 kg de droguri în gospodăria sa.

Marijuana în valoare de câteva milioane de lei a fost scoasă din circuit de polițiștii din Orhei, în urma unei percheziții la domiciliul unui bărbat de 63 de ani din satul Furceni.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, în cadrul descinderilor, polițiștii au depistat și ridicat aproximativ 11 kilograme de marijuana, dar și plante și semințe de cannabis. De asemenea, în locuința suspectului a fost găsit un dispozitiv artizanal destinat consumului de droguri.

Valoarea estimativă a substanțelor narcotice, pe piața ilicită, se ridică la aproximativ 5 milioane de lei.

Bărbatul de 63 de ani a fost reținut pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 6 ani.


Substanțele ridicate au fost transmise pentru expertiză la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP, iar polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului.


Citește mai departe

topul săptămânii