Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Contrabandă de 300.000 de lei, depistată în bagajul unui pasager al cursei Tel Aviv – Chișinău

Funcționarii vamali de la aeroport au contracarat o tentativă de introducere ilicită în țară a unui lot de camere de supraveghere video, componente și accesorii electronice, în cantități comerciale, în valoare de peste 300 mii de lei. Pe acest caz este documentat un cetățean israelian în vârstă de 38 de ani, care a încercat să se eschiveze de la controlul vamal.

Publicat

Bunurile au fost depistate la sectorul sosire, în cadrul scanării bagajelor de cală ale pasagerilor cursei Tel Aviv – Chișinău, astfel fiind stabilită prezența unor obiecte suspecte în valizele unui pasager, care nu fusese declarate organului vamal.

Ulterior, ca urmare a controlului fizic efectuat, vameșii au ridicat 265 de camere de supraveghere video, componente pentru diferite tipuri de calculatoare și accesorii electronice.

Potrivit informațiilor preliminare, valoarea mărfii se estimează la peste 300 de mii de lei.


Conform procedurii legale, lotul a fost reținut, iar cercetările pe acest caz sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.


Moldova

A ajuns de urgență la spital: Un copil de 12 ani a fost electrocutat, în raionul Cahul.

Un copil de 12 ani a ajuns în stare critică la spital după ce a fost electrocutat. Incidentul s-a produs în seara de 24 august, în jurul orei 20:00, în localitatea Slobozia Mare, raionul Cahul.

Publicat

Potrivit primelor informații, băiatul se afla împreună cu alți copii într-o grădină aflată în apropierea punctului central de distribuție a energiei electrice, îngrădit cu un gard de beton de aproximativ doi metri. În circumstanțe care urmează să fie stabilite, minorul ar fi pătruns în interiorul zonei interzise, unde a intrat în contact cu instalațiile electrice și a suferit electrocutarea.

Victima a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Cahul documentează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.


Citește mai departe

Moldova

A murit în drum spre Italia: O femeie din Moldova a decedat într-un grav accident, în România.

O femeie de 66 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața, iar alte două persoane au ajuns la spital, una dintre ele în stare gravă, după ce un microbuz, care efectua o cursă spre Italia, a fost implicat într-un accident rutier. Tragedia s-a produs în data de 22 august, pe drumul național DN1, în apropierea localității Săbolciu, înspre municipiul Oradea, România.

Publicat

Potrivit poliției din România, șoferul – un tânăr de 24 de ani din Republica Moldova – conducea o autoutilitară cu remorcă și, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul volanului. Vehiculul a lovit parapetul metalic al unui cap de pod și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului.

În microbuz se aflau trei persoane: doi bărbați și o femeie. Victima, prinsă sub marfa răsturnată în urma impactului, a fost găsită încarcerată. Aceasta a fost transportată de urgență la spital, dar din nefericire a decedat.

Alți doi bărbați – șoferul de 24 de ani și un pasager de 48 de ani din municipiul Iași – au suferit multiple leziuni și au fost transportați la spital.


Rezultatul testării cu aparatul etilotest au arătat că șoferul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Mai mult, presa din România scrie că anul trecut un alt vehicul al aceleiași firme ar fi fost implicat într-un accident grav la intrarea în Ungaria, unde s-a ciocnit frontal cu un microbuz înmatriculat în România. Atunci, două persoane și-au pierdut viața.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Specializați pe creșterea cânepei: Doi bărbați din Țarigrad, documentați pentru implicare în traficul de droguri.

Doi bărbați de 29 și 35 de ani, originari din satul Țarigrad, raionul Drochia, sunt cercetați de polițiști și procurori pentru implicare în circulația ilegală a drogurilor.

Publicat

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au depistat și ridicat plante de cânepă, frunze uscate și mărunțite, două telefoane mobile, două cartele bancare, ustensile pentru mărunțirea frunzelor, dar și dispozitive artizanale pentru consumul de droguri.

Potrivit estimărilor forțelor de ordine, dacă activitatea ilegală ar fi continuat, complicii ar fi obținut un profit de aproximativ 100.000 de lei din comercializarea substanțelor narcotice.

Mai mult, bărbatul de 29 de ani era dat în căutare și avea deja o condamnare la un an de închisoare pentru o infracțiune similară. Acesta a fost reținut la frontieră, în timp ce intenționa să părăsească țara. Ulterior, a fost încătușat și celălalt suspect.


În prezent, cei doi sunt reținuți, iar dacă vinovăția lor va fi demonstrată, riscă pedepse cu închisoarea de la 7 până la 15 ani.

Cercetările continuă pentru a fi stabilite toate persoanele implicate în schema infracțională.


Citește mai departe

topul săptămânii