Moldova
Ar fi intrat în casa unei femei din Ciorescu și a furat toată tehnica, dar și 12 sticle de alcool, în valoare de peste 30.000 de lei
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, originar dintr-o localitate din r-nul. Criuleni, a fost reținut de ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru furt din locuință.
Cazul a avut loc la finele lunii iulie, polițiștii fiind alertați de către proprietara în vârstă de 66 ani, din com. Ciorescu, comunicând că din locuință i-au fost sustrase mai multe bunuri materiale. La fața locului forțele de ordine au stabilit că individul a pătruns în casă prin spargerea ușii de la intrare de unde a sustras tehnică de uz casnic, 12 sticle de băuturi alcoolice și alte bunuri materiale. Prejudiciul fiind estimat la 31 680 lei.
Ulterior în urma măsurilor speciale de investigație și urmărire penală individual a fost reținut și escortat la inspectorat pentru audieri și stabilirea tuturor circumstanțelor. În cadrul acțiunilor procesual penale individul și-a recunoscut vinovăția comunicând polițiștilor că o parte din bunurile sustrase a reușit să le vândă obținând un profit. Este de menționat că tânărul nu este la prima abatere anterior fiind judecat pentru infracțiuni similare.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt, care conform legislaţiei în vigoare se pedepseşte cu amendă în mărime de la 32 500 la 67 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.
Poliţia Capitalei solicită şi recomandă următoarele măsuri de siguranţă:
-Dacă plecaţi de acasă până la vecin sau lipsiţi pentru puţin timp – nu lăsaţi uşa neîncuiată;
-Asiguraţi-vă ca uşa principală de acces în locuinţă să fie încuiată peste noapte;
-Fiţi atenţi ca în orice împrejurare să nu vi se fure cheile sau să le pierdeţi. Daca totuşi vi s-a
întâmplat – schimbaţi imediat lacătul uşii;
-Educaţi-vă copiii să reacţioneze prompt în situaţii când cineva necunoscut încearcă să-i convingă despre faptul că sunt prieteni sau colegi de serviciu cu dumneavoastră si au venit după cheile locuinţei sau după bunurile din casă;
-Nu credeţi persoanele care încearcă să vă vândă bunuri (veselă, detergenţi, bijuterii, etc). Aceştia vă pot distrage atenţia cu scopul de a fura;
-În cazul când plecaţi în concediu sau weekend, apelaţi la o cunoştinţă sau vecin de încredere să vă supravegheze locuinţa. Lăsaţi acestuia un număr de telefon la care puteţi fi de găsit.
Moldova
Deces subit pe șosea: Un moldovean a decedat în urma unui accident rutier produs pe un drum din Italia.
Un tânăr moldovean de 25 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs în Italia, în localitatea Giardini Naxos, pe un drum național.
Potrivit presei italiene, tragedia s-a produs în noaptea de 5 iunie, în jurul orei 01:30. Tânărul, originar din Republica Moldova și stabilit în Italia, se deplasa cu motocicleta în direcția orașului Catania.
Din primele informații, acesta ar fi pierdut controlul motocicletei într-o curbă și s-a izbit violent de un zid de pe marginea drumului.
Impactul a fost extrem de puternic, iar echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. Medicii au constatat decesul tânărului chiar la locul accidentului.
În accident a fost implicată și o persoană care se deplasa cu o trotinetă electrică. Aceasta a fost transportată la spital cu traumatisme ușoare.
La fața locului au intervenit carabinierii, poliția locală și echipaje de intervenție, care au securizat zona și au demarat cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs tragedia.
Anchetatorii urmează să stabilească dacă a fost vorba despre un accident provocat exclusiv de pierderea controlului asupra motocicletei sau dacă în producerea impactului au fost implicate și alte circumstanțe.

Moldova
Val de escrocherii telefonice: Poliția a înregistrat încă 17 cazuri de fraudă în doar 24 de ore.
Escrocheriile telefonice continuă să facă victime. Doar într-o singură zi poliția a înregistrat 17 cazuri de fraudă cu un prejudiciu total de aproape un milion de lei, iar cea mai mare pierdere depășește suma 300 de mii de lei.
Printre victime se numără o femeie de 55 de ani din Cahul, care a fost convinsă de escroci să contracteze un credit bancar și alte trei microcredite. Ulterior, banii au fost transferați în trei tranșe, două dintre acestea fiind ridicate în numerar, iar una expediată prin transfer. În total, femeia a pierdut peste 300 de mii de lei.
Potrivit poliției, două dintre cele 17 cazuri au fost comise în data de 4 iunie, în timp ce celelalte s-au produs în zilele precedente, însă victimele au sesizat autoritățile abia acum.
Deși numărul persoanelor înșelate rămâne ridicat, există și vești bune. În aceeași perioadă, vigilența cetățenilor a contribuit la dejucarea a 236 de tentative de escrocherie. Oamenii au recunoscut semnele unei fraude, au întrerupt convorbirile și au alertat autoritățile înainte de a pierde bani.
Polițiștii avertizează că infractorii folosesc diverse scenarii pentru a câștiga încrederea victimelor. Aceștia se prezintă drept angajați ai băncilor, reprezentanți ai unor instituții de stat sau chiar rude aflate în dificultate și încearcă să obțină date bancare, parole sau transferuri de bani.
Oamenii legii recomandă cetățenilor să nu divulge nimănui datele cardurilor bancare, codurile primite prin SMS sau parolele personale. De asemenea, în cazul unui apel suspect, convorbirea trebuie întreruptă imediat, iar informația verificată direct la bancă sau la poliție.
Moldova
Moldovean depistat mort în Italia: Cadavrul bărbatului a fost găsit într-o mașină furată, răsturnată într-un canal cu apă.
Un cetățean moldovean în vârstă de 37 de ani a fost găsit mort într-un automobil furat, răsturnat într-un canal cu apă, în apropiere de Milano, Italia.
Descoperirea a fost făcută în localitatea Pantigliate, într-o zonă de câmp din apropierea unei șosele provinciale. Autoritățile italiene au intervenit după ce un trecător a observat automobilul parțial scufundat în apă și a alertat serviciile de urgență.
Potrivit presei italiene, mașina, un automobil de lux, figura ca fiind furată cu doar câteva ore înainte dintr-o localitate aflată la aproximativ cinci kilometri distanță.
Pentru scoaterea vehiculului din canal a fost necesară intervenția pompierilor, inclusiv a echipelor specializate în intervenții acvatice.
În interiorul automobilului a fost găsit fără viață un bărbat originar din Republica Moldova, cunoscut anterior de poliție pentru infracțiuni contra patrimoniului.
Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Primele verificări arată că pe corpul victimei nu au fost depistate urme vizibile de violență.
Anchetatorii iau în calcul ipoteza că moldoveanul ar fi murit înecat, după ce a pierdut controlul volanului și a ajuns cu automobilul în canal. Această versiune este susținută și de faptul că airbagurile mașinii erau declanșate, semn că vehiculul ar fi fost implicat într-un impact înainte de a ieși de pe carosabil.
Autoritățile italiene continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei, dar și dacă bărbatul se afla singur în automobil în momentul producerii incidentului.




