Moldova
Bătută de iubit, pentru că un alt bărbat a petrecut-o până acasă. O tânără de 30 de ani s-a ales cu coastele rupte și pierderea temporară a vederii.
Coaste rupte, zeci de vânătăi și cicatrici și pierderea temporară a vederii la ochiul drept. Astfel a fost diagnosticată o tânără de 30 de ani, din Bender, victimă a violenței în familie.
Tânăra ar fi fost bătută fără milă de către concubinul ei, după ce, acesta ar fi văzut cum un coleg de serviciu ar fi petrecut-o până acasă. S-a întâmplat în seara de 15 august, în jurul orei 20.00, în orașul Bender. Orbit de gelozie, bărbatul de 47 de ani, ar fi luat-o la pumni pe tânără, imediat cum aceasta ar fi intrat în casă. Victima nici nu ar fi reușit să spună măcar un cuvânt.
Femeia s-ar fi adresat la spital a doua zi dimineața. Din cauza coastelor rupte, aceasta nu putea respira. Mai mult, ea nu vedea aproape deloc cu ochiul drept. Tânăra a fost spitalizată, iar medicii au chemat milițienii din regiune la fața locului.
Când milițienii l-au luat la întrebări pe bărbat, acesta ar fi căzut în genunchi, rugând-o pe iubita lui să retragă cererea și promițând că așa ceva nu se va mai repeta.
Deocamdată, nu se știe dacă tânără îl va putea vreodată ierta sau nu. Cert este că, acum, bărbatul este cercetat penal pentru violență fizică în familie și riscă până la trei ani de pușcărie.
Moldova
/VIDEO/ Accident deosebit de grav la Calfa: Trei persoane, inclusiv doi polițiști, au fost grav rănite.
Trei persoane au fost grav rănite într-un accident violent produs în prima parte a zilei de 18 septembrie, în apropiere de satul Calfa. Două dintre victime sunt angajați ai Poliției din Anenii Noi. Mașinile s-au izbit frontal, iar victimele au rămas blocate în automobile. Vă atenționăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional.
Poliția a publicat o secvență video care surprinde momentul impactului.
Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 50 de ani, aflat la volanul unui automobil, ar fi ieșit pe contrasens într-o curbă periculoasă și s-ar fi izbit frontal de o altă mașină.
La volanul acesteia se afla un tânăr de 22 de ani, iar în calitate de pasageră – o tânără de 23 de ani. Ambii sunt angajați ai Inspectoratului de Poliție Anenii Noi.
Cei doi polițiști își încheiaseră tura și se aflau în afara orelor de serviciu atunci când s-a produs accidentul.
Impactul a fost extrem de puternic, iar ambele mașini au fost grav avariate. Cele trei persoane au rămas blocate în interior și au avut nevoie de intervenția salvatorilor.
Echipele de descarcerare au intervenit pentru a scoate victimele dintre fiare. Ulterior, acestea au primit îngrijiri medicale și au fost transportate de urgență la spital.
Polițiștii documentează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Moldova
/VIDEO/ Clipe de groază la Ungheni: O mașină cu trei adulți și doi copii la bord s-a răsturnat.
O familie cu doi copii a trecut prin clipe de groază, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe traseul R1, în apropiere de Ungheni. La volan era un bărbat de 33 de ani, care, potrivit informațiilor preliminare, ar fi pierdut controlul asupra mașinii. Din fericire, toți cei cinci oameni aflați în automobil au scăpat fără traumatisme.
Accidentul s-a produs în seara de 17 septembrie, în jurul orei 17:10. Șoferul se deplasa împreună cu soția sa, în vârstă de 32 de ani, cei doi copii ai familiei, de 12 și 7 ani, dar și o tânără de 24 de ani.
La un moment dat, mașina a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat. Circumstanțele exacte nu sunt încă clare.
Șoferul a fost verificat imediat cu aparatul Drager, iar rezultatul a demonstrat că bărbatul nu se afla în stare de ebrietate alcoolică.
Polițiștii examinează acum și o altă versiune. Potrivit informațiilor preliminare, bărbatului i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla la volan, după ce i-ar fi scăzut tensiunea arterială.
Din fericire, în urma accidentului, nimeni dintre cei aflați în automobil nu ar fi suferit traumatisme.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul și ce anume l-a făcut pe șofer să piardă controlul volanului.
Moldova
Intervenție contracronometru la Dondușeni: Un bărbat, salvat după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de șapte metri.
Intervenție contracronometru la Dondușeni. Un bărbat de 53 de ani a fost salvat de pompierii IGSU după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de aproximativ șapte metri. Din fericire, acesta a fost scos la suprafață conștient și fără traumatisme.
Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 16 septembrie, în apropierea unei gospodării de pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt din oraș. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:37.
La fața locului a fost direcționat un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, angajații IGSU au constatat că bărbatul se afla în interiorul fântânii, la o adâncime de aproximativ șapte metri.
Salvatorii au intervenit cu echipamentul specializat și au reușit să-l extragă în siguranță la suprafață. Bărbatul era conștient și, potrivit primelor evaluări, nu prezenta traumatisme.
Acesta a fost preluat de echipa de asistență medicală urgentă și transportat la Spitalul Raional Dondușeni pentru investigații.
Circumstanțele în care bărbatul a ajuns în fântână urmează să fie stabilite.
Cazurile de acest fel nu sunt singulare. Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, salvatorii au intervenit în 11 situații pentru extragerea persoanelor căzute în fântâni.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Intervenție contracronometru, la Bălți: Trei persoane evacuate prin geamul locuinței, cu autoscara. Un bărbat, dus la spital cu arsuri.
-
Moldova4 zile în urmăCorupție demascată la „InTehAgro”: Cinci funcționari ar fi primit bani pentru facilitarea mai multor proceduri.
-
Moldova4 zile în urmăTragedie în raionul Ungheni: Un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața într-un accident cumplit.
-
Moldova2 zile în urmăCăutat de poliție: Un șofer a lovit mortal o femeie la Sadaclia, apoi a fugit de la fața locului.
-
Moldova3 zile în urmă/AUDIO/ 23 de milioane de lei, prejudiciu la stat: Doi funcționari, reținuți pentru mită. Ar fi eliberat peste 100 de numere neutre.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Narcoticele, ca „pâinea caldă”: 13 dosare penale pornite și 8 persoane reținute. Droguri de circa 400 de mii del ei, ridicate.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Cuplu de hoți: Doi concubini, reținuți după ce ar fi spart mai multe apartamente din Chișinău.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Finalitate în dosar: Individul care a ucis un bărbat într-un subsol din capitală, condamnat.
