Rețele de socializare

Moldova

Dragoste fără limite, la Fălești. O tânără l-a mușcat pe polițistul care i-a încătușat iubitul

Mai mulți polițiști au fost ultragiați ieri în timp ce întocmeau procese contravenționale. La Fălești un polițist a fost mușcat de iubita unui contravenient agresiv, iar la Hâncești, doi tineri au deteriorat Duster-ul poliției, după ce i-au ultragiat pe oamenii legii.

Publicat

Primul caz a avut loc în după-amiaza zilei de luni, 05 august, în jurul orei 13:45, în localitatea Musteața, din raionul Fălești. Oamenii legii documentau o contravenție în care era vizat un tânăr în vârstă de 31 de ani. Acesta avea un comportament agresiv, nu s-a subordonat cerințelor legale și i-a agresat pe polițiști, iar aceștia au fost impuși de circumstanțe să aplice mijloacele speciale.

„Oamenii legii l-au pus la pământ pe tânăr și l-au încătușat, însă, la scurt timp, în apărarea acestuia a sărit iubita sa. Tânăra în vârstă de 29 de ani l-a mușcat de antebrațul mâinii drepte pe unul dintre polițiști, provocându-i leziuni corporale”, ne-a spus o sursă din cadrul IP Fălești.

Cel de al doilea caz a avut loc în satul Călmățui, raionul Hâncești, în apropierea disco-clubului „La Djon”. Este vorba despre doi tineri de 20 și respectiv 26 de ani, care au opus rezistență fizică și i-au îmbrâncit pe polițiști.


„Cei doi au fost încătușați, însă unul dintre ei a deteriorat oglinda laterală a mașinii de poliție. Tinerii au fost reținuți pentru 72 de ore”, ne-a spus un reprezentat al IP Hâncești.

Conform prevederilor legislaţiei penale în vigoare, persoanele implicate în ambele cazuri, sunt cercetate pentru ameninţarea sau violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească. Ei riscă mendă în mărime de la 10 000 la 20 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 3 ani.

deschide.md


Moldova

Accident mortal la Florești. O femeie a murit, soțul ei luptă pentru viață

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.

Publicat

Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.

În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist

Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.

Publicat

Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.

Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.


Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

Moldova

„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei

Escrocherie de peste 2 300 000 de lei a fost descoperită de Poliția capitalei în urma unor măsuri speciale de investigație. Oamenii legii au identificat și reținut un bărbat de 37 de ani, bănuit că ar fi comis o fraudă de proporții.

Publicat

Acesta s-ar fi prezentat drept agent imobiliar și, profitând de încrederea victimei și inducând-o în eroare, ar fi convins-o să îi transmită sume considerabile de bani pentru pretinse investiții imobiliare. După obținerea banilor, bărbatul s-ar fi eschivat de la îndeplinirea obligațiilor asumate.

De la domiciliul suspectului au fost ridicate telefoane mobile, blanchete și contracte folosite la colectarea garanțiilor financiare, înscrisuri contabile de ciornă, ștampile ale unor agenți economici, precum și suporturi digitale cu date relevante pentru cauză.


Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă vinovăția îi va fi demonstrată, riscă până la 15 ani de închisoare.

Poliția continuă investigațiile pentru a verifica eventuale implicări ale acestuia în cazuri similare.


Citește mai departe

topul săptămânii