În căutare
Moldovean, dat dispărut în Franța: Rudele cer ajutor:
Un moldovean de 37 de ani, care muncește în Franța de peste un an, a fost dat dispărut de cinci zile de către rudele sale.
Jurnalista Elena Robu scrie pe blogul său că este vorba despre Petru Toma, originar din Hâncești.
Potrivit rudelor bărbatului, acum aproape o săptămână, el ar fi mers la cumpărături în orașul în care era stabilit, Champigny-sur-Marne, de lângă Paris, și nu a mai revenit acasă.
Pe 20 iulie, în jurul orei 12:40, Petru Toma ar fi vorbit ultima dată cu soția sa, care este în Republica Moldova, împreună cu cei trei copii ai lor.
Moldoveanul muncea legal în construcții, iar un coleg de serviciu a și fost la poliție, unde a anunțat despre dispariția lui.
În căutare
Atenție la individul din imagini: Ar fi furat bunuri de 14.000 de lei dintr-un local din Chișinău
Atenție la individul din imagini! Acesta este căutat de Poliția capitalei, fiind bănuit că ar fi furat bunuri în valoare de peste 14.000 de lei dintr-un local din sectorul Buiucani.
Poliția solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea suspectului. Dacă îl recunoașteți sau aveți informații despre el, sunați la 112 sau la 069 620 732.
Toate informațiile oferite vor fi tratate confidențial.
În căutare
Furt de 100.000 de lei într-un local din Rîșcani: Poliția caută suspectul surprins pe cameră
Polițiștii sectorului Rîșcani al capitalei întreprind acțiuni pentru identificarea bărbatului care apare în secvența video atașată.
Acesta este bănuit de comiterea unui furt, care a avut loc într-un local din sectorul Rîșcani al capitalei.
Potrivit datelor preliminare, individul ar fi sustras un lanț din aur, în valoare de aproximativ 100.000 de lei.
Rugăm persoanele care îl recunosc sau dețin informații relevante ce pot ajuta la identificarea sau localizarea acestuia, să ne contacteze la 112 sau 079 799 002.
Confidențialitatea este garantată.
În căutare
Dispariție cu semne de întrebare la Ocnița: O fată de 14 ani, căutată deja de 4 zile de rude și poliție
Poliția din raionul Ocnița este în alertă maximă după dispariția unei adolescente de 14 ani, semnalată pe data de 12 mai.
Potrivit informațiilor preliminare, minora a plecat în dimineața acelei zile, în jurul orei 07:40, din incinta unei instituții de învățământ din satul Grinăuți-Raia și de atunci nu a mai fost văzută.
Fata are 1,65 metri înălțime, păr blond, ochi căprui și era îmbrăcată, la momentul dispariției, într-un pulover gri, pantaloni negri și adidași negri.
Deși adolescenta a mai avut plecări voluntare de la domiciliu în trecut, de fiecare dată s-a întors acasă. De această dată însă, lipsa oricărui semn de viață și imposibilitatea de a o contacta ridică semne de întrebare.
Poliția face apel la cetățeni: dacă ați văzut-o sau aveți informații care ar putea contribui la identificarea locului în care se află, sunați de urgență la numerele:
📞 112
📞 0271 71100 sau 0271 71133
Orice detaliu, oricât de mic, poate face diferența.
-
Moldova4 zile în urmăTragedie fără margini, la Rezina: O adolescentă de doar 17 ani a murit după ce căzut de pe o stâncă.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Șarlatanie de proporții: Doi tineri, reținuți după ce au sustras peste un milion de lei din contul unei femei din Chișinău.
-
Moldovao zi în urmă19 victime la Ulmu: O autospecială IGSU a derapat și s-a tamponat cu un microbuz.
-
Moldova2 zile în urmă350.000 de euro pe zi: trei moldoveni ar fi făcut avere la o fabrică uriașă de țigări de contrabandă în Italia.
-
Moldova3 zile în urmăAccident extrem de grav la Strășeni: Doi copii, loviți de mașină pe zebră. Unul a murit în secția de terapie intensivă.
-
Moldova4 zile în urmăAccident mortal la Sîngerei: Un tânăr a murit, iar altul a fost rănit după ce au intrat cu mașina într-un copac.
-
Moldovao zi în urmăColiziune mortală la Orhei: Un șofer a murit după ce a derapat cu mașina și s-a tamponat cu un camion.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Inspectori INSP cercetați penal: Ar fi falsificat amenzi și ar fi luat mită de la șoferi.
