Moldova
Detalii ȘOCANTE despre tânărul înecat în Marea Neagră. Iubita lui era cu el pe aceeași saltea gonflabilă când s-a întâmplat totul.
Și-au organizat o vacanță la mare, dar totul s-a încheiat tragic.Un moldovean de 26 de ani s-a înecat acum două zile în Marea Neagră, sub ochii iubitei sale. Tânăra, tot moldoveancă și ea, a povestit pe o rețea de socializare cu durere prin ce a trecut și încă mai trece.
Mijlocul lunii iulie, Kobleva – una dintre cele mai renumite destinații din Ucraina pentru conaționali, G.M. și iubita lui C.N. – el originar din raionul Răzeni, iar ea din raionul Ialoveni – au ajuns la mare.
„Noi umblam ca doi nebuni să cumpărăm o saltea gonflabilă. El nu avea răbdare s-o probeze pe mare. Eram ambii pe malul mării. El voia să se ducă de unul singur, dar eu nu i-am permis. Trebuia să lăsăm cu cineva lucrurile. După ceva timp, au venit niște persoane cu care eram veniți la mare. El nici nu s-a salutat, a luat salteaua și dus a fost. Eu din urma lui. Am insistat să merg cu el, pentru că ambii nu putem înota”, a spus C.N.
La mare cu iubiții, era venit și fratele C.N., dar și niște cunoscuți.
„Din neatenție și savurând valurile mării, ne-am dus prea departe de mal. El a intrat în panică. Eu îi spuneam să stea calm, că fratele meu ne va salva. Am încercat să dăm din picioare și mâini ca să ieșim la mal, dar ne ducem mai departe de el.
Din nefericire, el a sărit în apă. I-am dat mâna, mă răsturnam și eu cu el. M-a lăsat. A încercat să înoate vreo 2-3 metri, a intrat în panică și mai tare. Eu ceream ajutor, strigam și la el să se calmeze… El se scufunda…”, a mai povestit C.N.
Într-un final, oamenii de pe plajă i-au zărit. Fratele C.N. a pornit înotând pentru a-i salva, însoțit și de o persoană pe skyjet.
„Am fost scoși la mal. I s-a acordat primul ajutor. Fratele meu a încercat să-l resusciteze, dar era deja prea târziu… Doamne, de ce a coborât de pe salteaua aia blesemată… De ce m-ai lăsat singură? Ce mă fac fără tine? Toate s-au întâmplat sub ochii mei. Aveam planuri pentru o viață frumoasă, nu pot să cred. Mare adâncă și vacanță blestemată…”, a adăugat C.N.
G.M. era copilul cel mai mic la părinți. Are și el un frate căsătorit. Iubita lui a mai spus că aveau de gând să fie unul lângă celălalt mereu. Acum, nici nu-i vine să creadă și nici nu vrea să-și imagineze ce va face mai departe.
Presa din Ucraina scrie că tânărul a fost dus la Biroul regional din Nikolaev pentru examinarea medico-legală. Urmează rudele să decidă dacă-l vor repatria.
Moldova
/VIDEO/Nici gratiile nu l-au oprit: Un deținut ar fi coordonat o grupare specializată pe trafic de narcotice.
Oamenii legii au destructurat o rețea de trafic de droguri, coordonată de un deținut din penitenciarul Pruncul. Substanțele, aduse din Polonia, erau comercializate ulterior pe internet, printr-un magazin activ pe aplicația Telegram, cu peste 1.600 de clienți.
În cadrul operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 2 kilograme de droguri, printre care PVP, cunoscut ca „sare”, și mefedronă, un narcotic care poate provoca panică, halucinații și dependență severă, similară cocainei.
Primul reținut este un tânăr de 20 de ani din Căușeni, care acționa ca curier. Acesta închiriase un apartament în sectorul Botanica din Chișinău, de unde împărțea drogurile în diferite ascunzișuri pentru clienți. Plățile erau efectuate prin portmoneul electronic al grupului, la terminale publice. În urma perchezițiilor, au fost ridicate aproximativ 700 de grame de PVP. Tânărul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
La începutul lunii februarie au fost reținuți și doi membri ai grupului, ambii în vârstă de 58 de ani, care închiriaseră un apartament în sectorul Ciocana. Aceștia au fost prinși în fața blocului, având asupra lor o geantă cu aproximativ 1,2 kilograme de mefedronă, iar în automobilul lor au fost depistate cantități suplimentare de droguri. Instanța a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit anchetei, liderul grupării este un deținut din Pruncul, condamnat anterior la 7 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Din celula acestuia au fost ridicate dispozitive de stocare a informației și un pliculeț cu urme de substanțe narcotice, utilizat la ambalarea drogurilor.
Urmărirea penală continuă, pentru identificarea tuturor membrilor grupării și trimiterea dosarului în instanță.
Moldova
/VIDEO/ Captură importantă la Cahul: Un bărbat a fost prins cu 100.000 de țigări de contrabandă în mașină.
Un bărbat de 34 de ani a fost prins în timp ce încerca să introducă ilegal în țară 100.000 de țigarete, echivalentul a 5.000 de pachete, fără acte de proveniență sau documente legale.
Autoturismul în care erau transportate țigaretele a fost oprit pentru verificări de către ofițerii Serviciului Vamal, în municipiul Cahul.
Țigaretele au fost ridicate și urmează să fie confiscate, prevenind astfel intrarea produselor în piața neagră de consum, cu potențial impact asupra sănătății și respectării legislației. Persoana implicată riscă sancțiuni contravenționale, iar autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului și posibile legături cu rețele de contrabandă sau transport ilegal de tutun.
Moldova
Centrul Unic de Apel 112, luat cu asalt: În doar câteva ore au recepționate mii de apeluri.
Condițiile meteo extreme au transformat dimineața de 5 februarie într-un coșmar pentru șoferi și pietoni. În doar o oră, între 7:00 și 8:00, Serviciul 112 a recepționat 497 de apeluri, iar până la ora 12, totalul apelurilor primite a ajuns la 2.372.
Dintre acestea, 979 de persoane au solicitat intervenția echipajelor medicale de urgență, multe pentru traumatisme și leziuni cauzate de căderi pe polei și ghețuș.
Traficul a fost și el grav afectat: poliția a fost sesizată prin 324 de apeluri, inclusiv pentru 19 accidente rutiere și 17 cazuri de derapaje sau blocaje pe drumuri alunecoase. Salvatorii și pompierii au fost solicitați în 55 de cazuri, inclusiv pentru tractarea vehiculelor derapate și gestionarea incidentelor provocate de gheață. Alte 37 de apeluri au vizat utilajele și drumurile blocate, direcționate către Autoritatea Națională de Drumuri.
Autoritățile fac apel la cetățeni să evite deplasările neesențiale și să circule cu maximă prudență, pentru a preveni accidente și alte incidente.
-
Moldova7 zile în urmăNicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.
-
Moldova4 zile în urmăTragedie fără margini, la Rezina: O adolescentă de doar 17 ani a murit după ce căzut de pe o stâncă.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Șarlatanie de proporții: Doi tineri, reținuți după ce au sustras peste un milion de lei din contul unei femei din Chișinău.
-
Moldova2 zile în urmă350.000 de euro pe zi: trei moldoveni ar fi făcut avere la o fabrică uriașă de țigări de contrabandă în Italia.
-
Moldova3 zile în urmăAccident extrem de grav la Strășeni: Doi copii, loviți de mașină pe zebră. Unul a murit în secția de terapie intensivă.
-
Moldova23 de ore în urmă19 victime la Ulmu: O autospecială IGSU a derapat și s-a tamponat cu un microbuz.
-
Moldova4 zile în urmăAccident mortal la Sîngerei: Un tânăr a murit, iar altul a fost rănit după ce au intrat cu mașina într-un copac.
-
Moldova23 de ore în urmăColiziune mortală la Orhei: Un șofer a murit după ce a derapat cu mașina și s-a tamponat cu un camion.
