Moldova
/VIDEO/ Tânărul din Tadjikistan, care a evadat de pe Aeroport, reținut
Cetățeanul străin, originar din Tadjikistan, care a forțat geamul din Aeroport și a evadat, a fost reținut și deferit organelor de ocrotire a normelor de drept. Identificarea și reținerea acestuia a avut loc urmare a unei operatiuni comune, realizată de către Poliția de Frontieră, Serviciul Informații și Securitate și Inspectoratul de Poliție Bender.
Ieri seara, într-o localitate din regiunea transnistreană a fost depistat bărbatul, în vârstă de 23 de ani și în scurt timp a fost adus în mun. Chișinău. În prezent, tânărul se află în izolatorul de detenție provizorie a Departamentului de Poliție Municipal.
Pe numele acestuia a fost pornită o cauză penală pe faptul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, în conformitate cu art.362, al.1 al CP al RM, persoana riscă amendă în mărime de până la 750 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.
Amintim că, data de 24 iulie 2019, în jurul orei 04:00, prin forțarea geamului din zona sterilă a Aeroportului Internațional Chișinău, un cetățean al Tadjikistan a părăsit neautorizat sala controlată de operatorul de aeroport SRL „Avia Invest”, deplasându-se într-o direcție necunoscută.
De menționat că persoanei în cauză nu i-a fost autorizată intrarea în Republica Moldova pe motiv că anterior a fost documentat pentru depășirea regulilor de ședere în Republica Moldova, conform art. 333, al. 1 al Codul Contravenţional al RM.
Pe cazul dat a fost inițiată o anchetă internă și se cercetează în conformitate cu legislația în vigoare. Despre rezultatul cercetărilor vor reveni ulterior.
Moldova
Ar fi cerut mită de 60 mii euro: Un bărbat va fi judecat pentru trafic de influență.
A cerut zeci de mii de euro ca să scape un suspect de răspundere penală, dar a ajuns el în arest. Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis în instanță un dosar de rezonanță în care un bărbat este acuzat de trafic de influență.
Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi pretins o sumă consistentă, mai exact 60 de mii de euro, de la o persoană acuzată de corupere pasivă, susținând că are influență asupra organelor de urmărire penală și a unor funcționari cu demnitate publică, promițând că poate aranja scoaterea acesteia de sub urmărire penală.
Din banii ceruți, ar fi primit 25 de mii de euro, garantând că va împiedica emiterea unei noi ordonanțe de reținere și deschiderea altor dosare.
Învinuitul nu și-a recunoscut vina, însă procurorii au trimis cauza spre examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. În prezent, acesta se află în arest preventiv.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă de până la 200 de mii de lei sau între 2 și 7 ani de închisoare, precum și interdicția de a ocupa anumite funcții.
Moldova
Percheziții de amploare în România: Mai mulți medici, bǎnuiți cǎ obțineau ilegal specializările în Republica Moldova
Procurorii şi poliţiştii români fac, miercuri, 14 percheziţii într-un dosar care vizează înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.
Mai mulţi medici au cerut Ministerului Sănătăţii recunoaşterea studiilor la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, dar procurorii suspectează că Rezidenţiatul nu s-a efectuat în realitate, scrie News.ro.
”Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ofiţeri din cadrul IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale au pus în executare în cursul zilei de astăzi, 5 noiembrie 2025, un număr de 14 percheziţii domiciliare la sediul unei instituţii publice şi locuinţele unor persoane fizice, în Bucureşti şi mai multe judeţe”, anunţă, miercuri dimineaţă, Parchetul General.
Acţiunile au loc într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.
”Ancheta vizează mai mulţi medici care au solicitat Ministerului Sănătăţii recunoaşterea titlurilor de calificare medic specialist dobândite în Republica Moldova, la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, depunând în acest sens diplomele aferente de medic specialist de absolvire a rezidenţiatului. Titlurile de calificare vizau diverse specialităţi, precum: medicină de urgenţă, ortodonţie, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, imagistică, chirurgie dento-alveolara, parodontologie”, precizează procurorii.
Probatoriul administrat de aceştia ridică, însă, suspiciunea că studiile de rezidenţiat, care presupuneau prezenta fizică obligatorie a medicilor rezidenţi la bazele clinice universitare, nu au avut loc în realitate, în condiţiile in care, pe perioada cursurilor de specializare, medicii rezidenţi se aflau în România, unde erau salarizaţi cu normă întreagă.
12 persoane urmează să fie duse la audieri, dacă vor fi depistate.
Moldova
Accident lângă un liceu din Comrat. Un copil de 3 ani a fost lovit de o mașină
UPDATE: Momentul tragediei de la Comrat a fost surprins video! în imaginile distribuite de Unimedia.info se vede cum șoferița a trecut cu mașina peste copilul de 3 ani.
UPDATE: Potrivit medicilor, minorul se află în comă.
Potrivit martorilor, o șoferiță ar fi încurcat pedalele de accelerație și frână în timp ce încerca să parcheze, moment în care mașina a ieșit brusc pe carosabil și a lovit un copil.
Minorul se afla împreună cu mama sa, întorcându-se de la grădiniță, scrie presa locală.
Starea copilului nu este deocamdată cunoscută.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Conserve „cu surprize” din Europa: 9 kilograme de mefedronă, descoperite de ofițerii INI.
-
Moldova2 zile în urmăCrimă cu sânge rece într-un apartament din Chișinău. O femeie a fost ucisă, alta transportată la spital
-
Moldova8 ore în urmăTragedie șa Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Un bărbat de 73 de ani a căzut de la etajul 3
-
Moldova6 zile în urmăScandal de proporții la liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău: Conducerea instituției și un agent economic, reținuți pentru corupție.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Vindea droguri lângă universități: Un tânăr de 23 de ani, reținut pentru activitate de „curierat”.
-
Moldova5 zile în urmăNori negri de fum, la Bălți: O semiremorcă încărcată cu cabluri a fost mistuită în totalitate de foc.
-
Moldova2 zile în urmăAu mințit sute de oameni cu „investiții online”. Trei bărbați reținuți și sechestru pe 100.000 $
-
Moldova6 zile în urmăCeartă între rude, sfârșită cu moarte: Un bărbat din Cantemir: condamnat la 15 ani de inchisoare pentru omorul unchiului său.
