Rețele de socializare

Moldova

Un polițist de frontieră a decedat pe patul de spital. Bărbatul a fost luat de ambulanță chiar de la locul de muncă.

Poliţiștii de frontieră deplâng plecarea prematură a colegului Victor Colesnicenco, care a decedat subit în această dimineață. Agent principal Colesnicenco Victor, activa în calitate de subofițer superior al unității control al frontierei din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră ”Sculeni”.

Publicat

În jurul orei 01:00, dispeceratul SPF Sculeni a solicitat intervenția unui echipaj de asistență medicală, ca urmare a înrăutățirii stării de sănătate a unuia din angajați aflați în serviciu. Agent principal Colesnicenco Victor de urgență a fost internat în secția reanimare din Spitalul Ungheni. La câteva ore, medicii au constatat decesul polițistului de frontieră. Urmează să fie realizată expertiza medico-legală pentru a stabili cauza decesului.

Cu o bogată experiență profesională, angajat în anul 2010, Victor Colesnicenco și-a consolidat o reputație ireproșabilă, fiind caracterizat atât de către colegi, cât și superiori ca fiind o persoană responsabilă, corectă și disciplinată. Avea doar 44 de ani, iar în urmă a lăsat îndurerați soția și trei copii.

Conducerea Poliţiei de Frontieră transmite sincere condoleanțe rudelor şi apropiaților. Fie ca bunul Dumnezeu să aducă alinare familiei îndoliate și să-i dea putere să treacă peste aceste momente de grea încercare.


Dumnezeu să-l odihnească în pace!


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii