Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Posesorii de arme din Dubăsari, instruiți de polițiști

Pe parcursul lunii iunie-2019, angajații Inspectoratului de Poliție Dubasari au întreprins acţiuni complexe orientate la supravegherea circulaţiei armamentului din posesia civilă. 

Publicat

Astfel, reieșind din faptul că au fost înregistrate unele încălcări privind portul și folosirea armelor și în vederea prevenirii unor eventuale incidente, Inspectoratul de Poliție Dubasari vine cu câteva recomandări pentru deținătorii de arme:

– arma trebuie să fie asigurată şi să nu fie armată;
– să stea în permanență introdusă în toc, în loc ascuns vederii, cu excepția situaţiilor în care persoana este autorizată, potrivit legii, să o aplice;
– să se afle în permanenţă numai asupra sa şi să nu fie transmisă în nici o formă unor alte persoane, cu excepţia armurierilor, organelor de poliţie competente, precum şi a personalului abilitat prin lege să păstreze şi să asigure securitatea temporară a armelor la intrarea în instituţiile publice, în alte locuri unde portul armei este interzis prin lege;
– să fie însoţită de permisul de armă, care atestă dreptul de port şi de folosire.

Astfel, situația în care deținătorul va scoate arma din toc, neavînd temei să o aplice, va fi calificată ca amenințare cu arma și persoana riscă să fie atrasă la răspundere penală și privată pe viață de dreptul de a deține armă.
Pentru evitarea cazurilor de sustrageri sau pierderi de arme, Poliția vă recomandă:


– să nu lăsaţi armele în genţi, autoturisme sau în alte locuri fără supraveghere;
– în cazul deplasărilor peste hotarele ţării, armele să fie transmise pentru păstrare la inspectoratul de poliţie în raza căruia posesorul armei își are domiciliul.

echipa.md


Moldova

Momente de panică în centrul Capitalei: un copil de 7 ani s-a rătăcit în PMAN

Un băiețel de 7 ani a provocat îngrijorare în Piața Marii Adunări Naționale, după ce trecătorii au observat că se află singur și pare rătăcit.

Publicat

Carabinierii au discutat cu copilul și au încercat să afle unde îi sunt părinții, însă acesta nu a putut oferi detalii clare.

Minorul a fost dus la Inspectoratul de Poliție Buiucani pentru identificarea familiei, iar după verificări, autoritățile au reușit să ia legătura cu tatăl.

Copilul a fost predat acestuia în siguranță.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Străin depistat după aproape doi ani de ședere ilegală în Moldova

Un cetățean străin care se afla ilegal pe teritoriul Republicii Moldova încă din 2023 a fost identificat în Chișinău de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație.

Publicat

Acesta a fost escortat până la frontiera de stat, iar autoritățile i-au aplicat interdicție de intrare pentru doi ani.

IGM anunță că va continua acțiunile de depistare și îndepărtare a persoanelor aflate ilegal în țară.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tată, fiu, concubina și un apropiat de familie și-au transformat casa într-un „business” cu droguri pe Telegram

Patru persoane din Chișinău – tată, fiu, concubina acestuia și un prieten de familie – au fost arestate după ce poliția și procurorii PCCOCS au documentat timp de șapte luni o rețea care vindea droguri sintetice prin două magazine online pe Telegram.

Publicat

Grupul importa metadonă, mefedronă și amfetamină din Ucraina, le depozita în ascunzișuri din Capitală și le distribuia consumatorilor, iar banii erau retrași de pe carduri emise pe numele unor persoane din regiunea transnistreană.

La percheziții, mascații „Fulger” au ridicat droguri de peste un milion de lei, carduri bancare, telefoane și cartele SIM. Toți cei patru au fost plasați în arest pentru 30 de zile și riscă până la 15 ani de închisoare.


Ancheta continuă pentru identificarea altor complici.


Citește mai departe

topul săptămânii