Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Operațiunea MAC-2019, la Dubăsari. Polițiștii COSESC drogurile crescute pe câmpuri.

Pe mai multe câmpuri din Dubăsari, polițiștii au găsit cânepă. Oamenii legii urmează să stabilească dacă drogurile creșteau haotic sau au fost plantate intenționat.

Publicat

Astfel, Inspectoratul de poliție Dubăsari, vine cu următoarele recomandări privind prevenirea traficului şi consumului de droguri:
– nu cedați tentației de a încerca drogurile;
– chiar şi prima încercare comportă risc;
– fiți foarte atent la alegerea cercului de prieteni şi nu ezitați să schimbați anturajul atunci când constatați că membrii lui au preocupări delincvente (consum de alcool, droguri, absenteism şi abandon școlar);
– refuzați categoric orice propunere imorală sau ilicită;
– informați prietenii şi cunoștințele asupra consecințelor consumului de droguri şi încercați să-i determinați să nu recurgă la acestea, explicați-le pericolele la care se expun;
– drogurile sau alcoolul nu reprezintă o soluţie în rezolvarea neplăcerilor în familie, la serviciu sau școală, ci doar o problemă în plus;
– nu folosiţi medicamente cu conţinut narcotic sau psihotrop, fără prescripția medicului;
– consumul de droguri vă poate determina să comiteţi infracțiuni pentru a procura noi doze şi astfel riscați să deveniți tâlhar, hoț sau distribuitor.


Moldova

La un pas de tragedie: Un băiat de 17 ani a fost salvat de la înec din apele lacului „Valea Trandafirilor”.

Un adolescent de 17 ani a fost salvat de la înec de salvamarii din Chișinău, după ce a fost la un pas de tragedie pe lacul din parcul „Valea Trandafirilor”. Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 5 iulie, în sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Două persoane s-au înecat în bazinele acvatice din țară

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:25. Din primele informații, doi tineri se aflau la scăldat, iar la un moment dat unul dintre ei s-a îndepărtat prea mult de mal. Din cauza epuizării, băiatul nu a mai avut puterea să se întoarcă.

Adolescentul a fost observat la timp de salvamarii Stației de Salvare pe Apă nr. 5, care au intervenit imediat, l-au extras din apă și l-au adus în siguranță la mal. Din fericire, tânărul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În context, reprezentanții IGSU reamintesc populației să respecte regulile de siguranță în timpul scăldatului și să aleagă doar locurile special amenajate și supravegheate de salvamari. Totodată, oamenii sunt îndemnați să nu se aventureze la distanțe mari de mal și să evite scăldatul în zone neautorizate. Părinții sunt sfătuiți să își supravegheze permanent copiii, pentru a preveni producerea unor tragedii.


Citește mai departe

Moldova

Justiția l-a ajuns din urmă: Un bărbat de 47 de ani a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru un omor comis în urmă cu 30 de ani.

Justiția l-a ajuns din urmă. Un bărbat de 47 de ani a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru un omor comis în urmă cu aproape 30 de ani. Sentința a fost pronunțată de instanță într-un dosar instrumentat de Procuratura Hîncești, Oficiul Ialoveni. Acesta a fost găsit vinovat de omor săvârșit cu deosebită cruzime și de folosirea documentelor oficiale false.

Publicat

Potrivit anchetei, crima a fost comisă în septembrie 1996, când inculpatul avea 17 ani. Totul s-a întâmplat după ce o adolescentă de 16 ani l-ar fi refuzat să înceapă o relație cu el, în timp ce se aflau într-un club de noapte din centrul țării.

Procurorii spun că tânărul a lovit-o inițial în interiorul localului, apoi a scos-o afară și a continuat să o agreseze cu pumnii și picioarele. Deși fata a încercat să fugă, agresorul a urmărit-o și a continuat să o bată, provocându-i leziuni grave incompatibile cu viața.

După comiterea crimei, pentru a se sustrage răspunderii penale, acesta și-ar fi procurat un certificat de naștere falsificat, folosindu-se de identitatea altei persoane. În baza documentului fals, a obținut un buletin de identitate și ulterior un pașaport, cu care a părăsit Republica Moldova.


Instanța l-a condamnat acum la 12 ani de detenție într-un penitenciar de tip închis. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Depășire la limită: Un șofer a intrat pe contrasens, peste linia dublă continuă, cu viteză excesivă, încercând să depășească un automobil.

Imagini care îți taie respirația au fost surprinse pe un drum național în seara de 5 iulie: un șofer iese pe contrasens, peste linia dublă continuă, și apasă accelerația ca să depășească… un automobil care, la rândul lui, era deja angajat într-o depășire.

Publicat

Pe filmare se vede cum drumul, cu câte două benzi pe fiecare sens, devine neîncăpător pentru șoferul grăbit. Acesta intră pe sensul opus cu viteză excesivă, ignorând marcajele rutiere și riscul unei coliziuni frontale. Manevra periculoasă se desfășoară în doar câteva secunde, dar consecințele ar fi putut fi dramatice.

Din fericire, impactul a fost evitat în ultimul moment, însă imaginile au stârnit reacții dure în mediul online, unde comportamentul șoferului este catalogat drept iresponsabil.

Inspectoratul Național de Securitate Publică urmează să se autosesizeze pe acest caz. Șoferul riscă sancțiuni drastice pentru depășire neregulamentară și conducere periculoasă.



Citește mai departe

topul săptămânii