Rețele de socializare

Moldova

Dramă de familie la Orhei. O fetiță a murit după ce s-a intoxicat la masa de pomenire a mamei sale

O fetiță a murit, iar verișoara sa a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-ar fi intoxicat la masa de pomenire a mamei sale. Tragedia a avut loc ieri, în jurul orei 21:10, în loclitatea teleșeu, din raionul Orhei

Publicat

Este vorba despre o fetiță în vârstă de 11 anișori, care ieri a murit acasă la fratele său, după ce acum două zile în urmă a decedat mama sa.

„Aceasta, pe parcursul zilei de ieri, a fost cu rudele la cimitir, unde au organizat o masă de pomenire a mamei sale, care a fost înmormântată sâmbătă, 15 iunie, iar spre seară a mers acasă la fratele său, în vârstă de 31 de ani, din aceeași localitate. Fetița era în casă împreună cu o verișoară de a sa, în vârstă de 8 ani, când în jurul orei 20:00, a început să se simtă rău, avea convulsii.  Fratele său a apelat imediat la serviciul medical urgent,însă din nefericire, echipajul medical ajuns la fața locului, nu a putut face nimic altceva, decât să constate decesul acesteia”, ne-a spus un reprezentat al poliției locale.

După o examinare preliminară a trupului neînsuflețit, medicii legiști au concluzionat că pupilele ochilor sunt miotice, bilaterale, sunt prezente simptome de intoxicație cu substanțe necunoscute.


Ulterior, la ora 22:00, la secția internare a spitalului Orhei, a fost adusă și verișoara fetiței decedate, care prezenta aceleași simptomede intoxicație cu substasnțe necunoscute. Fetița în vârstă de 8 anișori a fost internată în secția terapie intensivă, iar stare sa de sănătate este gravă, dar stabilă.

deschide.md


Moldova

Intervenție fulger la Botanica: O mașină a fost cuprinsă de flăcări în parcarea unui centru comercial.

Seară cu foc și fum în sectorul Botanica al capitalei! Un automobil a fost mistuit de flăcări în parcarea unui centru comercial de pe bulevardul Decebal. Incidentul s-a produs pe 5 iulie, în jurul orei 17:46, moment în care mai mulți martori au sunat la 112. Până la sosirea pompierilor, mai mulți șoferi aflați în parcare au încercat să domolească flăcările cu ajutorul stingătoarelor.

Publicat

Două echipaje de salvatori au ajuns în scurt timp la fața locului și au intervenit prompt pentru a opri extinderea focului. Incendiul a fost lichidat în mai puțin de cinci minute, însă flăcările au distrus aproximativ 50 la sută din automobile.

Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. Cauza exactă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.


Citește mai departe

Moldova

Incendiu într-un bloc nefinalizat din capitală: Flăcările au cuprins un apartament plin cu materiale de construcție.

Alertă pe strada Ion Dumeniuc din capitală! Un apartament aflat într-un bloc de locuit încă în construcție a fost cuprins de flăcări în după-amiaza zilei de 5 iulie. Alarma s-a dat la ora 13:55, atunci când martorii au observat fum dens ieșind din interiorul clădirii și au sunat imediat la 112.

Publicat

Două echipaje de pompieri au intervenit de urgență la fața locului. Odată ajunși, salvatorii au constatat că incendiul izbucnise în interiorul unui apartament, iar focul mistuia mai multe materiale de construcție depozitate acolo.

Salvatorii au reușit să localizeze flăcările în mai puțin de 20 de minute, iar focul a fost stins complet până la ora 15:00. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit.

Deocamdată nu se cunosc cauzele exacte ale izbucnirii incendiului, iar o anchetă a fost deschisă pentru a stabili toate circumstanțele.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Reținuți cu droguri în buzunare: Doi tineri din Bălți, prinși în flagrant în sectorul Buiucani.

Doi tineri din Bălți, de 18 și 19 ani, au fost reținuți și plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce au fost prinși în timp ce plasau droguri în ascunzișuri, în sectorul Buiucani al Capitalei. Cei doi erau, de fapt, curieri pentru un magazin online de droguri, administrat prin aplicația Telegram.

Publicat

Informațiile despre activitatea ilegală au ajuns la polițiștii de la Inspectoratul Buiucani printr-o sursă operativă. Oamenii legii i-au urmărit și i-au documentat, iar în momentul în care plasau pachețelele suspecte în locuri ascunse, au intervenit.

În urma perchezițiilor corporale, asupra celor doi au fost găsite zeci de pachețele ambalate cu bandă adezivă, care conțineau droguri de tip PVP – o substanță psihotropă extrem de periculoasă.

Și la domiciliile suspecților, oamenii legii au descoperit un adevărat „kit” de distribuție: aproximativ 60 de grame de droguri, un cântar electronic, benzi adezive și pliculețe zip-lock, folosite pentru ambalare.


Cei doi riscă între 7 și 15 ani de închisoare, conform legislației în vigoare.
Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în rețeaua infracțională.


Citește mai departe

topul săptămânii