Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Copilă de 12 ani, dispărută în apele râului Răut. Salvatorii au dat start lucrărilor de căutare subacvatică.

A plecat la să pască vitele și nu s-a mai întors acasă. O fetiță de doar 12 ani a fost dată dispărută după ce ultima dată a fost văzută în preajma râului Răut din apropierea localităţii Ciocâlteni.

Publicat

Pe 9 iunie, fata, din satul Clișova, împreuna cu sora sa de 8 anișori, ar fi mers cu cireada pe imașul din regiunea bazinului acvatic. Cum cele două ar fi  ajuns în apă nu se știe, cert este că la un moment dat un pescar a zărit cum copila de 8 ani se zbate  în apele râului.

Bărbatul a reacționat prompt. Acesta a sărit în apă și a scos fetița în stare inconștientă. Ajuns la mal, bărbatul a chemat în ajutor medicii. Cei din echipajul ambulanței i-au oferit un prim-ajutor fetei, iar ca urmare a manevrelor de resuscitare, minora a fost salvată și transportată la spital.

Cea de-a doua copilă a fost însă de negăsit. În lumina celor întâmplate salvatorii, care vor continua și pe parcursul zilei de 10 iunie.


Organele abilitate  investighează circumstanţele cazului.

echipa.md


Moldova

Accident terifiant, la Florești. Un moment de neatenție a dus la moartea unui om și rănirea altor patru persoane.

Un moment de neatenție a dus la moartea unui om și rănirea altor patru persoane. Un accident terifiant s-a produs în nodul țării. Totul s-a întâmplat în ziua de 17 aprilie pe traseu între localitățile Cenușa și Vărvăreuca din raionul Florești.

Publicat

Oamenii legii au fost sesizați prin intermediul unui apel la serviciul unic 112 prin care s-a comunicat despre un impact violent soldat cu victime. La fața locului au fost îndreptate de urgență serviciile specializate. Ajunși, polițiștii au stabilit că accidentul rutier s-a produs între două vehicule. Conform imformațiilor oferite de forțele de ordine, totul s-ar fi întâmplat după ce un șofer de 61 de ani, deplasându-se la volanul unii microbuz pe un drum secundar, ajuns la intersecție cu drum prioritar nu ar fi cedat trecerea regulamentară unui automobil condus de un bărbat de 58 de ani. Astfel, cele două vehicule au intrat într-o coliziune violentă, mașina fiind proiectată într-un stâlp de electricitate. În consecință, pasagerul de 59 de ani din microbuz a suferit leziuni icompatibile cu viața. Acesta a fost declarat decedat la fața locului. Alte patru persoane, șoferul microbuzului, șoferul automobilului, dar și pasagerii acestuia, un bărbat de 38 de ani și fiul acestuia de 8 ani au suferit traumatisme grave fiind preluați de medicii interveniți la locul tragediei și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Pe caz, de către polițiști a fost demarată o anchetă în cadrul căreia urmează a fi stabilite circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul terifiant.


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat a murit, după ce s-ar fi aruncat sub roțile unei mașini, la Comrat.

Accident fatal în sudul țării. Un bărbat și-a pierdut viața, după ce s-ar fi aruncat sub roțile unei mașini. Impactul mortal s-a produs în seara de 16 aprilie, în municipiul Comrat.

Publicat

Potrivit poliției, la volanul mașinii se afla un bărbat de 26 de ani. Acesta se deplasa pe o stradă din oraș, iar la un moment dat a tamponat un bărbat de 71 de ani. Pietonul intenționat s-ar fi aruncat în fața mașinii, spun oamenii legii.
Impactul a fost devastator pentru victimă, aceasta murind pe loc.
Poliția mai spune că șoferul, aflat în stare de șoc, nu a putut fi testat cu etilotestul, fiindu-i prelevate probele biologice.
Oamenii legii investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


Citește mai departe

Moldova

După faptă și răplată. Doi bărbați au fost condamnați pentru abuzuri sexuale comise asupra copiilor.

Pedepsiți pentru infracțiunile pe cale le-au comis. Două sentințe de condamnare în cauze ce vizează abuzuri sexuale comise asupra copiilor au fost recent pronunțate de instanțele de judecată.

Publicat

În primul caz este vorba despre un bărbat de 60 de ani din sudul țării care a fost recunoscut vinovat de comiterea unor acțiuni cu caracter sexual neconsimțite în privința unei minore de 7 ani. Potrivit actului de învinuire, la data de 18 martie 2024, inculpatul a ademenit copila în locuința sa, sub pretextul de a-i oferi o socotelniță, unde ulterior a comis în privința acesteia acțiuni cu caracter sexual. Cu toate că inculpatul a pledat nevinovat, instanța i-a aplicat o pedeapsă de 10 ani de închisoare. Bărbatul a fost luat sub pază din sala de judecată, fiind plasat în arest.
Printr-o altă sentință, emisă de o instanță din centrul țării, un bărbat de 44 de ani a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru fapte de viol, acțiuni cu caracter sexual și pornografie infantilă, comise în privința fiicei sale minore, în vârstă de 15 ani. Potrivit probelor administrate, faptele au fost săvârșite pe parcursul mai multor luni, în cursul anului 2020. Cazul a ieșit la iveală, după ce victima i-a comunicat mamei cele întâmplate, iar aceasta a depus o plângere la poliție. Mama copilei a observat mai multe „semnale” care i se păreau anormale în raport cu atitudinea soțului său față de copilă. Și în acest caz, inculpatul a negat acuzațiile aduse. Menționăm că, ambele sentinţe nu sunt definitive și pot fi atacate la Curtea de Apel.


Citește mai departe

topul săptămânii