Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Intervențiile salvatorilor în urma ploilor abundente

Potrivit informațiilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, în urma ploilor torențiale din ultimele zile mai multe localități din nordul țării au fost afectate.

Publicat

Angajații IGSU au intervenit la pomparea apelor din mai multe beciuri, subsoluri și gospodării particulare în raioanele Soroca, Briceni, Florești, Drochia, dar și Rîșcani. Astfel, salvatorii Direcției Situații Excepționale Soroca au fost alertați să evacueze apele din mai multe gospodării și ogrăzi din localitățile, Pîrlița, Căinarii –Vechi, Lugovoe, dar și Vadeni.

Totodată, conform informațiilor operative, un perete a unei case de locuit din satul Vadeni s-a surpat în urma precipitațiilor. Ajunși, salvatorii au stabilit că locatarii nu au avut de suferit, dar și au efectuat lucrările de pomparea din gospodăria și casa afectată. Mai multe intervenții ale salvatorilor au fost înregistrate în localitățile Trifănești, Frumușica, Alexandrovca, și Izvoare a raionului Florești. Aici peste 11 gospodării, dar și mai multe beciuri au fost inundate în urma ploilor puternice.

Potrivit datelor IGSU, de intervenția pompierilor a fost nevoie și în raionul Ungheni unde subsolul gimnaziului din localitatea Condrătești a fost inundată în urma precipitațiilor abundente. Mai mult, în urma condițiilor meteorologice nefavorabile au fost afectate mai multe terenuri și culturi agricole în localitățile Cișmichioi, Ceadîr –Lunga în UTA Gagauzia. Conform datelor preliminare, aici, apele au afectat peste 220 de ha de porumb, 100 de ha de floarea soarelui, dar și 3 ha de grîu.


Comisiile pentru situații excepționale teritoriale lucrează în teritoriu pentru estimarea prejudiciului material înregistrat în urma ploilor.


Moldova

Le-a ars casa ca o torță. O familie a rămas fără acoperiș deasupra capului din cauza unui incendiu.

O familie a rămas fără acoperiș deasupra capului, după ce casa le-a fost făcută scrum de un incendiu puternic. Totul s-a întâmplat în data de 6 aprilie, în satul Bravicea din raionul Călărași. Incendiul a cuprins rapid gospodăria și în scurt timp a transformat în scrum bunurile din interiorul locuinței.

Publicat

La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri și salvatori, care au depus tot efortul pentru a lichida rapid incendiul. Cu toate acestea flăcările au distrus în totalitate casa, dar și o parte din acoperișul acesteia. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
La moment, responsabilii din cadrul IGSU urmează să stabilească circumstanțele exacte, dar și cauza izbucnirii flăcărilor.
În urma incendiului, mai multe persoane au inițiat pe rețelele sociale o campanie de sensibizilizare și îndeamnă oamenii să sară în ajutorul familiei rămase fără adăpost.




Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Accident tragic în județul Cluj din România. Trei moldoveni au murit, iar alți cinci au fost transportați la spital.

Trei persoane și-au pierdut viața și alte cinci au fost rănite, în urma unui grav accident de circulație în localitatea Câțcău, din județul Cluj, România. Potrivit presei române, un microbuz înmatriculat în Republica Moldova s-a tamponat violent cu un camion, iar victimele coliziunii tragice ar fi cetățeni moldoveni.

Publicat

Presa din țara vecină scrie că, accidentul a avut loc în dimineața de 7 aprilie într-o zonă cu o curbă periculoasă. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, șoferul microbuzului ar fi pierdut controlul asupra volanului și a intrat pe contrasens, unde s-a lovit frontal cu o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 52 de ani din județul Mureș.
La locul tragediei au intervenit mai multe echipaje de medici, pompieri și polițiști. Trei persoane din microbuz- șoferul și doi pasageri, o femeie și un bărbat- au fost găsite încarcerate. După ce au fost scoase dintre fiarele contorsionate, medicii au constatat decesul acestora.
Tot din microbuz au fost preluate cinci persoane rănite, printre care și un bebeluș. Toți au primit îngrijiri medicale și au fost transportați la spitalele din zonă. Presa română mai scrie că toți cei opt pasageri ai microbuzului erau cetățeni ai Republicii Moldova.
La moment, poliția română cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Contactați pentru o reacție, responsabilii din cadrul Ministerului Afacerilor Externe au declarat că vor reveni cu detalii.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Atacată ziua în amiaza mare. O femeie a fost jefuită în plină stradă de către un bărbat.

O femeie de 58 de ani a tras o sperietură zdravană, după ce a fost atacată ziua în amiaza mare de un individ. Acesta ar fi deposedat victima de geantă, după care a fugit într-o direcție necunoscută. Cazul s-a întâmplat în plină stradă, în sectorul Buiucani din capitală.

Publicat

Șocată, femeia de 58 de ani a sesizat imediat poliția și a declarat că în timp ce se afla pe strada Nicolae Costin a fost deposedată în mod deschis de geanta în care se aflau actele de identitate, cheile apartamentului și un portmoneu cu 880 de lei.
În urma măsurilor de investigație, suspectul a fost identificat și reținut. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 38 de ani, care și anterior a fost certat cu legea pentru diverse infracțiuni.
Toate bunurile, inclusiv banii, au fost recuperate și urmează să fie returnate victimei.
Individul a fost arestat pentru 30 de zile și este cercetat penal pentru jaf. Potrivit legii, acesta riscă detenție de la 5 la 7 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii