Rețele de socializare

Moldova

O butelie cu gaz a explodat în timpul unui incendiu, la Râbnița

O butelie cu gaz a explodat, în bucătăria de vară a unei femei de 69 d ani din Râbnița. Femeia dormea în casă, când, la un moment dat s-a auzit o explozie puternică. La fața locului au fost chemați pompierii. 

Publicat

Potrivit milițienilor din regiune, totul s-a produs în noaptea de doi iunie, în satul Beloci. La fața locului, pompierii au constata că, mai întâi, a izbucnit un incendiu, după care, a explodat butelia încărcată cu propan. Salvatorii au luptat cu flăcările mai bine de o oră ca, într-un final, să reușească să stingă focul care a cuprins 25 de metri pătrați. Totuși, incendiul a distrus anexa până la temelie.

Proprietara casei nu a avut de suferit.

Preliminar, incendiul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit. Proprietara casei ar fi suferit un prejudiciu material de circa 10.000 de ruble transnistrene.


Alte circumstanțe se stabilesc. 

echipa.md


Moldova

Misiune de serviciu finalizată la spital: Doi polițiști au fost răniți în urma unui accident grav, la Ceadîr-Lunga.

S-au pornit în misiune de serviciu, dar au ajuns pe patul de spital. Doi polițiști au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autospeciala în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier grav, produs pe traseul Comrat – Ceadîr-Lunga.

Publicat

Accidentul a avut loc în data de 20 decembrie, în jurul orei 10:00. Potrivit informațiilor preliminare, echipajul de poliție se afla în misiune de serviciu și avea semnalele luminoase speciale în funcțiune. La un moment dat, un microbuz a ieșit pe contrasens și a lovit autospeciala de poliție, care efectua regulamentar manevra de virare la stânga, într-un loc permis.

În urma impactului violent, ambele vehicule au fost proiectate în șanțul de pe marginea drumului, iar microbuzul s-a răsturnat. Angajații Poliției au suferit diverse traumatisme și au fost transportați la spital pentru investigații medicale.

Ambii conducători auto au fost supuși testării alcoolscopice, rezultatele indicând valori negative.


Pe caz a fost inițiată documentarea conform procedurii legale, urmând ca oamenii legii să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului rutier.


Citește mai departe

Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

topul săptămânii