Moldova
/VIDEO/ O femeie și nepotul ei au ajuns la spital în stare gravă, după ce un taxi a dat peste ei. Victimele traversau neregulamentar.
O femeie de 75 de ani, dar și nepotul ei de numai șapte ani au ajuns la spital după ce au fost loviți în plin de un taxi. Accidentul a avut loc în data de 22 mai, în orașul Tiraspol.
Potrivit milițienilor din regiune, femeia, împreună cu nepotul ei ar fi încercat să traverseze strada neregulamentar. Din nefericire, șoferul i-ar fi observat pe cei doi prea târziu.
Acesta ar fi virat brusc la stânga, însă nu a reușit să evite coliziunea. În urma impactului femeia de 75 de ani s-a ales cu o traumă gravă la cap și a fost internat în secția de reanimare a spitalului din Tiraspol.
Și nepotul femeii a ajuns la spital, viața lui este în afara oricărui pericol. Milițienii din regiune investighează cazul.
Moldova
Cu 200 km/h, în uniformă de polițist: Un tânăr s-a filmat în timp ce gonește pe șoselele din țară.
S-a dat drept om al legii, dar a ajuns să fie ținta ei. Un tânăr îmbrăcat în uniforma poliției s-a filmat în timp ce gonea cu peste 200 de km/h pe drumurile din țară. Imaginile au devenit virale, iar reacția Inspectoratului General al Poliției nu s-a lăsat așteptată.
Autoritățile au venit cu precizări și au subliniat că bărbatul nu este și nu a fost niciodată angajat al poliției. Acesta ar fi frecventat, în trecut, cursurile Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, însă a fost exmatriculat înainte de finalizarea studiilor.
Polițiștii l-au identificat între timp, iar potrivit anchetei, tânărul nici măcar nu deține permis de conducere. El urmează să fie documentat conform legislației în vigoare.
Imaginile, în care tânărul apare în uniformă și conduce cu viteză amețitoare, au stârnit indignare pe rețelele sociale, mai ales după ce mulți au crezut că ar fi vorba de un adevărat polițist.
Moldova
/VIDEO/ Droguri ascunse în roata de rezervă: Doi bărbați, prinși în flagrant la intrarea în țară cu 2 kg de PVP.
Doi bărbați au fost reținuți în flagrant la intrarea în Republica Moldova, după o operațiune planificată în baza unor informații operative. Polițiștii au descoperit 2 kilograme de PVP, un drog sintetic de mare risc, ascunse în roata de rezervă a mașinii cu care cei doi încercau să treacă frontiera.
Acțiunea a fost desfășurată de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, împreună cu polițiștii de frontieră și procurorii de la oficiul Ciocana.
Potrivit poliției, rețeaua de traficanți ar fi adus droguri în țară și le-ar fi comercializat online, prin aplicația Telegram. Mai mult, plățile se făceau electronic, iar banii erau transferați pe conturi deschise pe numele unor persoane interpuse, pentru a ascunde proveniența ilegală.
Pe data de 25 octombrie, în Punctul de Trecere Palanca, polițiștii au oprit un automobil condus de un cetățean străin de 68 de ani, având ca pasager un moldovean de 55 de ani. În urma percheziției oamenii legii au descoperit 2 kilograme de Alpha-PVP, evaluate la peste 800 de mii de lei pe piața neagră.
Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 30 de zile, iar potrivit legii, riscă între 7 și 15 ani de închisoare. Poliția continuă investigațiile pentru a da de urma tuturor membrilor implicați în rețea.
Moldova
Accident grav la Anenii Noi: Un șofer a pierdut controlul mașinii și s-a izbit cu mașina într-un tir.
Accident grav la Anenii Noi. Un bărbat de 68 de ani a ajuns în stare inconștientă la spital, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un camion.
Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 22 octombrie, în apropierea localității Florești. Potrivit poliției, șoferul ar fi pierdut controlul volanului în timp ce efectua o manevră de depășire. În doar câteva clipe, mașina acestuia a ajuns pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un camion care venea regulamentar din direcția opusă.
Impactul a fost atât de puternic, încât bărbatul a rămas prins între fiarele contorsionate ale vehiculului. La fața locului au intervenit polițiștii, pompierii și medicii, care au reușit să-l scoată în viață. Victima a fost transportată la Spitalul Raional Anenii Noi, în stare gravă și inconștientă.
Poliția a inițiat un proces penal și urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.

-
Moldova3 zile în urmăAccident grav la Anenii Noi: Un șofer a pierdut controlul mașinii și s-a izbit cu mașina într-un tir.
-
Moldova6 zile în urmăScandal de corupție la Hîncești: Polițist și medic, cercetați pentru eliberarea ilegală de adeverințe medicale necesare reînnoirii permiselor auto.
-
Moldova5 zile în urmăIncendiu violent, pagube uriașe: Un autoservice și un magazin auto au fost mistuite de foc, la Briceni.
-
Moldova7 zile în urmăCeartă sângeroasă între frați: Un tânăr de 23 de ani ar fi fost înjunghiat cu un cuțit de fratele său geamăn.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Doi soți, prinși cu un lot impunător de narcotice: Aceștia aveau magazinul lor pe Telegram unde comercializau droguri.
-
Moldova5 zile în urmăDescinderi matinale la Hîncești: Șapte funcționari de la „Hîncești-Silva”, vizați într-un dosar de corupție.
-
Moldova7 zile în urmăPercheziții și un nou suspect: Un fost angajat al Agenției Servicii Publice, reținut de CNA.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Șase bănuiți de contrabandă: Circa 2 milioane de țigarete ascunse printre puieți, depistate de vameși.
