Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Businness de cuplu. Doi iubiți vindeau DROGURI într-un parc din Chișinău.

O tânără de 23 de ani şi un bărbat în vârstă de 31 de ani, au fost reținuți de polițiști, suspectați că vindeau droguri în sectorul Râşcani din Capitală. Aceștia au fost încătușați după ce oamenii legii au aflat că aceștia se ocupă cu afacere ilegală.

Publicat

Aceștia au fost surpsinși chiar în momentul când încercau să vândă “etnobotanice” într-un parc din sectorul Râșcani.

Ulterior în cadrul cercetării la fața locului, de la indivizi au fost ridicate mai multe pachețele cu droguri şi un aparat confecționat manua predestinat consumului de droguri. Aceștia au fost ecortați la Inspectorat pentru audieri și stabilirea tuturor circumstanțelor. Acolo s-a stabilit că cei doi sunt fi concubini. În cazul în care iubiții comercializau pachețelele cu masă vegetală cu miros specific, ar fi obținut un profit de 10 000 lei.

Pachețelele depistate în urma percheziției au fost ridicate, sigilate și transportate spre expertiză. În funcție de rezultatele expertizei va fi luată o decizie daca vor fi sau nu pedepsiți cei doi. Cercetările continuă.

echipa.md


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii