Moldova
/VIDEO/ periculoase ale unui șofer, filmate la Anenii Noi
Șoferul unui Hyundai a pus în pericol viețile mai multor participanți la trafic. Acesta a încercat să facă o manevră de depășire a unui tractor și era cât pe ce să tamponeze o mașină care venea pe contrasens. Cazul a avut loc azi-dimineață, la Anenii Noi.
Mașina a fost surprinsă de camera de bord a unui alt automobil. Din imaginile video postate pe rețelele de socializare se pare că șoferul se deplasa cu viteză excesivă.
Din fericire, conducătorul auto a reușit să ocolească în câteva secunde autoturismul care îi venea în întâmpinare și și-a continuat drumul mai departe.
Moldova
Descarcerare în raionul Edineț: Un bărbat, în stare gravă la spital, în urma unui grav accident de circulație.
Impact devastator în nordul țării! Un bărbat de 31 de ani a ajuns la spital, după ce autoturismul pe care îl conducea a derapat de pe carosabil și s-a izbit violent într-un copac, în localitatea Chiurt, raionul Edineț.

Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 20 octombrie. Apelul la 112 a fost făcut la ora 15:47, iar la fața locului au fost trimise echipaje de pompieri și salvatori. Ajunși, aceștia l-au găsit pe șofer încarcerat în autoturism.
După câteva minute de intervenție, salvatorii au reușit să-l scoată pe bărbat în viață, în stare conștientă. Victima a fost preluată de ambulanță și transportată la spitalul raional Edineț pentru îngrijiri medicale.
Cauzele exacte ale accidentului sunt acum investigate de oamenii legii. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că, pe parcursul a numai 24 de ore pompierii și salvatorii din întreaga țară au fost solicitați să intervină în 28 de situații de risc.
Moldova
/VIDEO/ Escrocherii de milioane: Patru suspecți, reținuți pentru înșelăciune online.
Patru complici, cinci escrocherii și un prejudiciu de peste 4 milioane de lei. Polițiștii au destructurat activitatea ilegală a unui grup de persoane, implicat în escrocherii online. Conform forțelor de ordine, cei patru suspecți, cu vârste cuprinse între 18 și 51 de ani, sunt originari din municipiul Chișinău și raioanele Sîngerei și Orhei. Aceștia sunt bănuiți de comiterea a cel puțin cinci episoade de escrocherie prin intermediul unor platforme online de investiții.

Potrivit materialului anchetei, membrii grupului publicau anunțuri false pe rețelele de socializare, prin care promiteau câștiguri rapide din investiții pe platforme virtuale. Sub pretextul acestor investiții, suspecții convingeau victimele să le transfere sume considerabile de bani. Ulterior, aceștia preluau personal banii și îi converteau în monedă virtuală, folosind așa-numitele platforme de investiții.
Afacerea tenebră însă nu a supraviețuit mult timp, încît ofișerii de investigații au dat buzna în casele bănuiților.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au ridicat telefoane mobile și alte mijloace tehnice care conțin informații relevante despre transferurile bănești și comunicarea cu victimele.
Prin urmare, trei dintre bănuiți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar al patrulea este cercetat penal în stare de libertate. Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, ei riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 10 ani.
Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului, a identifica și alte persoane implicate, precum și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.
Moldova
Percheziții și un nou suspect: Un fost angajat al Agenției Servicii Publice, reținut de CNA.
Percheziții, rețineri și un nou suspect în dosarul permiselor cumpărate din Călărași. Un fost angajat al Agenției Servicii Publice a fost reținut pentru 72 de ore de ofițerii Centrului Național Anticorupție, în comun cu procurorii municipiului Chișinău. Bărbatul este bănuit că ar fi implicat într-o amplă schemă de corupție la eliberarea permiselor de conducere. Acesta a fost plasat în izolatorul CNA.

Ancheta continuă cu acțiuni pe mai multe fronturi. În dimineața de 20 de octombrie, ofițerii anticorupție au efectuat noi percheziții în orașul Ungheni, de unde au fost ridicate documente și înscrisuri care ar putea demonstra implicarea mai multor persoane în schema infracțională.
Reamintim că, pe 15 octombrie, CNA a desfășurat peste 50 de percheziții în același dosar, în urma cărora trei persoane au fost reținute, iar două au fost ulterior arestate preventiv pentru 30 de zile. Una dintre ele se află în arest la domiciliu.
Potrivit materialelor cauzei, 53 de candidați pentru obținerea permisului de conducere, administratorul unei școli auto din Călărași, secretara instituției, trei examinatori, un instructor și fostul angajat al ASP sunt cercetați pentru corupere activă, pasivă și trafic de influență.
Schema ar fi funcționat astfel: suspecții ar fi cerut sume cuprinse între 500 și 700 de euro pentru a „garanta” promovarea examenelor teoretice și practice. În schimbul banilor, candidații ar fi obținut permisul fără a susține probele în mod real.
CNA și procurorii continuă acțiunile de urmărire penală pentru a identifica toate persoanele implicate și a destrăma întreaga rețea de corupție.
-
Moldova23 de ore în urmă
Ceartă sângeroasă între frați: Un tânăr de 23 de ani ar fi fost înjunghiat cu un cuțit de fratele său geamăn.
-
Moldova23 de ore în urmă
Sfârșit nefast pentru un motociclist: Un tânăr de 19 ani a murit după ce a ajuns cu motocicleta într-un gard, la Călărași
-
Moldova23 de ore în urmă
Percheziții și un nou suspect: Un fost angajat al Agenției Servicii Publice, reținut de CNA.
-
Moldova24 de ore în urmă
Tragedie pe un drum din Bălți: O femeie de 81 de ani a fost izbită mortal de o mașină.
-
Moldova22 de ore în urmă
/VIDEO/ Escrocherii de milioane: Patru suspecți, reținuți pentru înșelăciune online.
-
Moldova3 minute în urmă
Descarcerare în raionul Edineț: Un bărbat, în stare gravă la spital, în urma unui grav accident de circulație.