Rețele de socializare

Moldova

Poliţist reţinut: Ar fi cerut 45 000 de lei de la un şofer ca să-l scape de răspundere pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate

Un inspector din cadrul Serviciului supraveghere tehnică şi accidente rutiere al Inspectoratului de poliţie Drochia a fost reţinut de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Nord a CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă.

Publicat

Poliţistul ar fi cerut 45 000 de lei de la un şofer pentru a-l ajuta să scape de pedeapsă pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.

Cauza a fost pornită după ce şoferul s-a adresat cu o plângere la CNA în care a denunţat că, un poliţist susţine că ar avea influenţă asupra unor judecători şi procurori din Drochia şi că-i poate determina să nu-l tragă la răspundere penală şi să nu-l lipsească de dreptul de a conduce. Asta după ce, la 18 aprilie, şoferul ar fi fost prins beat la volan şi i s-a ridicat permisul de conducere.

Reţinerea a avut loc în adiacentul Inspectoratului de poliţie, în prezent inspectorul fiind reţinut pentru 72 de ore. Pe numele lui a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 326 cod penal – traficul de influenţă, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 6 ani de închisoare, amendă şi privarea de dreptul de ocupa funcţii publice.


De menţionat că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată.


Moldova

/VIDEO/ Ar fi comercializat marijuana: Bărbat reținut pentru trafic de droguri în raionul Ștefan Vodă.

Un bărbat de 33 de ani a fost reținut de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est, sub coordonarea Procuraturii Căușeni, fiind suspectat de implicare în comercializarea substanțelor narcotice pe teritoriul raionului Ștefan Vodă. Măsurile au fost luate în urma unor investigații complexe desfășurate de autorități, menite să documenteze întreaga activitate ilegală a suspectului.

Publicat

În cadrul perchezițiilor și măsurilor speciale de investigație, au fost ridicate substanțe narcotice de tip marijuana, dar și o armă pneumatică deținută fără acte legale. În urma acțiunilor poliției de frontieră, acesta a fost reținut pentru 72 de ore, în așteptarea măsurilor procesuale ulterioare.

În prezent, autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a desfășurat activitatea infracțională, precum și pentru identificarea altor persoane care ar putea fi implicate.

Polițiștii de frontieră reamintesc că persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Totodată, autoritățile recomandă cetățenilor să evite orice implicare în astfel de activități ilegale, să fie atenți la comportamentul adolescenților și să sesizeze autoritățile în cazul observării unor acțiuni suspecte.



Citește mai departe

Moldova

S-au trezit cu mașinile sparte: O serie de jafuri nocturne s-a produs în satul Elizaveta.

O serie de jafuri a avut loc în noaptea de 20 august în satul Elizaveta din municipiul Bălți. Potrivit declarațiilor victimelor și imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, hoții ar fi spart mai multe automobile folosind o șurubelniță. Mai mult, aceștia ar fi acționat cu rapiditate și fără teamă de a fi prinși.

Publicat

Într-unul dintre cazuri, făptașii ar fi spart geamul unei mașini și ar fi furat din interior o geantă cu documente și bani. În total, în doar câteva ore, au fost raportate cel puțin trei incidente similare.

Contactată pentru o reacție, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Bălți, Lilia Harea, a confirmat că un asemenea caz este înregistrat.

Între timp, oamenii legii desfășoară acțiuni de investigație pentru identificarea și reținerea suspecților. Totodată, poliția recomandă proprietarilor de vehicule să evite lăsarea obiectelor de valoare la vedere și să parcheze, pe cât posibil, în locuri bine iluminate.


Citește mai departe

Moldova

A murit de mâna „prietenilor”: Doi bărbați, condamnați pentru un omor cu deosebită cruzime, la Rîșcani.

Doi bărbați de 36 și 42 de ani au fost condamnați la ani grei de închisoare, după ce au fost găsiți vinovați de comiterea unui omor cu deosebită cruzime. Sentința a fost pronunțată de către Judecătoria Drochia, sediul Rîșcani.

Publicat

Potrivit procurorilor, crima a avut loc în octombrie 2024, într-o comună din raionul Rîșcani. Cei doi inculpați ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu victima, iar la un moment dat între ei ar fi izbucnit un conflict. În cele din urmă situația a degenerat, iar cei doi ar fi început să lovească victima cu pumnii și picioarele, atât în locuință, cât și în curte.

Ulterior, bărbatul ar fi fost sugrumat și strangulat cu un laț, decesul survenind pe loc.

Dar grozăvia nu s-a oprit aici. Unul dintre atacatori a fost recunoscut vinovat și de profanarea cadavrului, după ce ar fi încercat să ascundă urmele crimei, incendiind trupul neînsuflețit al victimei.


Prin hotărârea instanței, cei doi au primit pedepse de 19 și, respectiv, 20 de ani de detenție. Procuratura precizează că ambii inculpați nu se află la prima abatere. Totodată, aceștia și-au recunoscut doar parțial vina.

De menționat că, procurorii consideră pedeapsa prea blândă și au anunțat că vor contesta sentința la Curtea de Apel.


Citește mai departe

topul săptămânii